MACARA, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

macara sf [At: OLLĂNESCU, H. O. 95 / V: (înv) ~uă, măcăra, măcărauă / Pl: ~le, (rar) măcărăli, (reg) ~răle, ~rele / E: tc makara, bg макара, ngr μαϰαρᾶς] 1 Sistem tehnic complex, folosit la ridicarea sau la deplasarea greutăților pe distanțe scurte. 2 (Asr) Scripete. 3 (Reg) Unealtă sau dispozitiv cu care se ridică greutăți. 4 (Reg) Sul al fântânii. 5 (Reg) Parte a morii. 6 (Nav) Muflă. 7 (Reg) Mosorel de lemn, bucată de carton sau vergea pe care se înfășoară ața de cusut.

MACARA, macarale, s. f. Aparat, dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

MACARA, macarale, s. f. Aparat de ridicat, uneori și de transportat greutăți mari pe distanțe scurte, echipat cu scripeți, palane, troleuri etc., care poate fi acționat manual sau mecanic. ♦ (Mar.) Muflă. Scîrțîitul macaralelor începu să răsune pe puntea vaporului și acolo pîlcurile de oameni se adunau mereu. DUNĂREANU, CH. 223.

MACARA ~le f. Sistem tehnic, construit pe principiul scripeților, care servește la ridicarea și deplasarea pe distanțe scurte a greutăților mari. /<it. makara

macara f. 1. instrument de ridicat greutăți mari; 2. Mold. mosorel. [Turc. MAKARA].

macará f. (turc. makara, d. ar. bekre; ngr. makarás, bg. makará). Sud. Scripț, instrument compus dintr’o rotiță pe care alunecă o funie cu care se rîdică ceva. Mosor, scurt cilindru de lemn pe care e înfășurată ață de cusut. V. palanc 1.

macarauă sf vz macara

măcăra sf vz macara

măcărauă sf vz macara

elicopter-macara s. n. Elicopter cu funcție de macara ◊ „Elicopter-macara. În U.R.S.S. a fost construit un elicopter special destinat șantierelor de construcții [...] «Elicopterul-macara» va fi produs în curând în serie.” Sc. 5 VI 76 p. 8 (din elicopter + macara, probabil după rus. vertolet-kran)

macara-gigant s. f. Macara de mari proporții ◊ „Silueta zveltă a acestei construcții domină împrejurimile, secundată, ca de o rampă de lansare, de conturul elastic al «macaralei-gigant».” I.B. 18 IV 74 p. 1. ◊ „Cadre spectaculoase ce pun în valoare impresionanta siluetă a unei nave sau a macaralei-gigant.” Sc. 30 I 76 p. 4 (din macara + gigant)

macara-turn s. f. Macara care poate fi folosită la mari înălțimi ◊ „A fost terminat un nou tip de macara-turn cu un braț de 2,3 tone și 24 m.” R.l. 11 X 67 p. 4. ◊ „Când însăși macaraua-turn devine catarg al nepăsării.” Sc.t. 1 XI 73 p. 3. ◊ „Specialiștii sovietici au pus la punct proiectul unei macarale-turn cu telecomandă.” R.l. 11 VII 78 p. 6 (după fr. grue à tour, engl. tower crane, germ. Turmkran; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325; DT; DTP)

om-macara s. m. (sport) ◊ „Întrecerile halterofililor de la categoria semigrea au însemnat un veritabil triumf pentru N.C., «omul-macara», cum este denumit de specialiști, care și-a impus calitățile tehnice și de voință încă de la primul stil [...]” R.l. 7 VIII 84 p. 5. ◊ „N. V., halterofilul care a stârnit senzație la Los Angeles [...] nu pare defel «omul-macara» despre care specialiștii au făcut să se vorbească atâta.” R.l. 15 VIII 84 p. 5 (din om + macara)

tren-macara s. n. Tren care are în compunere un vagon prevăzut cu macara ◊ „Punând în mișcare un tren-macara ei nu au fixat cum trebuie brațul de calare al acestuia.” Sc. 1 II 72 p. 2. ◊ „Alertă în grupul de muncitori ceferiști călătorind către casă în vagoanele unui tren-macara.” R.l. 9 XII 76 p. 3 (din tren + macara)

macara s. f., art. macaraua, g.-d. art. macaralei; pl. macarale

macara s. f., art. macaraua, g.-d. art. macaralei; pl. macarale, art. macaralele

macara s. f., art. macaraua, g.-d. art. macaralei; pl. macarale

MACARA s. v. bobină, mosor.

MACARA s. 1. (TEHN.) (rar) cran, (reg.) șaitău, vârtej. (~ pentru ridicat baloturi.) 2. v. gruie.

MACARA s. 1. (TEHN.) (rar) cran, (reg.) șaitău, vîrtej. (~ pentru ridicat baloturi.) 2. (MAR.) gruie, muflă.

macara s. v. BOBINĂ. MOSOR.

macara (macarale), s. f. – Aparat, unealtă de ridicat. – Mr. măcară. Tc. makara (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Roesler 572; Meyer 255; Șeineanu, II, 240; Berneker, II, 9; Lokotsch 1371), cf. ngr. μακαρᾶς, alb. makarë, sb., bg. makara. Măcărău, s. n. (Olt., manivelă de puț cu scripete) este același cuvînt.

MACARÁ (< tc.) s. f. Aparat, dispozitiv sau sistem tehnic, construit pe principiul scripeților, folosit pentru ridicarea, deplasarea și transportarea pe distanțe scurte a unor obiecte. M. pot fi stabile sau mobile. După felul în care sunt construite, se deosebesc: m. capră, m. pivotantă, m.-portal, m.-turn etc.

MACARA s. f. 1. Scripete folosit la fîntîni, la mori etc.; sistem tehnic complex, format din scripeți, palane (și trolii), folosit la ridicarea sau la deplasarea greutăților pe distanțe scurte; (regional) nume dat mai multor unelte sau dispozitive cu care se ridică greutăți (v. șaitău, vinci, vîrtej). V. palan, m u f l ă, troliu. Se atribuie lui Archytas mai multe descoperiri, precum aceea a șurupului și a macaralei, OLLĂNESCU, H. O. 95. Șchelele vuiau, macaralele țipau în lanțuri grele, iar ceata înainta în două șiruri, unii cari încărcau și alții cari descărcau. DUNĂREANU, CH. 49, cf. 200, 223. Macarale fixe și rulante. NICA, L. VAM. 148. Clădiri, macarale, poduri, NOM. PROF. 28. Fonta.. . din oale este transportată cu ajutorul macaralelor la oțelărie. IOANOVICI, TEHN. 37. Prin strădania muncitorilor. . . s-a construit o uriașă macara electrică. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Dintr-o parte în alta, cerul Moscovei este acoperit de o întreagă pădure de macarale. BOGZA, M. S. 22. Macaralele sînt combinații de scripeți ficși cu scripeți mobili. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 84. Sub bolta halei, zeci de macarale. V. ROM. MAI 1957, 63. Icneau macarale, se ridicau scări. . . în abatajele de cărbuni. VINTILĂ, O. 22, cf. 31, ALRM II/I h 408. 2. (Regional) Sulul fîntînii (ALR SN III h 850, cf. ib. h 851); (la pl.) parte a morii (H XIV 359), (probabil) scripeți. 3. (Nav.) Muflă. La fiecare fronton e fixat. . . un cîrlig în care se așază o macara. SADOVEANU, O. IX, 238. Suflările vîntului care trecea prin măcărăli c-un șuierat ascuțit, răutăcios, făceau să vibreze frînghiile întinse ca niște coarde sunătoare. BART, S. M. 52, cf. 16. 4. (Regional) Mosorel de lemn, bucată de carton sau vergea pe care se înfășoară ața de cusut. Cf. SĂGHiNESCU, v. 95. Firele se petrec pe deasupra unui mosor (mosorel, macara) de ață, isprăvit și bătut într-un cui în coardă. PAMFILE, I. C. 318. Mosoaréle sau macarelele de ață, după ce s-au golit, slujesc copiilor, la diferite jocuri. id. J. I, 68, cf. II, 85. Pl.: macarale și (rar) măcărăli, (regional) macarale (A III 4), (4) macarele. – Și: (regional) macarauă (A I 23, III 17, pl. macarauă A I 23), măcăra (ALR I 792/610, A II 3), măcărauă (A II 3) s.f. Din tc. makara. Cf. bg. макара, ngr. μαϰαρᾶς.

MACARAUĂ s. f. v. macara.

MĂCĂRÁ s. f. v. macara.

MĂCĂRÁUĂ s. f. v. macara.