matara sf [At: ȘIO IȚ, 252 / Pl: ~le / E: tc matara] 1 Ploscă. 2 Bidon. 3 (Reg) Tigvă în care țăranii țin apă.

MATARA, matarale, s. f. (Regional) Vas în care țăranii duc apa la cîmp. Să ții calea la fîntînă, că el vine atuncea să ia apă-n matara să-și adape mîndruța. ȘEZ, III 215.

MATARA, matarale, s. f. (Reg.) Vas în care țăranii duc apa la cîmp. – Tc. matara.

matarà Mold. tivga în care țăranul duce apa la câmp: să iea apă ’n matara, să-și adape mândruța Pop. [Turc. MATARA].

matará f. (turc. matara, d. ar. mitare, ploscă, bidon; ngr. matarás, burduf; sîrb. matara, un fel de găleată. V. mătrăcar). Vc. Tivdă care servește ca ploscă.

MATARA s. v. bidon, ploscă.

matara s. v. BIDON. PLOSCĂ.

matara (matarale), s. f. – Carafă, ploscă. Tc. matara (Șeineanu, II, 252; Tiktin). Sec. XIX, înv. – Der. mataragiu, s. m. (sacagiu în armata turcă; funcționar la curtea principelui), din tc. mataraci, înv.; mătrăcar, s. m. (negustor de oale), în loc de *mataracar.

MATARÁ s. f. Ploscă, bidon; (regional) „tigvă în care țăranii poartă apă” ( ȘIO II₁, 252). Cf. TDRG. Să ții calea la fîntină, Că el vine atuncea Să ia apă-n matara. ȘEZ. III, 215. N-avea-n ploscă vin să bea, Nici rachiu la matara, Să-și mai ude gurița. MATEESCU, B. 68. - Pl.: matarale. – Din tc. matara.