lăstăriș sn [At: JIPESCU, ap. DDRF / V: (reg) ~turiș¹ / Pl: ~uri / E: lăstar¹ + -iș] 1 Mulțime de lăstari¹ (1) Si: lăstăret (1). 2 (Pex) Pădure tânără și deasă Si: lăstar¹ (5), lăstăret (2). 3 (Fig) Desiș. 4 (Fig) Urmaș.

LĂSTĂRIȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari, pădurice tînără, măruntă și deasă. Lăstărișul tînăr a izbucnit și se înalță tot mai triumfător, mînat de puterea pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 106. Oamenii s-au risipit în cîmp și-n niște lăstărișuri. SADOVEANU, P. M. 40. A ochit niște lăstărișuri într-o margine de hat și... și-a făcut culcuș moale pe iarbă. POPA, V. 181.

LĂSTĂRIȘ ~uri n. 1) Desiș de lăstari. 2) Pădurice tânără crescută pe locul unde a fost tăiată o pădure. /lăstar + suf. ~iș

lăsturiș¹ sn vz lăstăriș

vlăstăret sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: vlăstar + -et] (Rar) 1-2 Vlăstăriș (1-2).

vlăstărét și vlăstăríș n., pl. urĭ (d. vlăstar). Totalitatea vlăstarilor. Pădure tînără. – Și lăst-.

lăstăriș s. n., pl. lăstărișuri

lăstăriș s. n., pl. lăstărișuri

lăstăriș s. n., pl. lăstărișuri

LĂSTĂRIȘ s. (BOT.) mladă, (rar) lăstăret, (reg.) târșar. (A trecut printr-un ~.)

lăstăriș s.n. (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiș, hățiș, mladă, stufăriș², tufărie, tufăriș, tufiș, <rar> lăstăret, nuieliș, perdea, stuf, tufărime, <pop.> arin, bunget, desime, <înv. și reg.> zbeg, <reg.> buhaș, ciritel, hațeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci¹, nuielărie, păhui¹, rediu, strufină, târș, târșar, tufar, țuhă, <înv.> desie. Dintr-un lăstăriș sare o căprioară.

LĂSTĂRIȘ s. (BOT.) mladă, (rar) lăstăret, (reg.) tîrșar. (A trecut printr-un ~.)