MENZIL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

menzil [At: NECULCE, L. 67 / V: ~zăl, mezel, mezil, min~, mizil / Pl: ~uri / E: tc menzil] (Înv) 1 sn Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență în țările române, înainte de introducerea căilor ferate Si: oleic, poștă. 2 sn (Înv) Mezilhanea. 3 sn (Îc) ~-căpitan Căpitan de poștă. 4 sn Diligență. 5 (Îlav) Cu mare ~ în mare grabă. 6 sm Curier special călare Si: olăcar. 7 sn Act oficial sau înștiințare scrisă.

MENZIL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

MENZIL, menziluri, s. n. (Învechit) 1. Poștă cu diligențe și cai, cu care se făcea, pînă în secolul trecut, transportul călătorilor și al corespondenței. Cu cai de menzil... avea să-l ducă... la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 175. Era un han cuprinzător cu căruțe de poștă și potcovăria nelipsită de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU, O. II 139. 2. Curier, ștafetă. Nu mai zăbovi, ci trimete acum numaidecît menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. – Variantă: mezil (GORJAN, B. IV 35) s. n.^[1]

MENZIL ~uri n. înv. 1) Serviciu pentru corespondență și pentru călători. 2) Căruță de poștă. /<turc. menzil

MENZIL s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Serviciu de poștă, olac. Antonie-Vodă ține menzilul di Ștefănești pîn-în Cameniță. NECULCE. ♦ Stație de poștă (unde se schimbau caii). Cu călărașii carii să întîmplă acolo, în menzil, vin la Moldova. GHEORGACHI. Atunce era greu țării la zahareli și menziluri la drumul Caminiții. CRB, 170^r. 2. S. n. Căruță de poștă, diligentă. L-au și pornit de-au venit în menzil la Ieși. NECULCE. Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din domni au venit și în menzil. GHEORGACHI. ◊ Expr. Cu mare menzil = în mare grabă. Au plecat cu mare menzil la Țarigrad, crăpînd doua perechi de telegari pănă la Galați. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 3. S. m. Curier, ștafetă, olăcar. Să se scrie împăratului cu menzil la craiul de la Basra ca să-i dea știre cum că l-au mazilit. H 1771, 93^r. 4. S.n.- Act oficial sau înștiințare scrisă. Au dat știre . . . cum că au murit, iar peste trei ceasuri au scos alt mezil, cum că s-au trezit. PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU. Variante: mezil (CRB, 170^r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. menzil. Cf. o l ă c ă r ie ; o l a c (1), o l ă c a r, v e a s t n i c.

menzíl n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] menzil). Vechĭ. Poștă (casa, oficiu, căruța, caiĭ). – Și mezil, minzil și mizil (de unde și numele orașuluĭ Mizil). – Ca adj. menzilesc, poștal.

cetal-menzil sn vz cetal-mezil

menzăl s vz menzil

mezel² s vz menzil

mezil s vz menzil

minzil s vz menzil

mizil s vz menzil

menzil s. n., pl. menziluri

menzil (înv.) s. n., pl. menziluri

menzil (poștă, diligență, act) s. n., pl. menziluri

MENZIL s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

menzil s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

menzil (menziluri), s. n. – Poștă (organizație, local și distanță). – Var. mezil, mizil. Tc. menzil, din arab. manzil (Miklosich, Etym. Wb., 94; Șeineanu, III, 79; Loebel 64; Lokotsch 1401; Berneker, II, 37), cf. ngr. μεντζίλι, bg., sb. menzil. – Der. menzilesc, adj. (de poște); menzilgiu, s. m. (poștaș), din tc. menzilci; menzilhanea, s. f. (localul poștelor), din tc. menzilhane, toate înv. (sec. XVII).

MENZÍL subst. (Învechit) 1. S. n. Nume dat în țările române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport pentru călători și pentru corespondență ; olac, poștă. Antonie-vodâ ține menzilul din Ștefănești păn-în Camenită. NECULCE L. 67. Menzilurile țărei. . . sînt neapărat de trebuință spre săvîrșirea de poronci împărătești (a. 1 814). URICARIUL, I, 202. Au fost apărați. . . dă orice alte potvezi și angarii, ca niște trebuincioși ce sînt nelipsiți la minziluri (a. 1 814). DOC. EC. 164. Țădulă pentru rânduirea postelnicului Mavrogheni asupra mezelurilor (a. 1 814). CAT. MAN. I, 5. Pe la 1739 . . . se văd existînd menziluri sau oficii poștale . . . care se desemnă mai tîrziu cu denumirea de poște. N. A. BOGDAN, C. M. 148, cf. 79. Era un han cuprinzător. . . cu căruțe de poștă și potcovăria nelipsită de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU, O. II, 139. Contraciii otcupului poștelor – ai menzilului – aveau obiceiul să facă pentru căpitanii de poștă felurite semne. V. ROM. decembrie 1954,114. ♦ Stație de poștă (unde se schimbau caii) ; (Învechit) menzilhanea. Cu călărașii carii să întâmplă acolo, în menzil, vin la Moldova. GHEORGACHI, CER. (1 762), 264. La Putna, menzâluri, la Tecuci magazalile (a.1786). IORGA, S. D. VI, 189. Porunci de la vistierie. . . pentru fînu i orzu menzilurilor (a. 1 814). DOC. EC. 163. Să să așăze menzălurile după acea de acum trebuință (a. 1814). URICARIUL, I, 188. Să fie îngrijire [a] se afla prin menzâluri deplinu suma cailor hotărită și a surugiilor și căruceri (a. 1 814). ib. 202, cf. 204, I. BRĂESCU, M. 68. ◊ Menzil-câpitan = căpitan de poștă. Urmîndu-să de cătră țiitorii menziluri-căpitani și alții chipuri de catachris, urmează cătră locuitori greutăți și asuprele (a. 1814). URICARIUL, I, 202. Menzil-embru v. e m b r u. Menzilferman v. f e r m a n. 2. S. n. Căruță de poștă, diligență. L-au și pornit de-au venit în menzil la Ieși. NECULCE, L. 203. Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din domni au venit și în menzîl. GHEORGACHI, CER. (1762), 267, cf. LET. III, 291/33. Toți acii ce vor umbla prin menziluri, afară de 30 bani de cal pre un ceas. . . vor mai da și cîte 9 bani de tot calul pe un ceas (a. 1814). URICARIUL, I, 206. După dînșii și viteazul de la Piatră au purces. În mezil cu mare grabă, au venit întins la Ieși. BELDIMAN, E. 7/6, cf. 87/21. S-au auzit un menzil viind în fuga cailor. DRĂGHICI, ap. ȘIO II₂, 79. ◊ Expr. Cu mare menzil = în mare grabă, repede. Au plecat cu mare mezil, la țarigrad, crâpînd două perechi de telegari până în Galați (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 229/31. 3. S. m. Curier, ștafetă ; olăcar. Nu mai zăbovi, ci trimite, acum numaidecît menzil cu vestirea. GORJAN, H. II, 154/20. Întîlnirăm un mezil prin care mă înștiința tatăl meu cum că e foarte bolnav. id. ib., IV, 35/10. 4. S. n. Act oficial sau înștiințare scrisă. Menzilurile cu pecetea gospodu . . . să fie iscălite de cătră d-lui boierul naziru (a. 1814). URICARIUL, I, 205. Menzăl pecetluit cu domneasca pecete (a. 1814). ib. 208. Au dat știre. . . cum că au murit, iar peste trei ceasuri au scos alt mezil, cum că s-au trezit (sfîrsitul sec. XVIII). LET. III, 193/36. – Pl.: menziluri. – Și: menzăl, mezil, mezél, minzíl, mizíl (POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 595, LM, DDRF) subst. – Din tc. menzil.