14 definiții pentru marda
din care- explicative (6)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- altele (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MARDA, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.
MARDA, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
marda sf [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII, 95 / V: (rar) ~dauă / Pl: ~le / E: tc marda] 1 (Îrg) Obiect care se dă în plus la o vânzare. 2 Lucru lipsit de valoare. 3 Marfa degradată sau învechită, care se vinde sub preț Si: sold. 4 (Îrg) Parte de mică valoare sau nefolositoare rămasă în urma prelucrării, a fabricării etc. unui produs Si: deșeu. 5 (Reg; gmț) Fete multe și mici venite la horă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MARDA, mardale, s. f. (Regional) Rămășiță dintr-o marfă proastă, învechită, care nu se mai poate vinde; lucru de aruncat, vechitură. Cu asemenea marda.. îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. Bănuiam că între atîtea mardale de tipar... se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. III 197.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mardà f. lucru netrebnic, lepădătură. [Turc. MARDA, ce se cere peste preț].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mardá f. (turc. marda, ceĭa ce se cere peste valoarea unuĭ lucru; ngr. mardás, fraudă). Fam. Lucru prost, lepădătură. V. furda.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mardauă sf vz marda
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
marda (reg.) s. f., art. mardaua, g.-d. art. mardalei; pl. mardale
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
marda (reg.) s. f., art. mardaua, g.-d. art. mardalei; pl. mardale, art. mardalele
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
marda s. f., art. mardaua, g.-d. art. mardalei, pl. mardale
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MARDA s. v. deșeu, rest, sold.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
marda s. v. DEȘEU. REST. SOLD.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
marda (mardale), s. f. – Rămășită, rebut, lucru fără valoare. Tc. marda „suprapreț” (Șeineanu, II, 249), cf. var. ngr. μαρδᾶς, alb. marda. Tiktin se îndoiește de etimonul propus de Șeineanu, considerînd evoluția semantică dificilă; aceasta se explică în lumina ngr., care înseamnă „înșelăciune” sau „preț exagerat pentru un lucru fără valoare”. – Der. mardalîc, s. n. (înv., sold, rest).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MARDÁ s. f. 1. (Învechit și regional) Obiect care se dă în plus la o vînzare (CIHAC, II, 593, DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U.) ; lucru lipsit de valoare, bun de aruncat (DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG) ; marfă degradată sau învechită, care se vinde sub preț, sold (COSTINESCU). Nu-mi trebuie să-mi bag banii miei în mardale (a. 1778). IORGA, S. D. XII, 95, cf. 98. Am cumpărat. . . un vraf de cărți vechi. . . Bănuiam că între atîtea mardale de tipar, avariate de cîte și mai cîte împrejurări, tot se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. IV, 139, cf. 143. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mărfurile care erau mai marda, adică mai ieșite din modă (a. 1875). ap. ȘIO III 249. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Acesta este mardaua neamului omenesc. COSTINESCU. Cine ar fi crezut că în atîta scurt timp avutul curat al bătrînului va fi înecat iarăși de atîta marda. CARAGIALE, O. III, 322. Cu asemenea marda opăcită și pocăltitâ îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. Mardaua făpturii omenești. CAMIL PETRESCU, T. II, 268. 2. (Învechit și regional) Parte de mică valoare sau nefolositoare rămasă în urma prelucrării, a fabricării etc. unui produs; deșeu. Din mardaua seului să aibă voie a lucra săpun (a. 1793). ap.TDRG, cf. RĂDULESCU-CODIN, COMAN, GL., ALR I 1719/798. 3. (Regional, glumeț, cu sens colectiv) Fete multe și mici venite la horă (Mățău-Cîmpulung).Cf. COMAN, GL. - Pl.: mardale. - Și: (rar) mardáuă s. f. BARCIANU. – Din tc. marda. – Mardauă: sg. refăcut după pl.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MARDÁUĂ s. f. v. marda.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F149) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
marda, mardalesubstantiv feminin
- 1. Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cu asemenea marda... îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. DLRLC
- Bănuiam că între atîtea mardale de tipar... se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. III 197. DLRLC
-
etimologie:
- marda DEX '98 DEX '09