mioară [At: ECONOMIA, 87/8 / V: (reg) meio~, meo~, mieo~, miho~ / P: mi-oa~ / Pl: ~re, (rar) miori / E: mia + ~(i)oară] 1 sf Oaie tânără, până la trei ani. 2 sf Oaie care nu a fătat încă sau care fată pentru prima oară Si: mia (1), meluță. 3 a (D. oi) Tânăr. 4 sf (Reg) Oaie stearpă. 5-6 sf, a (Reg) (Căprioară sau capră) tânără, de un an Vz iadă, vătuie.

MIOARĂ, mioare, s. f. Oaie tînără (de un an) care încă n-a fătat; p. ext. oaie în general. Pe pajiști vor paște mai multe mioare-. Pe glie ara-vor mai multe tractoare. TULBURE, V. R. 43. Moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de cîte un ochi. CREANGĂ, P. 105. Și mînat-am dragi mioare, Pintre iarbă numai floare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ (Adjectival, f.) Tînără. O ciută mioară La bot gălbioară. PĂSCULESCU, L. P. 63. – Pronunțat: -oa-. – Variante: meioară (pronunțat -ioa-; ALECSANDRI, T. 813), meoară (pronunțat -oa-; CONACHI, P. 8, ȘEZ. I 207) s. f.

MIOARĂ ~e f. Oaie de până la doi ani, care încă nu a fătat. [G.-D. mioarei; Sil. -mi-oa-] /mia + suf. ~ioară

mioară f. V. mior.

mioáră, V. mior.

meioară sf vz mioară

meoară sf vz mioară

mihoară sf vz mioară

MEIOARĂ s. f. v. mioară.

MEOARĂ s. f. v. mioară.

mior m. Mold. (f. mioară), miel sau mielușea în al doilea an. [Diminutiv din miea].

miór, mioáră s., pl. miorĭ, mioare (lat. *agnelliolus, -la [dim. d. agnellus, mel], de unde s’a făcut *amnĭeĭor, apoĭ vrom. mĭeor, mĭeoară, apoĭ mior. D. rom. vine alb. milĭuar, milĭore, ngr. milĭóri, milĭóra, ung. mióra, mijóra, millora). Mel trecut în anu al doilea saŭ și de doĭ anĭ (terțiŭ). V. cîrlan.

mioară (desp. mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioarei; pl. mioare

mioară (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioarei; pl. mioare

mioară s. f. (sil. mi-oa-), g.-d. art. mioarei; pl. mioare

mioară (i-oa)

mioară, -oare.

MIOARĂ s. (ZOOL.) mia, mielușea, (pop.) mieluță.

MIOARĂ s. (ZOOL.) mia, mielușea, (pop.) mieluță.

MIOARELE, com. în jud. Argeș, situată la poalele și pe pantele Dealului Mățău, pe dr. râului Argeșel; 1.790 loc. (2000). Reșed. com. M. este satul Mățău. Pomicultură. Rezervație paleontologică (pești fosili din Oligocen), în satul Suslănești. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1881-1883), în satul Mățău.

mioară, mioare s. f. 1. adolescentă. 2. (adol.) bancnotă de o mie de lei.

MIOARĂ s. f. 1. Oaie tînără (pînă la cel mult trei ani); oaie care nu a fătat încă sau care fată prima dată; mia (1), mieluță. Alegîndu-se mieii și miorile, care încă nu sînt de mîrlit. ECONOMIA, 87/8. Își caută o meoarâ Pierdută din turma sa. CONACHI, P. 8. S-a cam fasolit la început, dar în sfîrșit s-a îmblînzit ca o meioară. ALECSANDRI, T. 813. Ce-ți pare mai blînd, mai plăpînd, ca oițili, berbecii, mieoarile. JIPESCU, O. 48. Moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare. CREANGĂ, P. 105. Este datina de a se da peste sicriu nu numai bani și colăcei, ci încă și multe alte obiecte. . . , mioare sau mieluțe. MARIAN, Î. 291. În boteiul de sterpe se află mioarîli (miele din anul precedent). DIACONU, P. 13, cf. 37, STOIAN, PĂST. 54. Pe pajiști vor paște mai multe mioare. TULBURE, V. R. 43. Mergînd grăbită spre stîna lui, să-și vadă mioarele. CAMILAR, N. I, 108. Arareori mioarele se-adapă, Căci rîul e, de veacuri, bun domnesc. V. ROM. septembrie 1954, 57. Că el are-n cîmp, la soare, Mii și sute de mioare Ies în vară fătătoare. ALECSANDRI, P. P. 201. De la 1-2 ani partea femeiască se cheamă mioară. H II 185, cf. 49, 87, 281, III 68, IV 155, VIII 133, 148, 170, VIII/₂ 109, 184, X 308, 465, XII 261, 570, XIII 13, 291. Și mînat-am dragi mioare Printre iarbă numai floare. JARNIK- BÎRSEANU, d. 510. Un ciobănaș flăcău avea și el în toată turma o singură meoară. ȘEZ. I, 207. [Cîrlanii] după un an pînă la 2 se cheamă terții și partea femeiască mioare. ib. VII, 192, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 103. Pe margini de lac, Pascu, mi s-adapă De-o turmă mieoare Pe botIn colnic cu ea intra, Mioara de o tăia. PĂSCULESCU, L. P. 236. Un berbece de căldare Și-o mioară de frigare. DENSUSIANU, Ț. H. 293. Vinde-m, bărbate, mioara. BÎRLEA, C. P. 249, cf. CHEST. V 73/9, 24, 29, 44, 46, 53, 57, 73, ALR I 1776,1777, A I 23, II 6, 12, III 16, 17, 18, 19, V 15, VI 3, IX 6. ♦ (Adjectival, despre oi) Tînăr. Parte fămeiască de la oi mieoară sau vătuie din capre. BIBLIA (1688), 72²/5. Taie lînoasele oi, o sută cu vrîsta mioară. COȘBUC, AE. 131. În „Miorița”. . . oița mioară e năzdrăvană. R[DULESCU-CODIN, Î. 38. ♦ (Regional) Oaie stearpă. H IX 438, cf. XI 339, XIII 449, XVI 10. 2. (Regional) Căprioară sau capră tînără (de un an). V. i a d ă, v ă t u i e. ALR I 1 776/295, cf. A I 31, 35, III 18. ◊ (Adjectival) A ciută mieoară, Pe bot gălbioară. . . Iarbă nu păștea, Nici apă nu bea. TEODORESCU, P. P. 58, cf. PĂSCULESCU, L. P. 63. - Pronunțat: mi-oa-. - Pl.: mioare și (rar) miori. – Și: (regional) mihoáră (RĂDULESCU-CODIN, Î. 184), mieoáră, meoáră, meioáră s. f. – Mia + suf. -(i)oară.

MEIOÁRĂ s. f. v. mioară.

MEOÁRĂ s. f. v. mioară.

MIHOÁRĂ s. f. v. mioară.