mănține v vz menține

MENȚINE, mențin, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Franțuzism, rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).

MENȚINE vb. III. 1. tr. A păstra ceva neschimbat. ♦ A susține. 2. refl. A rămîne în aceeași stare. ♦ A-și păstra același loc, același post, aceeași poziție. [P.i. mențin, conj. -nă. / cf. it. mantenere, fr. maintenir, după ține].

A MENȚINE mențin tranz. 1) A face să se mențină; a păstra; a conserva. 2) fig. (persoane, familii) A asigura cu cele necesare traiului; a întreține. /<fr. maintenir

A SE MENȚINE mă mențin intranz. A rămâne în aceeași formă, stare sau situație; a rămâne neschimbat (în timp); a se conserva; a se păstra. /<fr. maintenir

*mențín, -út, a -eá și -țíne v. tr. (fr. maintenir, d. main, mînă, și tenir, a ținea. V. țin). Țin fix (la un loc, în aceĭașĭ stare), păstrez: acest lemn menține echilibru celorlalte, văpseaŭa menține feru. Fig. Păstrez: a menținea un regulament. Continuŭ a afirma, repet: mențin ce am zis.

menține vb. ține

MENȚINE vb. 1. v. păstra. 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. v. dăinui. 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ până astăzi.) 5. v. întreține.

A se menține ≠ a se transforma, a se modifica, a schimba, a se preface