meșteșugire sf [At: BIBLIA (1688), 99 bis¹/51 / Pl: ~ri / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Realizare a unui obiect cu talent, cu pricepere, cu dibăcie. 2 (Asr; fam) Pregătire specială Si: (fam) dichis. 3 (Asr; fam) Însușire, învățare a unui meșteșug, a unei științe. 4 (Asr; fam) Talent. 5 (Asr; fam) Uneltire. 6 (Asr; fam) Meșteșug (13). 7 (Asr; fam) înșelătorie. 8 Acțiune artificială, forțată. 9 (Îvp; ccr) Dispozitiv al unui obiect Si: (înv) meșteșug (20).

MEȘTEȘUGIRE, meșteșugiri s. f. 1. Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. Aranjare, potrivire. Niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, E. 101. 2. Uneltire, vicleșug, înșelăciune. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire și-nșelînd lumea prin piaț. PANN, P. V. I 62. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară. GORJAN, H. II 33. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să înceteze. ȘEZ. IV 132. 3. (Concretizat) Mecanism, dispozitiv. Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367.

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

MEȘTEȘUGIRE s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, mașinație, pricepere, știință, talent, uneltire, ușurință.

meșteșugire s. v. ABILITATE. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDEMÎNARE. MAȘINAȚIE. PRICEPERE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UNELTIRE. UȘURINȚĂ.

MEȘTEȘUGÍRE s. f. I. (Astăzi rar, mai ales familiar) Acțiunea de a (se) m e ș t e ș u g i și rezultatul ei. 1. Realizare, executare a unui obiect (cu talent, cu pricepere, cu dibăcie). Cf. DDRF. ♦ Execuție sau mod de execuție (artistică). Aceasta e meșteșugirea sfeașnicului. . . după chipul care au arătat D[o]mnul lui Moisi. BIBLIA (1 688), 99 bis¹/51. ♦ Pregătire specială; (familiar) dichis. Bătrînul îi puse o masă curată, și pe masă. . . niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, L. 101. 2. Însușire, învățare (a unui meșteșug, a unei științe). Au rămas cu totul gol de bunele obiceiuri și de cea desevărșită meșteșugire a științelor (a.1 765). URICARIUL, I, 271. 3. Talent, pricepere, îndemînare, ingeniozitate, dibăcie; meșteșug (I 3). Arunca cu atîta meșteșugire, încît niciodată nu făcea greș. BRLDIMAN, N. P. I, 97/1. Prin meșteșugirea limbuției lor, fac pe prostime a crede că cu adevărat s-au pocit. DRĂGHICI, R. 182/26. Nu va cu arme el s-o silească. . . C-o sfîntă meșteșugire A simpatiei pune simțire. I. VĂCĂRESCUL, P. 96/23. Ia te uită dumneata, acum, cu cîtă meșteșugire, cu cîtă măiestrie, ajunge la împlinirea scopului ei. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 54. 4. Uneltire, șiretlic, vicleșug, manoperă folosită (în ascuns) în vederea atingerii unui scop; mijloc, sistem, procedeu, tactică (ingenioasă, vicleană); (învechit și popular) meșteșug (I 5). Pentru ce nu afli cu gîndul vreo meșteșugire spre apărarea celor ce te îngrozesc? AETHIOPICA, 8^v/9. Meșteșugiri prin care să iau cetățile (a. 1773). GCR II, 92/17. Meșteșugirile tiranilor le-au rușinat. MINEIUL (1776), 56^v2/22, cf. KLEIN, D. Acei răi împrumutători. . . au format multe meșteșugiri ce aduce cu totul la dărăpănare și sărăcie pă bieții lăcuitori (a. 1813). DOC. EC. 161. Fugind Ioan vodă Caragea în țara nemțească (. . . supt numire de aga turc, meșteșugiri vrednice de toată defăimarea). ZILOT, CRON. 65, cf. LB. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară cumplită. GORJAN, H. II, 33/14. În zădar întrebuințază mii de meșteșugiri spre a vădi lui Vasilie Vodă folosul unei aleanță politice. ASACHI, S. L. II, 14. Să repede să lovească pe Haridim drept în cap, Dar pe el și de aceasta meșteșugirile-l scap. PANN, E. II, 72/14. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire ș-înșelînd lumea prin piaț. id. P. V. I, 62/27, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Orice meșteșugire drăcească e zadarnică. V. ROM. septembrie 1954, 135. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să încete. ȘEZ. VI, 132. ♦ Înșelătorie, înșelăciune, fals. Priimindu-să catagrafia județului Dîmboviții, s-au văzut o mare neasemânare pă lîngă aceea ce au fost cunoscut Vistieriia. . . Cu drept cuvînt s-au judecat că au fost numai meșteșugiri, iar nu vreo adevărată arătare către Vistieriie (a. 1819). DOC. EC. 230. ♦ Acțiune artificială, intervenție forțată. Cf. POLIZU, BARCIANU. V. Limba nu poate fi scoasă cu meșteșugire și năprăsnicie din calea ei firească. I. NEGRUZZI, S. I, 428. II. (Învechit și popular, concretizat) Dispozitiv, mecanism al unui obiect; (învechit și popular) meșteșug (II 2). Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367. – Pl.: meșteșugiri. – V. meșteșugi.