MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află ființele, obiectele etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

mizer, ~ă [At: CN 5/32 / A și: mizer / Pl: ~i, ~e / E: lat miser, -a, it misero] (Liv) 1-2 smf, a (Om) sărman. 3 a (D. stare, mediu, d. obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns. 4 (Rar) Meschin.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj. (Livresc) Care se află într-o situație (materială) foarte proastă, care se prezintă sub un aspect rău, urît, nenorocit; care inspiră milă, compătimire. V. lamentabil. Trecătorii nu mai goneau alungați de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î, II 179. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! EMINESCU, O. I 60.

MIZER, -Ă adj. (Liv.) Sărman, sărac, nenorocit; vrednic de milă, de compătimire. [< lat. miser].

MIZER, -Ă adj. sărman, nenorocit. ◊ vrednic de milă; (p. ext.) sărac, sărăcăcios. (< lat. miser, it. misero)

MIZER ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care nu dispune de mijloace de existență; lipsit de mijloace materiale; sărman; sărac; nevoiaș. 2) Care manifestă sărăcie extremă; în stare de mare sărăcie. /<lat. miser, ~a, it. misero

mizer a. nenorocit: sclav al vanității, mizer muritor BOL. mizera ta stare AL.

*mízer, -ă adj. (lat. miser. V. mișel și meser). Sărac, nenorocit: populațiune mizeră.

mizer adj. m., pl. mizeri; f. mizeră, pl. mizere

!mizer adj. m., pl. mizeri; f. mizeră, pl. mizere

mizer adj. m., s. m., pl. mizeri; f. sg. mizeră, pl. mizere

MIZER adj. v. sărăcăcios.

MIZER adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

MIZER adj. v. biet, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, păcătos, prăpădit.

mizer adj. v. BIET. DEPLORABIL. JALNIC. LAMENTABIL. MIZERABIL. NENOROCIT. PĂCĂTOS. PRĂPĂDIT.

mizer adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

MIZER adj. mizerabil, prăpădit, sărăcăcios. (Un tîrg ~ de odinioară.)

MÍZER, -Ă adj. (Livresc) 1. (Despre ființe) Sărman, nenorocit. Săracul (miser) acela bărbat. CN 5/32. Răsună trist anticul A mizerei giunele. ASACHI, S. L. I, 155. Locuințe găurite în țărînă. . . servind drept adăpost unei mizere poporațiuni. HASDEU, I. C. I, 234. Eu nu sînt nimica alta decît un bărbat mizer și nefericit. F (1870), 292. Amar muncirăți, mizeri viața toată. EMINESCU, O. I, 59. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați. id. ib. 60. Cei mizeri și nenorociți și reprezentanții lor geniali au început să caute adevăratele cauze ale mizeriei omenești. GHEREA, ST. CR. III, 79. Cînd moartea e totuna, nebun ești dac-alegi Dintre nebuni pe-un geniu, pe-un mizer dintre regi. COȘBUC, S. 93. 2. (Despre starea, mediul în care se află ființele, despre obiecte etc.) Care denotă situație foarte proastă, vrednică de plîns; p. e x t. sărac, sărăcăcios. Neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer. CARAGIALE, N. S. 23. Căruțe de fugari. . . Gospodării mizere, Atîta cît încape Sub coviltir de rogojini. CAMIL PETRESCU, V. 87. E o întunecoasă și umedă încăpere . . . Nicăieri minciuna și sărăcia n-arată o mai mizeră haină. C. PETRESCU, C. V. 258. A fost rău impresionat DE starea „mizeră” a țăranului român. ULIERU, C. 19. Revoluția de la 1848 este explicată ca efectul mizerelor condiții economice și sociale în care robea poporul. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/ Vitrinile strălucitoare se transformă în dughene mizere. V. ROM. aprilie 1 954, 67. ♦ (RaR) Meschin (5). Trecătorii nu mai goneau, aluNgati de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î. II, 179. – Accentuat și: mizér. – Pl.: mizeri, -e. – Din lat. miser, -a, it. misero.