MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află ființele, obiectele etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

mizer, ~ă [At: CN 5/32 / A și: mizer / Pl: ~i, ~e / E: lat miser, -a, it misero] (Liv) 1-2 smf, a (Om) sărman. 3 a (D. stare, mediu, d. obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns. 4 (Rar) Meschin.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj. (Livresc) Care se află într-o situație (materială) foarte proastă, care se prezintă sub un aspect rău, urît, nenorocit; care inspiră milă, compătimire. V. lamentabil. Trecătorii nu mai goneau alungați de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î, II 179. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! EMINESCU, O. I 60.

MIZER ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care nu dispune de mijloace de existență; lipsit de mijloace materiale; sărman; sărac; nevoiaș. 2) Care manifestă sărăcie extremă; în stare de mare sărăcie. /<lat. miser, ~a, it. misero

mizer adj. m., s. m., pl. mizeri; f. sg. mizeră, pl. mizere

MIZER adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

mizer adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.