mocoși vir [At: CREANGĂ, A. 54 / V: (reg) mogoși, morcoși v / Pzi: ~esc / E: ns cf mocăi] (Pop) 1-2 A lucra la ceva îndelung, cu migală. 3-4 A-și face mult de lucru cu ceva. 5-6 A se agita inutil, fără rost. 7-8 A lucra încet și fără spor Si: a (se) mocăi (12), a se miorcăi (9), a (se) moșmondi (1), (reg) a moșind, a mușina (5), a moșoi³, a moșorogi, a moșteni², a (se) moșmoni¹ (3), a moșogăi. 9-10 A-și pierde vremea.

MOCOȘI, mocoșesc, vb. IV. Intranz. A zăbovi prea mult la o treabă, a lucra încet, fără spor, cu prea multă migală. Bătrînele... mocoșeau asupra unui ceaun mare, unde forfotea mămăliga de praznic. CAMILAR, N. I 209. Lăsăm pe țaca Frăsina să mocoșească singură la turte, și noi ne ducem tustrei la bucătărie. VLAHUȚĂ, O. A. 385. Și iar începe a tăia alt gîrneț... Mocoșește el cît mocoșește, pînă-l pune și pe-acela. CREANGĂ, P. 127. ◊ Refl. Numai cată de nu te mocoși atîta. CREANGĂ, A. 111. ◊ Tranz. Peste zi mai mocoși ce putu pe lîngă casă. RETEGANUL, P. III 29.

A MOCOȘI ~esc tranz. pop. A lucra încet și fără spor; a se moșmoni; a bichiri; a se migăli; a se mocăi. /cf. a se mocăi

mocoșì v. Mold. a zăbovi, a pierde vremea cu nimicuri: cât am mocoșit prin teiu să prind pupăza CR. [V. mocăì].

mogoși v vz mocoși

morcoși² v vz mocoși

mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.

mocoși (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșesc, 3 sg. mocoșește, imperf. 1 mocoșeam; conj. prez. 1 sg. să mocoșesc, 3 să mocoșească

mocoși (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșesc, imperf. 3 sg. mocoșea; conj. prez. 3 să mocoșească

mocoși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșesc, imperf. 3 sg. mocoșea; conj. prez. 3 sg. și pl. mocoșească

mocoșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

mocoși, mocoșesc v. r. (pop.) v. mocăi

MOCOȘI vb. v. mocăi.

MOCOȘI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)

A se mocoși ≠ a se pripi

mocoșí, mocoșesc, v.i. (reg.) A pierde mult timp pentru a face un lucru neînsemnat. – Cf. mocăi (Șăineanu, DEX, MDA).

mocoși, mocoșesc, vb. intranz. – (reg.) A pierde mult timp pentru a face un lucru neînsemnat (ALR 1961: 777). – Cf. mocăi (Șăineanu, DEX, MDA).

mocoși, mocoșesc, vb. intranz. – A pierde mult timp pentru a face un lucru neînsemnat (ALR 1961: 777). – Cf. mocăi (MDA).

MOCOȘÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A lucra îndelung, cu migală (la ceva), a-și face mult de lucru (cu ceva); a se frămîntă, a se agita inutil, fără rost; a-și pierde vremea; a (se) mocăi (1), a (se) moșmondi (1), (regional) a moșinci, a mușina (2), a moșoi³, a moșorogi, a moșteni², a (se) moșmoni¹ (1), a moșogăi, a se miorcăi (6). Vreme trecuse la mijloc doar . . . cît am hojbăit și mocoșit prin tei să prind pupăza. CREANGĂ, A. 54, cf. 111. Și iar începe a tăia alt gîrneț. . . Mocoșește el cît mocoșește, pînă-l pune și pe acela. id. P. 127. Lăsăm pe țaca Frăsina să mocoșească singură la turte, și noi ne ducem tustrei la bucătărie. VLAHUȚĂ, O. A. 385, cf. SEVASTOS, N. 58. Să vă sculați mai devreme, putregaiule, și nu mocoșiți. REBREANU, NUV. 268. Moșneagul ciocănea singur toată ziua. . . Baba povestea și pufăia din țigară, moș Irimia mocoșea pe scăunașul cu trei picioare. SADOVEANU, O. I, 496. Bătrînele celorlalți doi osîndiți mocoșeau asupra unui ceaun mare, unde forfotea mămăliga de praznic. CAMILAR, N. I, 209. Femeie, ce te tot mocoșești cu copilul cela ? id. ib. II, 99. Bietul țigan n-au putut. . . lua [pielea balaurului] nici cu amîndouâ mînile, necum cu degetul cel mic ! Văzîndu-l Petrea Făt-Frumos pe țigan că numai se mocoșește în zadar, i-au zis să se ferească-ntr-o parte. SBIERA, P. 129. Și prin casă mocoșește Și pricini și tot găsește. BUGNARIU, N. 261/37. Atunci i se strică o obeadă de la roată. Dă să-o tocmească, că vezi, cum să meargă cu ea stricată ! Și mocoșește, și drege, dar să vedea că nu-i este-ndemînă. RETEGANUL, P. I, 33. Și cioplea și mocoșea și tîndălea, să treacă ziua. id., ap. CADE. Nu te mocoși. ȘEZ. VIII, 159. Da Ionică cît timp călugărul se tot mocoșea prin cele odăi, căutîndu-l, mersese țeapăn, I. CR. III, 65. S-o pus la o masă și o început a ciocîrti la niște testele de linguri. . . Acu cît a fi mocoșit el acolo, nu știu, dar într-un tîrziu numai ce aude bontănind și hodorogind prin pod. ȘEZ. XXI, 10. S-a tot mocoșit pînă a întîrziat. Com. din FRATA-TURDA. Mai iute, nu mocoși toată ziua ! Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. Ce te mocoșești atîta ? Încalți-te o dată. Com. din BÎLCA-RĂDĂUȚI. Mogoșește, pierde vremea cu nimicuri. ALR SN III h 777/784. Nu știu de ce te-ai mocoșit atîta la o țîr' de mîncare. MAT. DIALECT, I, 81. ◊ T r a n z. Bună ziua! – Mulțămim dumitale ! – Da ce mocoșești aici ? – Ia, păcatele mele ! Nu pot scoate căruțul iesta din imálă ! SBIERA, P. 199. Peste zi mai mocoși ce putu pe lîngă casă. RETEGANUL, P. III, 29. Și cum o luat bucata ceea de aluat, s-o înturnat așa ca spatele la bucătăriță și s-o apucat și el de mocoșit aluatul. VASILIU, P. L. 48. - Prez. ind.: mocoșesc.- Și: (regional) mogoșí, morcoșí (com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI) vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m o c ă i.