lăsătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: lăsa + -ătură] 1 (Înv) Abandonare. 2 (Înv) Amânare. 3 (Înv) Omitere. 4-5 (Tip; înv) Cuvânt sau fragment de text omis de zețar la culegerea unei pagini. 6 (Pop) Vale puțin adâncă, formată între două ridicături de teren Si: șa, (reg) curmătură. 7 (Pop) Obiect care atârnă.

LĂSĂTURĂ, lăsături, s. f. Locul în care s-a produs o denivelare.

LĂSĂTURĂ ~i f. pop. Formă de relief mai joasă decât regiunile din jur; adâncitură de teren, de întindere mare; depresiune. /a (se) lăsa + suf. ~tură

lăsătúră f., pl. ĭ. Acțiunea orĭ modu de a se lăsa, de a se scoborî (un stol de păsărĭ, un aeroplan). Stol de păsărĭ care s’a lăsat pe un loc.

lăsătură s. f., g.-d. art. lăsăturii; pl. lăsături

lăsătură s. f., g.-d. art. lăsăturii; pl. lăsături

lăsătură s. f., g.-d. art. lăsăturii; pl. lăsături

LĂSĂTURĂ s. v. depresiune.

lăsătură s.f. (geomorf.; pop.) v. Depresiune.

lăsătură s. v. DEPRESIUNE.

Lăsătură ≠ ridicătură