lăuda [At: PSALT. HUR. 64²/1 / P: lă-u~ / Pzi: laud / E: lat laudare] 1 vt A exprima prin cuvinte prețuirea pentru ceva sau cineva. Si: a elogia. 2 vt (Pfm; irn) Laudă-mă gură că ți-oi da o bucătură (sau friptură) Se spune pentru a atrage atenția asupra lăudăroșeniei cuiva. 3 vt (Pfm; îe) A-și ~ marfa A vorbi cu ostentație despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale. 4 vt (Pop; îe) A ~ de rău A bârfi. 5 vt A exagera meritele, calitățile cuiva cu scopul de a induce în eroare. 6 vt (Îvr) A denunța. 7 vt (Pex) A stima. 8 vt (Bis) A glorifica. 9 vt (Bis) A binecuvânta. 10 vrp (Reg; îe) Laude-se lisus Hristos Formulă de salut folosită la întâlnirea unei persoane. 11 vt (Înv; îe) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o mai duci? 12 vr A spune despre sine însuși lucruri de laudă Si: a se făli, a se mândri. 13 vr (Fam; îe) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? 14 vr (Fam; îe) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Se spune pentru a sublinia adevărul, exactitatea, obiectivitatea celor relatate. 15 vr A se grozăvi. 16 vr (Îvp) A amenința.

LĂUDA, laud, vb. I. 1. Tranz. A-și exprima prin cuvinte prețuirea, a vorbi de bine, a aduce laude; a elogia. Leșii se grăbiră să-l laude pentru frumoasele lui cuvinte. SADOVEANU, O. VII 157. Ovanez începu să-i laude talentul de a cînta. BASSARABESCU, V. 11. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile. ISPIRESCU, L. 20. 2. Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se făli, a se mîndri. Se laudă că e om milos. REBREANU, R. I 234. Să nu te lauzi... niciodată cu ce ai de gînd să scrii. VLAHUȚĂ, O. A. 336. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. (Familiar) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? cum o (mai) duci cu sănătatea? 3. Refl. A face pe grozavul, a se grozăvi. Se laudă că mă va reclama. – Pronunțat: lă-u-.

A LĂUDA laud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare

A SE LĂUDA mă laud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare

lăudà v. 1. a releva meritul cuiva; 2. a glorifica: lăudați pe Domnul; 3. a se făli: se laudă prea mult. [Lat. LAUDARE].

loda^[1] v vz lăuda

LAUDATOR TEMPORIS ACTI (lat.) (Horațiu) = Cel ce laudă timpurile trecute. Obiceiul bătrînilor de a ponegri prezentul.

láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat!

lăuda (a ~) (desp. lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. laud, 2 sg. lauzi (desp. la-uzi), 3 laudă; conj. prez. 1 sg. să laud, 3 să laude; imper. 2 sg. afirm. laudă

lăuda (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 laudă (la-u-)

lăuda vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 laud, 3 sg. și pl. laudă

LĂUDA vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.

lăuda vb. I. 1 tr. (compl. indică eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, <rar> a engomia, a exalta, <înv.> a făli, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, <fig.> a apoteoza, a aureola, a înălța, <fig.; înv.> a ridica. Popoarele trebuie să-și laude eroii. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a onora, a prețui, a respecta, a stima, <livr.> a priza², <rar> a slăvi, <înv. și pop.> a omeni, <înv. și reg.> a prețălui, <reg.> a tistăli², <înv.> a aprețui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, <grec.; înv.> a evlavisi, <fig.> a aproba, a credita. Îl laudă pe pictor pentru talentul său. 3 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, <rar> a ferici. Lăudați ziua în care s-a format România Mare! 4 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin „cu”) a se făli, a se fuduli, a se mândri, <fam.> a se lăfăi, <reg.> a se făloși, a se ocoși, a se pieptoși, a se sfăli, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, <fig.; iron.> a se lustrui. Copiii se laudă cu hainele noi. 5 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se mândri, a se semeți, a se trufi¹, <înv. și pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se rățoi, <pop.> a se încrede, a se înfăla, a se marțafoi², <fam.> a se burica, a se furlandisi, a se îngurguța, a se voinici, <înv. și reg.> a se măroși, <reg.> a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoși, a se pieptoși, a se sfătoși, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se înălța, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se trufăși, a se văznesi, <fran.> a se plastrona, <fig.> a se împăuna, <fig.; pop. și fam.> a se cocoși, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, <fig.; înv. și reg.> a se dezmierda, <fig.; reg.> a se coși, a se îmbălori, a se încondura, <fig.; înv.> a se lăți, a se ridica, <arg.> a se șucări. Vezi, acesta este defectul tău – prea te lauzi! 6 tr., refl. (recipr.) (compl. sau sub. indică oameni) a (se) gratula. Îi place să se laude în fața subalternilor. corectat(ă)

LĂUDA vb. 1. a cinsti, a cînta, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. a binecuvînta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.) 3. a se făli, a se fuduli, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 4. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu e cazul să te ~ atîta!)

A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri

A (se) lăuda ≠ a (se) critica

lăuda (laud, lăudat), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.

Laudator temporis acti (lat. „Acel care laudă vremurile apuse” sau, mai liber: „Proslăvitorul timpurilor trecute”) – Horațiu, versul 173 din Ars poetica. Poetul denunță paseismul și îi ironiza pe cei ce cîntau cu regret timpurile de odinioară, îndeosebi cu scopul de a blama (zice Horațiu în versul următor, 174) vremurile „de acum”. Așadar, laudator temporis acti nu se întrebuințează decît ca o critică la adresa celor care evocă nostalgic vremurile de altă dată și nu găsesc nimic bun în prezent. LIT.