MARTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) martur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr. corectat(ă)

martor, ~ă smf [At: COD. VOR. 42/6 / V: (îvp) ~tur, (reg) ~e, ~ture, ~om, ~on, mator, mature, matur / Pl: ~i / E: ml martyr cf gr μάρτυς, -μρος] 1 (Înv) Susținător al credinței creștine. 2 (Rar; pex) Martir al bisericii Si: mucenic. 3 Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele. 4 Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care se bat în duel. 5 Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare tot ce știe în legătură cu un anumit fapt petrecut. 6 Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 7 (Reg) Chezaș.

MARTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită la experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) martur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

MARTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întîmplare, la un eveniment, la o discuție (și care poate relata sau atesta cum s-au petrecut lucrurile). Păstorii care trăiesc vara pe înălțimile Hăsmașului Mare sînt martorii, adeseori înspăimîntați, ai unora din cele mai năprasnice furtuni. BOGZA, C. O. 55. Sînt martori toți că nu mă ating de nimic din pungă. C. PETRESCU, C. V. 36. Trebuie să-ți vorbesc fără martori, îi zisei. BOLINTINEANU, O. 371. ◊ Fig. Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (întărit prin «ocular») Martor ocular al întîmplării. 2. Persoană chemată să declare (în fața unei instanțe judecătorești) tot ce știe în legătură cu un fapt petrecut. Am luat parte ca martor la un proces, între un proprietar și un chiriaș, ARGHEZI, P. T. 92. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. ◊ Expr. A lua pe cineva (de) martor = a invoca mărturia cuiva, a se servi de depoziția cuiva. Se întoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului. DUMITRIU, N. 6. Dumnezeu mi-i martor = jur că spun adevărul. ♦ Persoană chemată să fie de față, după lege, la îndeplinirea unor anumite acte pe care Ie semnează pentru a le da valoare legală. 3. (Ieșit din uz) Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite martori = a provoca la duel, trimițînd două persoane care să stabilească condițiile. 4. (Tehn.) Obiect așezat în interiorul sau în apropierea unei lucrări de construcție (ori semn făcut pe o construcție) pentru a constitui un punct fix față de care să se facă măsurătorile sau să se determine unele deformații.- Variantă: mărtur, -ă (CREANGĂ, A. 63, ALEXANDRESCU, M. 10, CONACHI, P. 102) s. m. și f.

MARTOR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care asistă sau a asistat la desfășurarea unui eveniment. 2) Persoană care dă lămuriri în fața unui organ judiciar în legătură cu anumite fapte, pe care le cunoaște și care pot ajuta la soluționarea unui proces. 3) înv. Persoană care însoțea pe fiecare dintre participanții la un duel. 4) tehn. Punct fix după care se fac măsurători în lucrările de construcții. /<lat. martyr

martom sm vz martor

marton sm vz martor

martore sm vz martor

martur sm vz martor

marture sm vz martor

mator² sm vz martor

mator³ sn [At: DN³ / Pl: ~oare / E: fr matoir] (Pgr) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele.

matur² sm vz martor

mature sm vz martor

TESTIS UNUS, TESTIS NULLUS (lat.) = Numai un rnartor nu înseamnă nimic.

MARTUR, -Ă s. m. și f. V. martor.

plantă-martor s. f. 1977 (bot.) Plantă care servește ca termen de comparație, ca reper v. (în) principal (din plantă + martor)

martur m. 1. cel ce a văzut ori auzit ceva și spune în conștiință ce știe: a confrunta mărturii; 2. persoană chemată să asiste la îndeplinirea, unor acte: martur de cununie; 3. fig. semn indicator: Coloseul din Roma e și astăzi martur al măririi romane. [Vechiu lat. MARTUR = MARTYR (și cu sensul de TESTIS)].

mártur, -ă s. (lat. pop. mártur, márturis, cl. martyr, saŭ direct din vgr. mártyr și mártys, „martur”, apoĭ, la creștinĭ, „martur al divinitățiĭ luĭ Hristos, cel ce mărturisea că e creștin și era chinuit pentru aceasta”, adică „martir”; vit. mártore, martur. V. martir). Cel ce a văzut orĭ auzit ceva și declară pe urmă p. restabilirea adevăruluĭ. Cel ce e chemat să asiste la îndeplinirea unor acte: a fi martur la cununia cuĭva, la duel. Cel ce a văzut saŭ auzit ceva: a fi marturu uneĭ scene emoționante. Probă, semn: columna luĭ Traĭan e marturu cuceririĭ Daciiĭ. Martur ocular saŭ auricular, care a văzut chear cu ochiĭ saŭ a auzit cu urechile luĭ. A lua pe cineva martur (de saŭ ca martur), a invoca mărturia luĭ. – Și mártor (vest).

martor s. m., pl. martori

martor s. m., pl. martori

martor s. m., pl. martori

martor

martor, -ră.

MARTOR s. 1. (JUR.) (înv. și reg.) mărturie, (Transilv.) tanău, (înv.) declarant, mărturisitor. (~ într-un proces.) 2. spectator. (~ neputincios la încăierare.)

MARTOR s. v. martir, mucenic.

MARTOR s. 1. (JUR.) (înv. și reg.) mărturie, (Transilv.) tanău, (înv.) declarant, mărturisitor. (~ într-un proces.) 2. spectator. (~ neputincios la încăierare.)

martor s. v. MARTIR. MUCENIC.

martor (martori), s. m. – Persoană care asistă sau a asistat la ceva. – Var. martur. Gr. μάρτυρ, prin intermediul lat. vulg. martur (Densusianu, Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Pușcariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), cf. alb. martür, v. it. martore (Battisti, III, 2378), sard. màrturu „invalid”; calabr. marture „martir”, lomb. màrtul „sfînt”. E dubletul lui martir, s. m., din ngr. μάρτυρ (sec. XVIII), uneori pronunțat accentuat, ca în fr. martyr, cf. mr., megl. martir. Der. mărturie, s. f. (înv., spovedanie; depoziție; înv. și pop., martor; medalie comemorativă a unui botez; probă, semn), din gr. μαρτυρία; mărturisi, vb. (înv., a predica; a spovedi; a recunoaște; a atesta, a depune mărturie), din gr. μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, în parte prin intermediul sl. marturisati, cf. alb. martūris; mărturiseală, s. f. (spovedanie); mărturisitor, adj. (duhovnic; martir; martor). – Der. neol. martir (var. înv. martiriu), s. n., din fr. martyre sau it. martir(i)o; martiric, adj. (de martir), cuvînt forțat la Gala Galaction; martiriza, vb., din fr. martyriser; martirologiu, s. n., din ngr. μαρτυρλόγιον sau lat. meg. martyrologium.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

CONSCIENCIA MILLE TESTES (lat.) conștiința valorează cât o mie de martori – Quintilian, „De institutione oratoria”, 5, 11, 41.

ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.

SOLVE SENESCENTEM MATURE EQUUM (lat.) deshamă (calul) care îmbătrânește – Horațiu, „Epistulae”, I, 1, 8. Trebuie să știi să te retragi la timpul potrivit pentru a nu deveni ridicol.

TESTIS UNUS, TESTIS NULLUS (lat.) un singur martor nu este martor – Adagiu de drept. Depoziția unui singur martor nu poate fi luată drept probă.

Testis unus, testis nullus [lat. „Un martor (este cum n-ar fi) nici un martor”] – adagiu din vechea jurisprudență romană, după care depoziția unui singur martor nu era suficientă, spre a dovedi în fața justiției adevărul unui fapt. Trebuiau cel puțin doi. Ca expresie e folosită cu ironie la adresa unui martor îndoielnic. ȘT.

MARTOR, -Ă s. m. și f. (Rar la f.) 1. (Învechit) Adept, susținător al credinței creștine; p. ext. mucenic, martir (al bisericii). Dzeulu vru. . . să fii marrtoru lui cătră toți oamerii. COD. VOR. 42/6. Vărrsară sîngele lu Ștefanu marrtorului tău. ib. 42/26. Ca un luceafăr înaintea direptului soare, lui Hristos curse Ioan martur pocăinței. VARLAAM, C. 459, cf. 454. Omorî pre sv[î]nt[u]l lui H[risto]s m[u]cinic cu alalț marturi ce mărturisiră-n nărod mare pre d[]omnu]l H[risto]s. DOSOFTEI, V. S. octombrie 84^v/33. Muncit cumplit dănăoară și a doa oară și aruncat în temniță cu alți marturi a Domnului H[risto]s depreună aflară sfîrșitul mărturiei. id. ib. noiembrie 109^r/19. Ei pentru ca să rădice acea frică din inimile nărodului, au pus de au zidit o besearică, a pre minunat marturului sfîntului Dimitrie. CANTEMIR, HR. 401. 2. Persoană care asistă sau a asistat la o întîmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). Am și martori, o, judecătorilor! MOLNAR, RET. 104/19. Această chemare. . . trebui să să facă fără marturi. IST. AM. 78^r/17. N-au voit să aibă martur facerii lui de bine. KOTZEBUE, U. 11^v/13. La o acest fel de simțitoare scenă m-am aflai martur. CR (1830), 109¹/18. Unele mume își scoaseră ochii cu degetele ca să nu fie marture atîtor scene. HADEU, I. V. 104. A mers ca să se scalde în Anio cu ea, Avînd de marturi numai pe mine și o stea. ALECSANDRI, T. II, 196. Trebuie să-ți vorbesc fără martori, îi zisei. . . la noapte așteaptă-mă. BOLINTINEANU, O. 371. Să-i sărute mîna în fața mai multor marturi. CONV. LIT. XI, Cei mai mulți din martori. . . spuneau. . . Că-n vremea cînd săcurea se abătu, barbară, Se auzi un țipăt de disperare-amară. MACEDONSKI, O. I, 255. Ea n-a luat pe nimeni de martur al credinții. COȘBUC, S. 140. Sînt martori toți că nu mă ating de nimic din pungă. C. PETRESCU, V. 36. Poți sta și tu aici ca s-asculți și să fii martur. SADOVEANU, O. X, 138, cf. 638. Într-o clipă Mitrea Cocor fu martor bătăliei. id. M. C. 105. Cum s-a făcut că. . . după ce mi-ai scos la lumină miile și zecile de mii de rînduri, pretutindeni martor mut, nu te-am pomenit în nici unul. ARGHEZI, P. T. 168. Păstorii care trăiesc vara pe înălțimile Hășmașului Mare sînt martorii, adeseori înspăimântați, ai unora dintre cele mai năprasnice furtuni. BOGZA, C. O. 55. Se uită la toți cei de față și îi luă drept martori. PREDA, D. 133. Martor ocular v. o c u l a r. ◊ Fig. Acest soare, bătrîn martur l-a pămîntului suspinuri. HELIADE, O. I, 295. Stelele sînt mărturii noștri. MARCOVICI, C. 33/3. Acei copaci. . . marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire. CONACHI, P. 102. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Venețio, măreață!... fii martur fericit L-a noastră veselie ș-amor nemărginit. ALECSANDRI, P. I, 164. Obrazul ascuns sub năframă E martur păcatului meu, E martur amarului meu. COȘBUC, P. I, 65. [Degetul] din mijloc e martor nepăsătorși poate Să le ajute leneș pe celelalte toate. ARGHEZI, C. O. 34. O apă trecea mereu, liberă să meargă dintr-o zare într-alta. Iar oamenii și-au luat-o martoră a suferinței lor. BOGZA, C. O. 265. Nu a existat, în ultimii ani, nici un eveniment mai însemnat în istoria patriei la care obiectivul aparatului de filmat să nu fi participat, ca martor atent, pasionat. CONTEMP. 1963, nr. 893, 5/5. ◊ (In formule de jurămînt) Martur mi-i domnul că gîndesc cum nu va fi trecut un ceas de cînd am ieșit din m[ă]n[ă]stire (a. 1692). GCR I, 297/40. Puiu pre Dumnedzeu martur că așe i-am dzis. NECULCE, L. 218, cf. ANTIM, P. XXV. Atest, ș-am martur cerul, că eu în astă lume Cu rîsul p-a mea buză am pronunțat ast nume. HELIADE O. I, 113. Martur îmi este Dumnezeu! CREANGĂ, A. 63. ♦ Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care se bat în duel. Nu aveți trebuință a vă înțelege cu martorii mei; mă voi bate cu armele ce va voi generalul. BOLINTINEANU, O. 401, cf. 402. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori v. t r i m i t e. 3. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare tot ce știe în legătură cu un anumit fapt petrecut. Va arăta la giudeț cum cutare martur ce mărturiseaște împotriva lui nu iaste om de credință (a. 1646). GCR I, 122/39, cf. 123/1, ANON. CAR. Eu, Manole Clucer, martur (a. 1825). BUL. COM. IST. IV, 158. El răspunse că nici înscris n-a luat. . . șî nici martur are, că în casă nu mai era nimeni altul (a. 1830). GCR II, 256/27. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III, 44. Tot satu-i martor, domnule subprefect, din bătrîni știm că imașu e-al satului. BUJOR, S. 116. Am luat parte ca martor la un proces între un proprietar și un chiriaș. ARGHEZI, P. T. 92. Va sta la dispoziția parchetului ca martor. STANCU, R. A. III, 325. Martorul are dreptul la o indemnizație pentru timpul cît a fost reținut la judecată. PR. DREPT, 719. Martorul este o persoană care are cunoștință de anumite fapte în legătură cu procesul. ib. 780, cf. ALR I 1446/214, 516, 780, 865. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte pe care le semnează pentru a le da valoare legală. DICȚ. Martori la căsătorie. ♦ (Regional) Chezaș. ALR II 3632/64, cf. 3632/414, 520, 705, 762, 784, 872, 886, 899, 928, 987. – Pl.: martori. - Și: (învechit și popular) mártur, (regional) mártore (ALR I 1446/24, 30, 194, 825, A III 18), márture (ALR I 1446/77, 107), márton (ib. 1446/218, 270, 273, 308, 335, 347, 348, 350, 355, 381), mártom (ib. 1446/347), mátor (ib. 1446/388), mature (ib. 1446/35, 40, 45, 59, 75, 79, 87, 90, 746), matur (ib. 1446/385, 394, 532) s. m. – Lat. martyr. Cf. gr. μάρτυς, -υρος.

MÁRTOM s. m. v. martor.

MÁRTON s. m. v. martor.

MARTORE s. m. v. martor.

MARTUR s. m. v. martor.

MÁRTURE s. m. v. martor.

MÁTOR² s. m. v. martor.

MATUR² s. m. v. martor.

MATURE s. m. v. martor.