LUBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeniță] – Din bg., sb. lubenica.

lubeniță [At: ANON. CAR. / V: (îrg) leab~, leb~, lebin~, libin~, lieb~, lob~, lumbin~ / A și: ~ben~, ~niță / Pl: ~țe / E: srb lubenica, ljubenica, bg любеница] (Reg) 1 sf (Bot) Pepene galben (Cucumis melo). 2 sf (Bot) Pepene verde (Citrullus vulgaris). 3 av (Olt; îf lebeniță; îlav) Sătul leb~ Foarte sătul. 4 sf (Bot; șîs) ~ mică Dovleac (Cucurbita pepo). 5 sf (Bot) Dovleac (Cucurbita maxima). corectat(ă)

LUBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeniță] – Din bg., scr. lubenica.

LUBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Transilv., Olt.) Pepene verde.

LUBENIȚĂ s.f. (ȚR) Pepene verde. Preaînțeleptul coconar împreună cu lubenița, cu castravetele. IP, 9^r. Etimologie:, bg., scr. lubenica. Cf. h a r b u z.

lubeniță f. Tr. și Oltenia, pepene verde. [Serb. LUBENIȚA].

lúbeniță f., pl. e (sîrb. lubènica, bg. lubenica, lĭubenica, lobe-, le- și li-. V. lubă și lubene). Olt. Ban. Trans. Pepene verde, harbuz. Ĭal. Lubene. – În Ban. Trans. și lébeniță, harbuz.

leabeniță sf vz lubeniță

lebeniță sf vz lubeniță

lobeniță sf vz lubeniță^[1] corectat(ă)

lumbiniță sf vz lubeniță

rubelniță sf vz lubeniță

pepene m. 1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți: pepene galben sau zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă (Cucumis melo) și pepene verde, numit încă harbuz (Mold.) și lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă (Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul; 2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].

lébeniță, V. lubeniță.

pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietățĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva din pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).

lubeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lubeniței; pl. lubenițe

lubeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lubeniței; pl. lubenițe

lubeniță s. f., g.-d. art. lubeniței; pl. lubenițe

lubeniță

lubeniță.

LUBENIȚĂ s. v. pepene.

lubeniță s. v. PEPENE.

lubeniță (lubenițe), s. f. – Pepene verde (Cucurbita citrullus). – Megl. l’ubiniță. Sl. (sb., bg., cr., slov.) lubenica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 177; Conev 44).