luptător, ~oare [At: DEX / Pl: ~i, ~oare / E: luptă + -ător] 1-4 smf, a (Persoană) care (se) luptă (1-2) Si: combatant, militant, (rar) luptaș (1-2). 5 sm Sportiv care practică luptele libere sau clasice. 6-7 smf, a (Fig) (Persoană) care depune eforturi fizice și intelectuale pentru a realiza ceva. 8-9 smf, a (Pex) (Persoană) care nu se dă bătută.

LUPTĂTOR, -OARE, luptători, -oare, s. m. și f. Cel care (se) luptă. Logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. ♦ (Sport) Atlet care practică luptele (1).

LUPTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care luptă; om care se află în luptă; combatant. ~ pentru pace. 2) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). ~ de categorie grea. /a lupta + suf. ~ător

luptător m. cel ce se luptă.

luptătór, -oáre adj. și s. Care se luptă. V. campion.

luptător s. m., pl. luptători

luptător s. m., pl. luptători

luptător s. m., pl. luptători

LUPTĂTOR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. v. combatant.

LUPTĂTOR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. combatant. (Asociația foștilor ~i.)

Kein kluger Streiter hält den Feind gering (germ. „Nici un luptător înțelept nu-și subestimează dușmanul”) – maximă a lui Goethe, din piesa Ifigenia în Taurida (act. V, sc. 3). E o replică pe care Ifigenia o adresează lui Thoas, regele Tauridei, care încerca zadarnic să-i cîștige dragostea. Maxima aceasta se utilizează spre a se atrage atenția că nici un adversar nu trebuie nesocotit. LIT.