MANGAL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.^[1]

mangal [At: (sec. XVIII) LET. III, 242/23 / V: (îrg) mân~ / A și: (rar) mangal / Pl: ~uri, ~e / E: tc mangal] 1 sn (Iuz) Vas de metal în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit. 2 sn Vatră de zid în mijlocul casei țărănești, cu ajutorul căreia se încălzește iarna o încăpere. 3 sn (Pfm; îe) A târnosi ~ul (sau, rar, ~ele) A pierde vremea în zadar. 4 s (Csc) Cărbune ușor, sfărămicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingere forțată a jeraticului, folosit în metalurgie și în gospodărie Si: cărbune. 5 sm (Reg; îf mângal) Cărbunar.

MANGAL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jeraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și (2, rar) mangale] – Din tc. mangal.

MANGAL, mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune de lemn. V. cărbune. O tipsie plină de mangal aprins. ALECSANDRI, T. I 106. 2. (Învechit) Vas de tablă în care se pune jăratic și care servește la încălzit. Împrejurul unui mangal, lumea stă grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși așezați pe o laviță. GHICA, S. 501. Un mangal de aramă, plin cu cărbuni aprinși, slujea de încălzit. FILIMON, C. 220. – Pl. și: (2) mangale (ODOBESCU, S. I 292).

MANGAL ~uri n. 1) Cărbune obținut prin arderea lentă și incompletă a lemnului în cuptoare speciale. 2) Vas de metal în care se aprind cărbuni, servind la încălzit în aer liber. /<turc. mangal

MANGAL subst. (Mold.) Vas de metal în care se aprind cărbuni și care servește pentru încălzit. Era om prea fricos de frig, că și vara îmbla cu două blane și aprindea mangal în odaie. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. mangal.

mangal n. 1. vas în care se pune jeratec; 2. Mold. l. însuș jeratecul; 3. un fel de vatră în mijlocul casei țărănești la care se încălzesc cei din casă. [Turc. MANGAL].

mangál n., pl. urĭ (turc. manghal, mankal; ngr. mangáli, sîrb. bg. mangal). Vechĭ. Vas plin de jaratic ca să încălzeștĭ ĭarna. Azĭ. Col. Cărbunĭ stinșĭ și păstrațĭ p. foc: un sac de mangal. – În nord mîngal.

mângal s vz mangal¹

mîngál, V. mangal.

mangal² (vas pentru jar) s. n., pl. mangaluri

mangal¹ (cărbune) s. n.

mangal¹ (cărbune) s. n.

mangal² (vas pentru cărbuni) s. n., pl. mangaluri

mangal s. n., (vase în care se aprind cărbuni) pl. mangaluri

MANGAL s. cărbune. (O sobă cu ~.)

MANGAL s. cărbune. (O sobă cu ~.)

mangal (mangaluri), s. n. – 1. Vas cu cărbuni. – 2. Cărbune ușor. – Mr. mîngal, megl. mangal. Tc. mangal (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Roesler 572; Șeineanu, II, 246; Berneker, II, 16; Lokotsch 1392; Ronzevalle 166), cf. ngr. μαγϰάλι, bg., sb. mangal.

mangal, mangaluri s. n. (intl.) modalitate rapidă de sinucidere.

a freca bastonul / berbunca / mangalu’ / țiparu’ expr. a lenevi, a trândăvi.

a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană

a târnosi mangalul expr. a pierde vremea.

MANGAL¹ subst. I. 1. S. n. (Ieșit din uz) Vas de metal în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit. Era un om prea fricos de frig, că și vara îmbla cu două blane și aprindea mangal în odaie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 242/23. Un mangal de aramă, plin cu cărbuni aprinși, slujea de încălzit. FILIMON, O. I, 231.A poruncit de le-a aprins zece mangale cu cărbuni. GHICA, S. 503, cf. 501. Îmi străpunse vederile lumina flăcărilor de niște mangale de tombac poleit. ODOBESCU, S. I, 222, cf. SĂGHINESCU, V. 28. Pe la mese, în jurul teșghelei, în preajma mangalului. . . țărani, negustori. . . mîncau, ciocneau, rîdeau. CONV. LIT. XLIV₂, 548. ♦ Un fel de vatră de zid în mijlocul casei țărănești, cu ajutorul căreia se încălzește iarna o încăpere. Cf. ȘION₁; 246. ◊ E x p r. A tîrnosi mangalul (sau, rar, mangalele) = a pierde vremea în zadar, fără folos. Nu tîrnosi mangalul, că te usuci. M. I. CARAGIALE, C. 130. Vin bețivii toți De cinstesc Paharele Și tîrnosesc Mangalele. TEODORESCU, P. P. 129. 2. Subst. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărîmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale (v. c ă r b u n e de l e m n) sau prin stingerea forțată a jeraticului (v. c ă r b u n i s t i n ș i), folosit în metalurgie și în gospodărie. De tot carul de lemne de foc cărbuni sau mîngal. . . să se ia cîte două parale (a. 1823). URICARIUL, v, 61/20. Șezi plecat cu capu pe-o tipsie plină de mangal aprins. ALECSANDRI, T. I, 106. Lemnul încălzit afară de contactul aerului lasă o rămășiță neagră, compusă din cărbune și numită mangal. PONI, CH. 128. Un car al unui cărăuș de mangal, PAMFILE, C. 173. Mangalul este un cărbune artificial de culoare neagră. IOANOVICI, TEHN. 14, cf. 11, 13. Stau în neprevăzută vecinătate un butoiaș cu gaz, o putină cu scrumbii, o lădiță cu mangal. CAZiMiR, GR. 41. Învățăm lecțiile de după masă ghemuiți cu genunchii la gură în jurul ligheanului cu mangal. i. BOTEZ, B. I, 13. Priviți tabelul ce vă însemn cu o bucată de mangal pe roca aceasta lucie de calcar. SADOVEANU, O. XII, 13, cf. IX, 292, X, 282. Cîteva mașini cu mangal, încinse, pe care croitorii le mișcă într-o parte și alta. BOGZA, A. Î. 495, cf. ALR II/I h 284/520. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea cărbunelui) Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru. BACOVIA, O. 25. II. s. m. (Regional, în forma mîngál) Cărbunar (Mircești-Roman). ALR II 6507/537. - Accentuat și: (rar) mangal, IORDAN, STIL, 71. – Pl.: (I 1) mangaluri și mangale. – Și: (învechit și regional) mîngál subst. – Din tc. mangal.

MANGAL² subst. (Regional, cu sens neprecizat, în basme) Este un mangal așa făcut, că se suie singur în cer și singur dă pe pămînt. RĂDULESCU-CODIN, Î. 179, cf. 181. - Etimologia necunoscută.