mereu, ~eie [At: (a. 1617) IORGA, D. B. I, 33 / V: (înv, 1-5) ~eae, (reg, 13-16) ~riu, (6-12) mireu / Pl: ~ei, ~eie / E: ns cf mg merö „rigid, fix”] 1 a (Îrg; îoc umblător, mișcător, plutitor; îs) Pod ~ Pod fix care se întinde de la un mal la altul al unei ape. 2 a (Îrg) Care are o alcătuire sau o structură unitară Si: nediferențiat, omogen. 3 a (Îrg) Care se întinde unul după altul, fără întrerupere, formând un tot Si: continuu, neîntrerupt. 4 a (Îrg; pex) Care se întinde până departe Si: întins, mare¹, vast. 5 a (Reg; lpl, d. ființe) Care se află în număr mare Si: mulți, numeroși. 6 av (Temporal) Fără încetare Si: întruna, necontenit. 7 av (Temporal) La intervale foarte scurte. 8 av (Reg; modal) Fără grabă Si: domol. 9 av (Reg; modal) Liniștit. 10 av (Pop; îe) A sta ~ A sta liniștit. 11 av (Pfm; îae, Imt) Astâmpără-te! 12 av (Pfm; îae; Imt) Lasă-mă în pace! 13 a (Mun; d. oameni) Paralizat. 14 a (Mun; d. oameni) Țeapăn. 15 a (Mun; d. oameni) Degerat. 16-17 smf, a (Reg; dep) (Om) lipsit de vigoare, de energie, de inițiativă. 18 sn (Reg) Durere pătrunzătoare localizată în mușchi și care împiedică mișcările Si: cârcel. corectat(ă)

MEREU², -EIE, merei, adj. (Regional) Care se întinde pînă departe; vast, întins, nesfîrșit. Codrii merei... se văd spre dreapta. SADOVEANU, N. P. 19. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu. Pod mereu pîn’ la Brașeu Să treci, bade, tu și eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. Ca vulturul se uita... Peste cîmpi merei pustii. ALECSANDRI, P. P. 198. ◊ Fig. (Rar) încordat, întins. Trei cai aleargă-n urmă-i selbatici de merei. COȘBUC, P. II 196.

MEREU², -EIE, merei, adj. (Reg.) Care se întinde pînă departe; întins, vast. – Comp. magh. merö „absolut”.

MEREU² ~ie (~i, ~ie) Care se întinde fără întrerupere; neîntrerupt. /Orig. nec.

MEREU adj. (Mold.) 1. Fix (despre poduri, în opoziție cu umblător mișcător). Dumitrașco-Vodă . . . au făcut pod mereu peste Nistru. N. COSTIN. Nefăclnd zăbavă, au trecut pe pod mereu peste Dunărea. PSEUDO-MUSTE; cf. M. COSTIN; NECULCE. 2. Unitar, nediferențiat, omogen. Atîta cîmpul cu otava înverzia, cît ochilor, preste tot, o tablă ca de zmaragd meree a fi se părea. CANTEMIR, IST. Etimologie necunoscută. Cf. magh. merö „rigid, fix.”

mereu a. continuu: în codrii mereu pustii AL. ║ adv. într’una, fără încetare: plouă mereu. ║ n. Mold. lemn fără noduri. [Origină necunoscută].

meréŭ, -éĭe adj., pl. f. tot așa (cp. cu ung. merö, curat, absolut). Vechĭ. Continuŭ, întins, imens: codri mereĭ, pădurĭ mereĭe (și azĭ în Trans.: cît e dealu de mereŭ). Pod mereŭ (și azĭ în Serbia), pod permanent, stabil, fix (nu umblător). Est. Lemn mereŭ, lemn rătund, obleț, nedespicat (V. drughinar). Adv. Continuŭ, neîncetat, într’una: ploŭa mereŭ. Trans. Ban. Olt. Încet, domol: stăĭ mereŭ!

mereae a vz mereu corectat(ă)

meriu, ~ie a vz mereu

mierâi², ~âie a vz mieriu¹

mierâu, ~âie a vz mieriu¹

mirâu, ~âie a vz mieriu¹

miriu, ~ie a vz mieriu¹

meríŭ, -íe adj. V. mĭeriŭ.

mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.

mereu² (înv., reg.) adj. m., pl. merei; f. sg. și pl. mereie (desp. -re-ie)

mereu¹ (înv., reg.) adj. m., pl. merei; f. sg. și pl. mereie (-re-ie)

mereu adj. m., pl. merei; f. sg. și pl. mereie (sil. -re-ie)

MEREU adj. v. continuu, cuprinzător, degerat, etern, înghețat, întins, larg, mare, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârșit, paralizat, permanent, perpetuu, vast, veșnic.

mereu adj. v. CONTINUU. CUPRINZĂTOR. DEGERAT. ETERN. ÎNGHEȚAT. ÎNTINS. LARG. MARE. NECONTENIT. NECURMAT. NEÎNCETAT. NEÎNTRERUPT. NESFÎRȘIT. PARALIZAT. PERMANENT. PERPETUU. VAST. VEȘNIC.

MERÉU, -ÉIE adj.,adv., s.n. I. Adj.1. (Învechit și regional, determinînd pe „pod”; în opoziție cu u m b l ă t o r, m i ș c ă t o r, p l u t i t o r) Care se întinde de la un mal la altul, (al unei ape). Turcii fac podur[i] mereae pre Dunăre (a. 1 617). IORGA, D. B. I, 33. Îndată au făcut pod mereu pre coșuri peste Nistru. M. COSTIN, LET. I, 324/31. Dumitrașco-vodă. . . au făcut pod mereu peste Nistru. N. COSTIN, LET. II, 14/28. Așișdere și lemnu căra den țară la Dunăre, de făce pod mereu la Carturi. NECULCE, L. 206, cf. 144. Nefăcind zăbavă, au trecut pe pod mereu peste Dunărea. MUSTE, LET. III, 12/9. Dorul mîndrei și cu-al mieu, De s-ar face-un pod mereu, De-aici pînă la Brașeu, Să treacă mîndra și eu. RETEGANUL, TR. 96. 2. (Învechit și regional) Care are o alcătuire sau o structură unitară ; nediferențiat, omogen. Iaste intru această biserică o biserică mai mică făcută, a lui Litus, numai dintru o peatră. Și în lung și în lat iaste di 40 coți, însă di o peatră meriaia. HERODOT (1645), 139. Atîta cîmpul cu otava înverzia, cît ochilor, preste tot, tot o tablă de zmaragd meree a fi se părea. CANTEMIR, IST. 125. Lemn mereu, rotund, nedespicat. ȘEZ. XIX, 12, cf. VAIDA. Un lemn retezat, nedespicat și rotund se zice mereu. I. CR. XIII, 50. Lemnele necioplite se numesc mereie. CHEST. II 78/224. Trage-n dinți să vie mereie (pe o formă). ALR I 1271/229, cf. ALR II/250. 3. (Învechit și regional) Care se întinde unul după altul, fără întrerupere (formînd un tot); care este continuu, neîntrerupt; p. ext. care se întinde pînă departe, mare¹, întins, vast. Codrii și pădurile meree sînt slobode și are voie fieștecine a tăia și a lua orice fel de lemne (a. 1 782). URICARIUL, XI, 264, cf. I, 346. Desimi a codrilor merei. DRĂGHICI, R. 154/23. Au lăsat-o de au căzut, În codrii cei mai merei. STAMATI, P. 252. Amîndoi se pierd de vii În codri merei, pustii! ALECSANDRI, P. II, 90, cf. I, 29. Cîtu-i satul de mereu Nu-i frumos ca mîndrul meu. f (1885), 440, cf. ȘEZ. XX, 36. Umblau pe plaiuri și costișe, în poieni de codri merei, turmele păstorilor. SADOVEANU, O. XII, 231, cf. XIII, 733. Trebuie să-ți spun, prietene, că pe-atunci erau pe la noi codri merei. CAMILAR, C. P. 95. Radu-n scări se ridica, Ca vulturul se uita. . . peste cîmpi merei, pustii. ALECSANDRI, P. P. 198, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29. Bade, dorul tău ș-al meu, Io l-ași face-on loc mereu. . . și frumos l-aș sămăna. MÎNDRESCU, L. P. 42. 4. (Regional; la pl., despre ființe) Care se află în număr mare ; mulți, numeroși. Jos în vale, pe cîmpie, Baș-buzuci de căsâpie Și cercheji merei cumpliți Rup cu dinții din răniți. ALECSANDRI, POEZII, 458, cf. ALR I, 1746/343. II. Adv. 1. (Cu sens temporal) Fără încetare, fără întrerupere, necontenit, într-una ; la intervale foarte scurte. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ochii facă-se izvoare și curgă de-acum mereu. CONACHI P. 98. Ești chior sau nătărău De dai în gropi mereu? ALECSANDRI, T. 952. Focul pîlpîie mereu, Roș ca limba unui zmeu. id. P. II, 106, cf. 16, 83. Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. EMINESCU, O. I, 129, cf. 104. Mereu îmi spunea mama, că pentru folosul meu este aceasta. CREANGĂ, A. 116, cf. 15. Capul cerbului are să te strige. . . mereu pe nume. id. P. 225, cf. ISPIRESCU L. 51. Cîrdurile de gîște sălbatice. . . trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III, 23, cf. 17. Dincă. . . mereu își scoate ceasornicul, mereu privește pe fereastră. VLAHUȚĂ, O. A. 208. El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, F. 126, cf. 131. Fulgere, voinice, Ce-mi tresari din greu? Ce-mi arăți cărarea Ca s-o pierd mereu? CERNA, P. 117. Chervane vechi. . . Se duc spre munți și curg mereu din zare. IOSIF, P. 26. Chinurile sufletești ale lui Litvinov, Turgheniev le analizează pe larg și mereu. IBRĂILEANU, S. L. 23. Pe drum bâtrînul se uita mereu la afișele și la pancartele fără număr. REBREANU, R. I, 255, cf. 247. Alergînd mereu în lume după tine, după ea, Risipit-am fără milă tinerețea, viața mea. EFTIMIU, Î. 105. Zamfir, cu pătura ridicată, surîde meru, absent și bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 425, cf. 282. Și mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20, cf. 13. Dima vorbea mereu, trecînd de la o trăsătură la alta. GALAN, Z. R. 94. Andrei, ne-ai fost mereu înainte ca un steag de care ne mîndrim. DAVIDOGLU, M. 88. Și se duc în treaba lor Opt mineri cu-n compresor, Iar în față la mai greu, Acolo-i Toader mereu. DEȘLIU, M. 46. De giur împregiurul tău Năvălesc dușmani mereu! ALECSANDRI, P. P. 172, cf. 327. N-are omul ce gîndi, Făr-mereu a socoti. JARNIK-BÎRSEANU, D. 148, cf. 414, 432. Sasu mă câta mereu, Eu cu mîndra-n făgădău. MARIAN, SA. 190. Sîngele pica-nchegat, Cu măsele-amestecat, Așa de mereu i-a dat. BIBICESCU, P. P. 303. Dă mireu cu săcuria-n ușă. ALRT II 25. ◊ (Întărit prin „tot”) Le legară mînile la spate și, tot înjurîndu-i mereu, îi porniră ca să-i ducă spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, M. V. 393. Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari și mînă rece. EMINESCU, O. I, 120. Afurisita de țigancă tot mereu le zicea. ISPIRESCU, L. 70. Trage, mîndră, la dor greu, Că eu am tras tot mereu. JARNIK-BÎRSEANU, D, 161, cf. 217, 218. Am catat calu tot mereu și nu l-am găst. ALR I 344/144, cf. ALR II 3 109/260. ♦ Din ce în ce mai mult. O pajură mare Se-nalță mereu. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. II, 13. Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește. EMINESCU, O. I, 142. Mereu se depărta de sat Bătrínul, slab, cu ochii plini De lacrimi. COȘBUC, F. 78. 2. (Regional ; cu sens modal) Fără grabă, domol ; alene, liniștit, potolit. Cf. LB, HEM 1 527. Luai un hÎrleț de-a umăru și plecai mereu la vale, pînă-n locul unde murise Ioan. EMINESCU, G. P. 161. Or fost mńeii mńici cruzi șî nu put’ea să meargă tare pe drum, or mers mereu. DENSUSIANU, T. H. 213. I lieńos, mpuțît, lucră, numa lucră mereu. ALR I 323/28. Măi miereu cu pașu. ALR II/I MN 46, 2 243/2. Ion se suie mereu pră deal. ALR II 3113/36, cf. 3113/29, 53, 76, ALRM I/I h 141, A II 5, III 2. ◊ E x p r. A sta mereu = a sta liniștit ; (cu verbul la imperativ) stai binișor, lasă-mă în pace, astîmpără-te! Starăți mereu ! STERESCU, N. 1052. Stați, băieți, mereu ! PAMFILE, D. 61, cf. CIAUȘANU, V. 179. Iă nebun, nu stă mereu. ALR I 1 517 /815, cf. 1 568/825, A II 6, III 8, 18. ♦ S p e c. Cu glas liniștit, potolit, domol; pe șoptite. Mai mereu, mai mereu. . ., prea mă bagi în groază cu vorbele tale. CĂTANĂ,, ap. TDRG. Vorbește mai mereu. ALR II/I MN 10, 6875/47, cf. ib. MN 11, 6880/2, 36. III. 1. Adj. (Prin Munt. ; despre oameni) Paralizat ; țeapăn ; degerat. Cf. DDRF, RĂDULESCU-CODIN, 49, DR. X, 318. ♦ Epitet dat unui om lipsit de vigoare, de energie, de inițiativă. Da nu ciufuliți, mîlcitori, papă-lapte, pierde-vară, merii și tîríie-brîu cum e alde Mogîldeciu. JIPESCU, o. 71. 2. S. n. (Regional) Durere pătrunzătoare localizată în mușchi și care împiedică mișcările. V. j u n g h i. (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. Mi s-a pus un mereu în spate id. ib. Pl.: merei, -eie. – Și: (învechit, I) mereáe, (regional, III 1) meríu, -íe adj., (II) miréu adv. – Etimologia necunoscută. Cf. magh. m e r ö „rigid, fix”.

MEREÁE adj. v. mereu.

MERIU, -ÍE adj. v. mereu.