molitvelnic sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/11 / V: ~enic, (reg) ~ifte~, ~tevnic, ~tfe~, ~tfenic, (înv) ~tăvnic, ~tăvnig / Pl: ~ice / E: slv молитвьникъ] Carte de ritual în biserica ortodoxă, care conține rânduiala celor „șapte taine” și molitve (1) Si: (rar) rugăciunar.

MOLITVELNIC, molitvelnice, s. n. (Și în forma molitfelnic) Carte de rugăciuni în cultul bisericii creștine ortodoxe. Mă reped devale la chilie să iau molitfelnicul. GALACTION, O. I 253. Cere-n grab-un molitfelnic și începe a-l citi. PANN, P. V. I 65. – Variantă: molitfelnic s. n.

MOLITVELNIC ~ce n. Carte de rugăciuni. /<sl. molitviniku

moliftelnic sn vz molitvenic

molităvnic sn vz molitvelnic

molităvnig sn vz molitvelnic

molitevnic sn vz molitvelnic

molitfelnic sn vz molitvelnic

molitvenic sn vz molitvelnic

molitfelnic n. carte de rugăciuni. [Serb. MOLITVENIK].

moliftélnic și (vechĭ) molitvélnic n., pl. e (vsl. molĭtvínikŭ, bg. sîrb. molitvenik). Carte care cuprinde molifte și alte rugăcĭunĭ (botezurĭ, aghezme) pe care le citește preutu în popor. – Sin. cu efhologhiŭ.

molitvelnic s. n., pl. molitvelnice

molitvelnic s. n., pl. molitvelnice

molitvelnic s. n., pl. molitvelnice

MOLITVELNIC s. (BIS.) (rar) rugăciunar, trebnic, (înv.) evhologhion.

MOLITVELNIC s. (BIS.) (rar) rugăciunar, trebnic, (înv.) evhologhion.

molitvelnic, molitvelnice s. n. Carte bisericească de slujbă pentru preot, cuprinzând rânduiala sfintelor Taine și a ierurgiilor bisericești, precum și rugăciuni și slujbe pentru diferite momente, obiecte și trebuințe din viața creștinului și a bisericii; evhologhiu, trebnic. [Var. moliftelnic, molitfelnic s. n.] – Din sl. molitvinikŭ.

MOLITVÉLNIC (MOLITVÉNIC, MOLITFÉLNIC) (< sl.) s. n. (În ritualul ortodox) Carte în care sunt cuprinse orânduielile și rugăciunile prescrise pentru conferirea sfintelor taine și a altor rânduieli bisericești, de sfințire și de binefacere; trebnic. Cel mai vechi m. cunoscut în Țările Române este cel tipărit la Târgoviște în 1545 de Dimitrie Liubcevici. În 1568, Coresi a tipărit „Molitvenicul rumânesc”, ca anexă a „Cazaniei”.

MOLITVÉLNIC s. n. Carte de ritual în biserica ortodoxă, care conține rînduiala celor „șapte taine” și molitve (1); (rar) rugăciunar. Molităvnic (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 196/11. Molităvnic izvodit din slovenie pre limba rumăniască (a. 1689). GCR i, 284/18, cf. 241/13. Molităvnig de bisărică (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 241. În toată adunarea batjocură l-au făcut, De molitevnic să-și cate i-au zis. BELDIMAN, E. 73/17. Cere-n grab-un molitfelnic și începe a-i citi. PANN, P. V. I, 65/21. „Rînduiala îngropăciunii mirenilor” tipărită în fiecare rugăciunariu sau molitfenic. MARIAN, Î. 308, cf. id. NA. 121. I-or cădea și popii Naie Lacrimi multe-n moliftelnic. GOGA, P. 48. Popa își desfăcu patrafirul înfășurat în jurul molitvelnicului vechi. . . și-l puse după cap. AGÎRBICEANU, A. 435. Mă reped devale la chilie să iau molitfelnicul. GALACTION, O. 253. Să-i cînte el, popa, slujba înmormîntârii,. toată cîtă este în molitfelnic, câ-i ajunge mortului. STĂNOIU, C. I. 27. Preoții de țară Spuneau din molitvelnic mai mult pe dinafară. ARGHEZI, S. P. 95. – Pl.: molitvelnice. – Și: molitvéníc (LM), (regional) molitfélnic, molitfenic, molitévnic, moliftélnic, (învechit) molitávnic, molităvnig s. n. – Din slavonul молитвьникъ.