MISTER¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) misteriu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

mister¹ sn [At: ȘINCAI, C. 7/2 / V: (înv) ~riu sn (Pl: ~rii, rar, ~rie), ~tirie sf, ~tiriu / Pl: ~e, (asr) ~uri / E: fr mystère, lat mysterium, ngr μυστήριον] 1 Dogmă creștină pe care biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești Si: taină. 2 Ceea ce este încă necunoscut, nedescoperit, nepătruns sau neînțeles de mintea omenească Si: enigmă, secret, taină. 3 Taină de care e înconjurat ceva sau cineva Si: obscuritate, (rar) misteriozitate. 4 (Lpl) Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentată în aer liber la sărbătorile religioase. 5 (Ant; lpl) Ritualuri religioase secrete în Grecia și Roma, la care luau parte numai cei inițiați.

MISTER¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) necunoscut, neînțeles sau nedescoperit; taină; secret. 2. Dogmă creștină pe care biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentată cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) misteriu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

MISTER, mistere, s. n. 1. Ceea ce e încă necunoscut, nedescoperit, nepătruns de minte; taină. E atît mister și atîta frumusețe în această undă de aer parfumat care rătăcește așa prin văzduh! SANDU-ALDEA, U. P. 66. Pădurea te-adumbrea cu bucurie Și-ți povestea viața ei intimă Cu tot misterul ei, lăsîndu-ți ție Doar greutatea de-a găsi o rimă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 156. Am căutat misterul în lumi necunoscute: pe oameni, pe natură, pe toți am întrebat. BOLINTINEANU, O. 197. ♦ Secret. 2. (În evul mediu, în țările catolice occidentale, la pl.) Dramă religioasă cu subiect din biblie. – Pl. și: (rar) misteruri (CARAGIALE, O. III 132, EMINESCU, O. IV 120). – Variantă: (învechit) misteriu (EMINESCU, N. 32) s. n.

MISTER s.n. 1. Ritual religios secret în Grecia și Roma antică, la care participau numai cei inițiați. ♦ Taină; secret. 2. Doctrină religioasă care nu era împărtășită decît unui număr restrîns de inițiați. ♦ Dogmă religioasă creștină care trebuie primită așa cum este dată și care se crede a fi inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (În evul mediu în țările catolice) Dramă religioasă cu subiect biblic și hagiografic. [Cf. fr. mystère, lat. mysterium – lucru ascuns].

MISTER¹ s. n. 1. (pl.) ritual religios secret în Grecia și Roma antică, la care participau numai cei inițiați. 2. doctrină religioasă care nu era împărtășită decât unui număr restrâns de inițiați. ◊ dogmă religioasă creștină care trebuie primită așa cum este și care se crede a fi inaccesibilă rațiunii. 3. lucrare dramatică medievală cu subiect biblic și hagiografic. 4. ceea ce este necunoscut, neînțeles, încă inexplicabil; taină; secret. (< fr. mystère, lat. mysterium, gr. mysterion)

MISTER ~e n. 1) Lucru necunoscut sau nepătruns de rațiune; taină; enigmă. 2) rel. Dogmă creștină considerată ca fiind inaccesibilă rațiunii omenești. 3) (în antichitatea greco-romană) Ansamblu de teze și de practici religioase, cunoscute numai persoanelor inițiate. 4) (în evul mediu) Operă dramatică cu caracter religios. /<fr. mystere, lat. mysterium

mister n. 1. cult secret în religiunea politeistă: misterele Eleuzine; 2. în religiunea creștină: taină, adevăr mai presus de rațiune; 3. fig. ceeace e secret, ascuns: au văzut în repegiune ale Africei misteruri AL.; 4. în evul-mediu: piesă de teatru despre un subiect biblic.

*mistér n., pl. e, vechĭ urĭ (fr. mystère, d. vgr. mystérion). Cult secret în religiunile antice: misterele din Eleusina. În religiunea creștinească, taĭnă, adevăr maĭ pe sus de rațiune: Împărtășania e un mister. Lucru secret, ascuns: misterele politiciĭ, naturiĭ. În evu mediŭ, pĭesă teatrală cu subĭect religios și în care intervine Dumnezeŭ, sfințiĭ, îngeriĭ, draciĭ ș. a. A face mister dintr’un lucru, a-l ținea secret. A iniția pe cineva într’un mister, a-ĭ descoperi niște lucrurĭ secrete.

misteriu sn vz mister

mistirie² sf vz mister

mistiriu sn vz mister

MISTERIU s. n. v. mister.

mister² s. n., pl. mistere

mister² s. n., pl. mistere

mister s. n., pl. mistere

MISTER s. 1. enigmă, secret, taină, (rar) misteriozitate, (fig.) șaradă. (~ele naturii.) 2. v. taină.

MISTER s. 1. enigmă, secret, taină, (rar) misteriozitate, (fig.) șaradă. (~ele naturii.) 2. (BIS.) taină.

mister v. dramă liturgică.

MISTERE (< fr. mystère < lat. lit. misterium) Drame practicate în evul mediu, asemănătoare oarecum miracolelor. Misterele au ca subiect evenimente biblice. Există de asemenea și mistere care nu au o sursă religioasă (Misterul asediului orașului Orléans, al cărui subiect este eliberarea Orléans-ului de către Jeanne dArc; Misterul distrugerii cetății Troia) și care se caracterizează prin naivitatea și simplitatea limbajului. Originea misterelor a fost căutată în ritualurile religioase antice, ritualuri ce aveau un caracter secret, la care participau numai cei inițiați (misterele eleusine, sărbătorite la Eleusis, în Atica, și închinate zeiței Demeter și Core, sau misterele orfice, legate de cultul zeităților Mithra, Cibele, Isis). Ritualul cuprindea și reprezentări dramatice sub formă de pantomimă, ca, de exemplu, în misterele eleusine, răpirea Proserpinei sau a Corei de Hades, zeul infernului, șederea în infern, căutarea ei de către Demeter, revenirea pe pămînt, simbol al pieirii și revenirii vegetației. În cultura occidentală, misterele s-au dezvoltat între secolele XIII-XVII, legate de organizarea unor reprezentații cu ocazia sărbătorilor sau în cinstea unor personalități. Actorii erau grupați în asociații sau confrerii, dintre care cea mai de seamă a fost Confreria Pasiunei, căreia regele Carol VI i-a dat monopolul reprezentării misterelor. Scrise în versuri, unele din ele numărînd peste 60 000 de versuri (misterele franceze Passion), reprezentarea lor dura zile și saptămîni și necesita între 100-500 de persoane, în afara figurației. Aceste reprezentații aveau loc în aer liber, în fața bisericilor, în interpretarea unor artiști amatori ce aparțineau diferitelor bresle meșteșugărești.

MISTÉR s. n. 1. Dogmă creștină pe care biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești ; taină. Cele șeapte sfinte taine sau misterii. ȘINCAI, C. 7/2. Bisearica iaste un loc, carele pentru aceaia e orînduit, ca într-însul să se slujească s[fintele] taine (misteriile) pentru creștini. REG. SCOLAST. 8/16. Mistiria sfi[n]tei cuminecături. TOMICI, Î. 8/8, cf. NEGULICI. Biserica se umplu de credincioși, veniți ca să asiste la sacrul mister al învierii Domnului. ALECSANDRI, ap. CADE, cf. COSTINESCU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DM. 2. Ceea ce este (încă) necunoscut, nedescoperit, nepătruns sau neînțeles (de mintea omenească), secret, taină; obscuritate, taină de care este înconjurat ceva sau cineva; (rar) misteriozitate. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ce misterii se ascund în această adîncime. ASACHI, S. L. I, 177. Pînă acum, adevăratul preț al acestor arenzi fusese un mister de speculație spre paguba sfintelor lăcașuri unde aceste moșii se află închinate. CR (1836), 25¹/27, cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. Scrisoarea aceasta vă va tălmăci scopul venirii mele. – Ce mister? NEGRUZZI, S. III, 136. Ceea ce rămîne un misteriu pentru toți este maniera prin care știu a se imposesa atît de lesne. . . de toate secretele artei. FILIMON, O. II, 304. O tînără pădure de ulmi și de stejari Ascunde-o astea română prin junii săi tufari. Misterul și tăcerea în sînul ei domnesc. ALECSANDRI, POEZII, 209. Misteriul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri. EMINESCU, N. 32. Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mîngîios, învelind tot în misteruri ? CARAGIALE, O. IV, 356. Am rîs de sfintele mistere Ce sînt în fiecare-atom. MACEDONSKI, O. I, 37. Palidă umbră, care mister Unul spre altul mereu ne atrage ? id. ib. 222, cf. 154, 258. Uneori te atinge pe obraz cîte un miros de tămîioară de parcă-ți adoarme sufletul. . . Și e atît mister și atîta frumusețe în această undă de aer parfumat care rătăcește așa prin văzduh. SANDU-ALDEA, U. P. 66. Pădurea te-adumbrea cu bucurie Și-ți povestea viața ei intimă Cu tot misterul ei, lâsîndu-ți ție Doar greutatea de-a găsi o rimă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 156. Și spune-mi ce-nrudită vrajă Și ce îndepărtat mister Mă face pururi să te cer Dasupra capului de strajă, Stea singuratică pe cer ? IOSIF, PATR. 83, cf. id. P. 39. Cîntarea care n-a fost spusă E mai frumoasă ca oricare; Misterul ei e o beție De voluptoasâ-ndurerare. PETICĂ, O. 53, cf. 147. Tăcerea și misterul mă încunjurau din toate părțile. HOGAȘ, DR. I, 36. Rătăcind în căutarea misterului morții, se opri târziu. BART, S. M. 78. Acel specific național, legat de misterul sufletesc al neamului, a fost călăuza permanentă pentru Ibrăileanu în judecățile lui asupra literaturii românești. SADOVEANU, E. 176, cf. 258. Destăinui lui moș Costache misterele arhitecturii. CĂLINESCU, E. O. II, 155, cf. id. E. 58. Era pentru voi, copiii, un loc înfășurat în mister. PAS, Z. I, 223. Clasicismul a preferat omul adult, format definitiv. Curentele romantice înclină însă către vîrstele informe, unde misterul persistă, unde nimic nu e fixat. RALEA, S. T. I, 136, cf. II, 31. M-am înspăimîntat, pentru că mi se releva importanța gesturilor, misterul apropierilor. DEMETRIUS, A. 205. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Un nectar plin de misteruri Sînu-am zis să izvorască Și dragostea fără preget De aci te-a adăpat. HELIADE, I, 92. Vîntul îți șoptește misteruri de amor. ALEXANDRESCU, O. I, 280. Cină, vîntul e-o taină, clnd frunza e mută, Misterul surîde prin lumea tăcută. EMINESCU, O. IV, 18. Și cuminți frunzele toate își comunică misteruri. id. ib. 120. Sublimă ciocârlie . . . Rupe lanțul ce te leagă și afundâ-te-n misteruri. MACEDONSKI, O. I, 273, cf. 174. În părul tău ca diamantul De flăcări negre-ntunecat Și-a revărsat întreg Levantul Misterul antic și ciudat. PETICĂ, O. 47. Ca magice clopotnițe în soare, Zidite pe altare de mister, Cireșii urcă înfloriți la cer. D. BOTEZ, P. O. 21. Acolo, sub lumină de mister, Scăldată-n apa visurilor lină, Vei sta. BENIUC, C. P. 50. Vase încărcate cu mister, Nu cunosc sub ce pavilioane, Trec înscrise depărtat pe cer, Poate cu averi de milioane. id. ib. 109, cf. id. V. 51, id. M. C. 0, 316. Ți se pare mereu pe-acest cer C-a trecut un mare mister. ISANOȘ, Ț. L. 30, cf. 23. 3. (La pl.) Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentată (în aer liber) cu prilejul unor sărbători religioase. Cf. LM. Misterele, adică niște reprezentațiuni dramatice religioase. . . se reprezentau în curtea bisericii și, mai tîrziu, pe strade. F (1872), 231, cf. TIM. POPOVICI, D. M. Lumea e gătită și mlndră, ca și cum ar fi luat parte la un mister religios. PETICĂ, O. 263. Chiar și misterele reprezintă, în cadrul ficțiunii religioase, moravurile, sentimentele, îndeletnicirile și costumele societății burgheze. OȚETEA, R. 195. 4. (La pl.) Ritualuri religioase secrete în Grecia și Roma antice, la care luau parte numai cei inițiați. Cultul lui Sabazius, ca și al zeului din care el derivă, Dionisos, se făcea, în afară de partea lui publică, și în niște misterii dintre cari devenirâ celebre ale celui din urmă. XENOPOL, R. I, 69. – Pl.: mistere și (astăzi rar) misteruri. – Și: (învechit) mistériu (pl. misterii și, rar, misterie STAMATI, D.) s. n., mistírie s. f., mistíriu (BUDAI-DELEANU, LEX.) s. n. – Din fr. mystére. – Misteriu, din lat. myșterium. – Mistiriu < ngr. μυρτήριον.