micuțel, ~ea [At: LM / Pl: ~ei, ~e / E: micuț + -el] 1-36 a (Pop; șhp) Micșor (1-36). 37 smf (Îlav) De ~ea De micuț (37).

MICUȚEL, -EA, micuței, -ele, adj. (Regional) Diminutiv al lui mic². Am un neică micuței, Dă-mă, mamă, după el. HODOȘ, P. P. 74. Dar lelița micuțea, Rupe gardul pe colea. id. ib. 169. Omul micuțel Face gardul frumușel (Acul). GOROVEI, C. 1.

micuțél, V. mititel.

micotel sm vz micuțel corectat(ă)

MICUTEL adj. (Ban.) Mititel. Mikutel. Parvulus. AC, 353. Exiguus. Mikutel. Aprocska. LEX. MARS., 203. Parvulus. Mikutel. Aprocska. LEX. MARS., 233. Etimologie: cf. micuțel.

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

micuțel (pop.) adj. m., pl. micuței; f. micuțea, pl. micuțele

micuțel (pop.) adj. m., pl. micuței; f. micuțea, pl. micuțele

micuțel adj. m., pl. micuței; f. sg. micuțea, pl. micuțele

MICUȚEL adj. v. micuț, mititel.

micuțel adj. v. MICUȚ. MITITEL.

MICUȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui m i c u ț. I. (Indică dimensiunea) 1. Cf. m i c u ț (I 1). Cf. LM, DDRF, GRECESCU, FL. 234. Îți aduceam colăcei, Nu prea mari, cam micuței. MARIAN, NU. 768. Scoale micuței amnar. RETEGANUL, TR. 21. Dă-m sabia ascuțită, Sulița mia otrăvită, Buzduganul micuței. ALEXICI, L. P. 101. 2. Cf. m i c u ț (I 3). Omul micuței Face gardul frumușel (Acul). GOROVEI, C. 1. II. (Despre ființe) Cf. m i c u ț (II). Martine, Martine! Am vădzut eu bine Că mă lași pe mine Cu pui micuței Și prea prostănei. MARIAN, Î. 123, cf. 127. ◊ (Substantivat, în e x p r.) De micuțel = de micuț, v. m i c u ț (II). Fost-o-n ficor și o fată . . . S-or iubit de mnicuței. ALEXICI, L. P. 173. – Pl.: micuței, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) micuțícă adj. – Micuț + suf. -el, -ea. - Micuțică: cu schimbare de suf.

MICOTÉL s. m. v. micuței.