marș [At: IST. AM. 72716 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr marche] 1 sn Deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat de oameni, a unei persoane, într-o anumită formație și cu un anumit pas. 2 sn (Îs) Pas de - Mers în cadență. 3 sn (Îs) Batalion (sau companie) de ~ Batalion sau companie instruită în spatele frontului pentru a completa efectivul de pe front. 4 sn (Frr; îe) A câștiga un ~ A ajunge la un obiectiv înaintea inamicului. 5 sn (Înv) Etapă sau distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. 6 sn (Îs) ~ forțat Marș executat cu o viteză mai mare decât cea normală. 7 sn (Pgn) Deplasare. 8 sn (Spt) Probă atletică de mers pe distanțe lungi. 9 sn (Înv; îf marșă) Procedură. 10 sn Piesă muzicală compusă de obicei în măsura de 4/4, destinată să însoțească mersul cadențat al unei unități militare, al unei formații încolonate etc. 11 sn (Pex) Cântec de război. 12 sn Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă pentru a fi cântată pe o arie de marș (10). 13 v (Îs) Înainte ~ Ordin de a pleca adresat unei unități militare sau unei formații încolonate, unui militar. 14 v Cuvânt cu care se alungă un câine Si: (pop) ni!, (reg) țibă! 15 v (Prt; adresat unui om; șîs ~ de aici) Pleacă numaidecât!

MARȘ², marșuri, s. n. 1. Mers, deplasare a unei unități militare (într-o anumită formație). Era o toamnă prelungită, senină, uscată, vreme favorabilă marșului cu blindate peste pămîntul tare ca piatra. STANCU, U.R.S.S. 135. Se duseră manevrele de toamnă, trecerile prin satele pline de grădini cu poame, glumele la popasuri cu fetele, marșurile și luptele pe dealuri și văi. SADOVEANU, O. VI 105. Vagmistrul comandă luarea pasului de marș reglementar. SANDU-ALDEA, U. P. 130. Coloană de marș v. coloană (5). Marș forțat = marș în care trupele execută, în 24 de ore, o deplasare mai mare decît în marșul normal. ♦ (învechit) Distanță, etapă parcursă de o trupă în 24 de ore. Trimișii lui Mihai întîmpinară pe Basta două marșuri de Casovia. BĂLCESCU, O. II 304. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. Marșul victorios al Armatei Roșii asupra Berlinului. 2. Piesă muzicală, puternic ritmată, care reglează cadența pasului unei formații sau al unui cortegiu. Pornind, începeau să cînte marșuri ostășești. SADOVEANU, O. VI 225. Nu uita să-i cînți marșul lui Napoleon. ALECSANDRI, T. I 46. ◊ Marș funebru v. funebru. Marș nupțial v. nupțial. 3. Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă spre a fi cîntată pe o arie de marș (2).

MARȘ s.n. 1. Mers, mișcare a unei trupe (într-o anumită formație). ♦ Acțiune militară puternică de mare amploare, îndreptată contra unui obiectiv. ♦ Probă atletică pedestră, în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede fără a alerga. 2. Piesă muzicală cu ritm puternic, după care se potrivește cadența pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. Poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cîntată după melodia unui marș (2). [Cf. fr. marche, germ. Marsch, rus. marș, it. marcia].

MARȘ I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formație). ♦ ~ forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. 2. probă de atletism în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede, fără a alerga. 3. piesă muzicală cu o mișcare uniformă sugerând pasul cadențat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș (3). 5. operație de extragere și introducere în sondă a garniturii de foraj. II. interj. 1. comandă de pornire a unei trupe. 2. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)

MARȘ¹ ~uri n. 1) Mers ordonat și cadențat. A merge în ~. 2) Mișcare a unor unități militare (într-o anumită formație). * ~ forțat marș executat cu o viteză mai sporită decât cea obișnuită (de o unitate militară). 3) Compoziție muzicală cu ritm vioi, cadențat. 4) Poezie lirică patriotică. 5) sport Probă atletică caracterizată prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch

marș n. 1. mișcare regulată a trupelor: marș forțat; 2. distanță parcursă: a face un marș lung; 3. cortej, succesiune de persoane cari merg în ceremonie: marș triumfal; 4. arie de muzică, menită a regula mișcarea trupelor: fanfara a cântat un marș; 5. poezie corespunzătoare: marșul anului 1848 (=fr. marche). ║ int. exprimă comanda de purcedere: înainte, marș! (și ironic, la câini).

*marș n., pl. urĭ (fr. marche, mers, d. marcher, a merge, care pare a veni de la un tip lat. *marcare [derivat poate d. marcus, cĭocan, dacă nu de la vgerm. de sus markôn, id.]; it. marcia; rus. marš, germ. marsch). Mersu uneĭ armate saŭ unuĭ detașament al eĭ: marș forțat. Distanța străbătută pin acest marș: a face un marș lung. Cortegiŭ, șir de persoane în mers de ceremonie: marș triunfal. Cîntec care regulează mersu: fanfara a cîntat un marș. Poezie făcută ca să fie cîntată și să îndemne la mers: marșu anuluĭ 1848 de Mureșeanu. Interj. (fr. marche! imperativu d. marcher). Comandă de plecare adresată soldaților: escadron, marș! Expresiune de alungare egală cu fugĭ de aicĭ, pașol, ĭeșĭ!) adresată oamenilor neînsemnațĭ și cînilor: marș afară, obraznicule!

marșă² sf vz marș

marș² s. n., pl. marșuri

marș² s. n., pl. marșuri

marș s. n., pl. marșuri

MARȘ s., interj. 1. s. (reg.) mașir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) mașir!, (rusism reg.) pașol! (~ de aici, obraznicule!) 4. interj. afară!, ieși!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odâr!, țibă!, țâlea! (~, Grivei!)

MARȘ s., interj. 1. s. (reg.) mașir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) mașir!, (rusism reg.) pașol! (~ de aici, obraznicule!) 4. interj. afară!, ieși!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odîr!, țibă!, țîlea! (~, Grivei!)

marș (marșuri), s. n. – Mers. Fr. marche. Cf. marș, interj. (hai, înainte; afară), din fr. marche, se întrebuințează ca ordin pentru soldați sau pentru cîini, cf. Graur, BL, VI, 155. – Comp. marșrută, s. f. (rută, itinerar), din germ. Marschrute, cf. rus. maršrut; mărșălui, vb. (a merge în marș), după germ. marschieren, rus. marširovati.

marș (< fr. marche) 1. Piesă corală sau orchestrală în mișcare pregnantă (în măsurile 4/4, 2/4 sau 3/8, mai rar în 3/4), sugerând pasul cadențat de defilare militară. Există m. de fanfară (6), m. de concert (1), m. ale trupei (pe diferite arme). 2. Piesă de caracter din literatura instr. (poate fi chiar parte a unei suite* sau simfonii* sub titlul de m. nupțial, m. funebru ca de ex. în lucrări de Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Chopin, Ceaikovski, Chabrier). În opere*, m. este adesea prezent (Campra, Destouches, Rameau, Händel, Gluck, Mozart, Beethoven, Meyerbach, Berlioz, Wagner, Gounod, Verdi, Prokofiev etc.).

MARȘ (< fr. marche, mers) Termen muzical pentru cîntecele menite să țină cadența pasului în timpul marșului, folosit și ca termen literar pentru poeziile ale căror versuri se cîntă pe o melodie de marș (ex. Deșteaptă-te, române de A. Mureșanu) sau ca titlu al unor poezii cu conținut patriotic. Ex. Dragii mei copii războinici, ascultare mie dați, Iată vreme, mic și mare armele să-mbrățișați. Strigînd toți c-o glăsuire, Spre a mumei fericire: S-alergăm de obște frați. Cerul vouă vă deschide un drum foarte lăudat, Ca să mergeți cu pas mare către slavă ne-ncetat. Vie-vă, copii, aminte Că Europa însăși simte În ce cale ați intrat... (V. CÎRLOVA, Marșul oștirii române)

ORGANIZAREA AERIANĂ A SIGURANȚEI MARȘULUI acoperirea aeriană și apărarea antiaeriană a punctelor obligate în cazul deplasării organizate a trupelor dintr-un raion în altul folosind mijloacele de transport din dotare.

marș armonie v. progresie.

MÁRȘĂ² s. f. v. marș.