MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă¹ + suf. -ișoară.

mesișoară sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) mesș~ / Pl: ~oare / E: masă¹ + -ișoară] 1-2 (Șhp) Măsuță (1-2). 3-4 Ospăț (oferit în amintirea unui mort) Si: praznic. 5 Mâncare, hrană modestă, nepretențioasă.

MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă¹ + suf. -ișoară.

MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mîncare; ospăț, pomană. Să-i faci o mesișoară. Să merg și eu la pomană. MARIAN, Î. 363.

mesșoară sf vz mesișoară

mesișoară (rar) s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

mesișoară (rar) s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

mesișoară s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

MESIȘOARĂ s. v. măsuță, mescioară.

mesișoară s. v. MĂSUȚĂ. MESCIOARĂ.

MESIȘOARĂ s. f. 1. Măsuță (1). Cf. PONTBRIANT, D. Pentru case fără copii, cei doi inși au și mese dintr-o singură bucată, mici și cu trei picioare, numindu-se mesuță, mesișoară sau măsuță. PAMPiLE, I. C. 147. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară Ca să scriu o hîrtioară S-o trimet la maica-n țară. ȘEZ. I, 47, cf. 239. 2. Ospăț, praznic (oferit în amintirea unui mort). De-i lua-o grozâvioară Dumnezeu să ți-o omoare Și să-i faci o mesișoară, Să merg și eu la pomană. SEVASTOS, C. 148. 3. Mîncare, hrană modestă, nepretențioasă. Avînd cu mine și bucate pre cît mă iertasă vremea și găsind o gîrliță ce trecea pă subt niște pomi. . . șezui aci cu mesșoara mea. GORJAN, H. II, 17/22. – Pl.: mesișoare. – Și: (regional) mesșoáră s. f. – Masă¹ + suf. -ișoarâ.

MESȘOÁRĂ s. f. v. mesișoară.