LĂTURĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la³.

lătură sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 262 / V: (rar) ~re / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml *lavatura] 1 (Mpl) Apă care a rămas de la spălatul vaselor, rufelor sau în care s-a spălat cineva Si: spălături, zoaie. 2 (Mpl; pex) Hrană pentru porci din apă rămasă de la spălatul vaselor și din resturi de la mâncare. 3 (Mpl; pex) Resturi nefolositoare Si: gunoi, murdărie, (reg) hâlbe. 4 (Fig) Mâncare gătită, cu un aspect urât și fără gust. 5 (Reg) Vin slab, de proastă calitate Si: poșircă. 6 (Trs) Rest care rămâne în cazane după fierberea fructelor pentru țuică.

lăture sf vz lătură

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară în care s-au spălat vasele, rufele sau în care s-a spălat cineva; zoaie, spălaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ Fig. Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare „a spăla”) sau din la³.

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară, rămasă după spălatul vaselor sau rufelor; resturi de mîncare muiate în apă și folosite ca hrană pentru porci. Ioana dădea de mîncare purcelului în fundul ogrăzii, îi ținea ceaunul cu lături. REBREANU, R. I 147. Arunca lăturile prin curte. ARDELEANU, D. 16. Muma voastră e la curtea împărătească îngropată în cuhnă și servitoarele aruncă lăturile pe ea. RETEGANUL, P. II 38. Cine se amestecă în lături, îl mănîncă porcii. ♦ Fig. Termen depreciativ pentru o mîncare foarte proastă. În locul acestor lături, vei face o ihnea cu ceapă. ALECSANDRI, T. 1260.

LĂTURI f. la pl. 1) Apă murdară rămasă după spălatul vaselor. 2) Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. 3) fig. Mâncare de proastă calitate. /<lat. lavaturae

lătùrì f. pl. apă în care s’au spălat rufe sau vase de bucătărie. [Lat. *LAVATURAE, spălături].

lătúrĭ f. pl. (lat. lavatura, *lautura, *latura, d. lavare, a spăla; it. lavatura, pv. sp. pg. lavadura, fr. lavure). Vest. Zoĭ, apă în care s’a spălat ceva, maĭ ales vorbind de apele rămase dela bucătărie. V. scăldătură, spălătură, spolocanie.

lătură s. f., g.-d. art. lăturii; pl. lături

!lătură s. f., g.-d. art. lăturii, pl. lături

lături s. f. pl.

lăture, laturi pl., dar : în lături !

lătură s.f. (mai ales la pl. lături) scursori (v. scursoare), spălătură, zoaie, <reg.> hâlbe, spălăcitură. După ce a spălat vasele, a aruncat lăturile într-o groapă.

LĂTURI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hâlbe (pl.). (~ de vase.)

LĂTURI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hîlbe (pl.). (~ de vase.)

lătură (lături), s. f. – Zoi, apă murdară. – Mr. lătură. Lat. *lavatūra (Pușcariu 951; Candrea-Dens., 935; REW 4953; DAR), cf. alb. ljatirë (Philippide, II, 646), it. lavatura, prov., sp., port. lavadura, fr. lavure. Cf. la. – Der. lăturar, s. n. (Trans., Banat, copaie sau vas pentru lături); lături, vb. (Olt., a spăla superficial, a spăla cu apă murdară).

lături, s.f., pl. – Apă murdără în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu, 1999: 174). – Probabil lat. lavatura „spălături” (< lat. lavare „a spăla”) (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX) sau din la „a (se) spăla” (DEX).

lături, s.f., pl. – Apă murdară în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu 1999: 174). – Lat. lavo „a spăla” > der. lat. *lavatura (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).