moștean, ~ă [At: PRAV. 61 / Pl: ~eni, ~ene / E: cf moșnean, moșan, moșteni¹] 1 smf Moștenitor (1). 2 a (Îvr) De moștenire Si: moștenit. 3-5 smf Moșnean (3-5). 6 smf Proprietar. 7 smf Stăpân. 8 smf Băștinaș.

MOȘTEAN, moșteni, s. m. (Arhaizant) 1. Moștenitor, urmaș, succesor, moșnean (3). N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Măria-sa Aron-vodă... Moșteanul țărei Moldovei, domnul și stăpînul meu. HASDEU, R. V. 139. Îi rugă să le fie milă de fiul seu Bogdan, pre care îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Proprietar, stăpînitor, stăpîn. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550. Simțimentul drepturilor de moșteni ai țării. BĂLCESCU, O. I 209. ♦ Moșnean (1).

MOȘTEAN ~eni m. înv. reg. v. MOȘNEAN. /cf. moș, moșteni, alb. moșatar

moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR].

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.

moștean (înv., reg.) s. m., pl. moșteni

moștean (înv., reg.) s. m., pl. moșteni

moștean s. m., pl. moșteni

MOȘTEAN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.

MOȘTEAN s. v. moșnean, moștenitor, răzeș, succesor, urmaș.

moștean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.

moștean s. v. MOȘNEAN. MOȘTENITOR. RĂZEȘ. SUCCESOR. URMAȘ.

moștean, moșteni, (moșnean), s.m. – (reg.; arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi, 1925). ♦ (top.) Moșneni, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). ♦ (onom.) Moștean, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. moșnean (DEX, MDA).

moștean, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean.

MOȘTEAN, -Ă s. m. și f. (Învechit și regional) 1. Moștenitor (1). Ca un moșnean (moștean munt.) să le ia să le ție el. PRAV. 61. Au murit Teodosie Augustul. . . nelăsînd vreun moștean după sine. ȘINCAI, HR. I, 83/15. Depărtează pă moștean de moștenirea părintească (a. 1816). BUL. COM. IST. V, 296. Ar muri pe cîmpul bătăliei fără a lăsa un moștean. ASACHI, S. L. II, 116, cf. 117. Să le fie milă de fiul său Bogdan, pre cari îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I, 159. Îl primi cu tot onorul cuvenit moșteanului Imperiei bizantine, id. ib. 213. Doamna, dernpreună cu fiu-său Petru, declarat prin votul țării moștean al tronului moldovenesc, refugise contra neliniștii rezbelului la marginea Poloniei. HASDEU, I. V. 173. Toți într-un gînd. . . dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. ISPIRESCU, L. 366. N-are pe al treilea fecior să-l lase moștean pe avere. MURNU, I. 91. Nepoate, ca să-mi fii moștean, Eu am să-ți lăs o carte, două. BENIUC, V. 152. N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Îi va da fata și-l va face moștean împărăției lui. MERA, L. B. 125. ♦ (Învechit, rar; adjectival) De moștenire, moștenit. Intru al zecelea an al domniei și oblăduirii aceștii țări moștene a lui (a. 1698). ap. TDRG. .2 Moșnean (2). Cf. SCRIBAN, D. ♦ Proprietar, stăpîn. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 162/20, CHEST. II 3/360. 3. Băștinaș. Își păstrară pînă în al XlII-lea veac, împreună cu simțimîntul drepturilor de moșteni ai țării, încă și multe drepturi. BĂLCESCU, M. V. 311. Noi am fost moșteni în acel teritoriu regesc încă din timpul lui Traian. BARIȚIU, P. A. I, 343. Românul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. L, 550, cf. ALR I 444. – Pl.: moșteni, -e. – Cf. m o ș n e a n, m o ș a n, m o ș t e n i¹.