MOMEALĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

momeală sf [At: ANON. CAR. / V: (rar) momea / Pl: ~ele, ~eli / E: momi + -eală] 1 (Mpl) Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, pentru a înșela. 2 Lucru care ademenește Si: ispită, (nob) momiță². 3 (Pfm; îe) Cu șoșele, cu -ele (sau cu -ele, cu șoșele, ori cu șoptele, cu -ele sau cu tocmele și -mele) Cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii. 4 (Spc) Hrană care se pune în undiță sau care se aruncă peștilor în apă, pentru a-i atrage Si: nadă (6), (rar) momitură (2). 5 Hrană pe care vânătorul o pune pentru a atrage vânatul Si: nadă (7), (reg) podmet, mârză².

MOMEALĂ, momeli, s. f. 1. Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

MOMEALĂ, momeli și (2) momele, s. f. 1. Hrană (rîme, insecte, bucăți mici de carne etc.) care se pune în undiță sau se aruncă peștilor în apă pentru a-i atrage și a-i prinde; hrana pe care vînătorul o pune într-un loc, pentru a atrage vînatul; nadă. Alături, două undițe uitate. Calmi, din momeală, peștii ciugulesc Și ne trimit saluturi argintate. DRAGOMIR, P. 52. 2. (Mai ales la pl.) Vorbă cu care se amăgește; p.e xt. înșelăciune, minciună, viclenie. Acum știu cum să-l aduc unde vreau. îl iau cu momeli. SADOVEANU, M. C. 19. Tata mă amînă cu momele de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, O. A. 40. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele v. șosele.

MOMEALĂ ~eli f. 1) Hrană folosită pentru ademenirea și prinderea unor vietăți (pești, păsări, animale); nadă. 2) fig. Mijloc viclean prin care o persoană este atrasă într-o cursă. [G.-D. momelii] /a momi + suf. ~eală

momeală f. 1. mijloc de a atrage și prinde animale: undiță fără momeală nimic nu dobândește; 2. fig. ceeace atrage prin înșelăciune: a umbla cu șosele și cu momele, a căuta să amăgească. [V. momì].

momeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a momi. Mîncare pusă pentru a atrage animalele. A umbla cu șoșelĭ și cu momelĭ, a umbla cu chichițe și momițe, a căuta să înșelĭ. – Și smomeală.

momea sf vz momeală

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli/momele (în: cu șoșele, cu ~)

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli/(înv.) momele (în expr. cu șoșele, cu ~)

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli (și: pl. momele, în expr. cu șoșele, cu ~)

momeală, pl. momeli

MOMEALĂ s. v. nadă.

MOMEALĂ s. (PESCUIT) amorsă, nadă, (rar) momitură, (reg.) mîrșă, nadilă, (înv., în Transilv.) podmet. (~ pentru cleni.)

a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi.

MOMEALĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, pentru a înșela; lucru care ademenește, ispită, (neobișnuit) m o m i ț ă². Cf. ANON. CAR. Ne iaste noao lupta. . . cu poftele ceale trupești, cu momealele veacului. MAIOR, P. 38/18. Dalila. . . prinse a-l ruga pre Samson cu momeale muierilor obicinuite. CALENDARIU (1814), 113/16. Acest fel de oameni întind curse ca să prinză inima altuia. . . și ceilalți știu să se ferească de momelele lor. MARCOVICI, C. 42/4. Întărit de-a mea virtute, De a soartei rîd momele. ASACHI, S. L. I, 142.. De peze bune, de peze rele Multe auzisem povești, momele. I. VĂCĂRESCUL, P. 329. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15, cf. CAMIL PETRESCU, U. N. 52. Bagă bine de seamă și alege mînzul cel de a treia zi, și n-avea grijă de momelile babei ! MERA, L. B. 156. ◊ (În legătură cu verbele „a umbla”, „a duce”, „a lua”, „a purta” cu ... ) Purtînd Pazvand pe Leu-pașa cu vorbe și cu momele. DIONISIE, C. 189. Văd că umbli cu momeli. N. ZAMFIRESCU, V. Ț. 195. După ce duserăm pe Ieși cu momeala pînă pe fruntea tăpșanului, de unde începe o vale oablă, ferirăm la dreapta. DELAVRANCEA, O. II, 224. Acum știu cum să-l aduc unde vreau îl iau cu momeli, SADOVEANU, M. C. 19. ◊ E x p r. Cu șoșele, cu momele sau cu momele, cu șoșele sau cu șoptele, cu momele sau cu tocmele și momele = cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii. Umbla pe lîngă dînsul cu șoșele, cu momele. ISPIRESCU, M. V. 34. Ce făcu, ce drese, cu șoșeli, cu momeli, că țiganca o adormi. DELAVRANCEA, S. 257, cf. ZANNE, P. II, 739, III, 39, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. S p e c. Hrană care se pune în undiță sau care se aruncă peștilor în apă, pentru a-i atrage, (rar) momitură (2); hrană pe care vînătorul o pune pentru a atrage vînatul; nadă, (regional) podmet, mîrșă². Aruncarea momelilor se face cu vreo 1/2 oră înainte de a pescui. ATILA, P. 47. Știuca, cu ochii holbați de spaimă, strînge din răsputeri momeaua. I. BOTEZ, I, 22, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ (În context figurat) Și eu îl urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind. SLAVICI, N. II, 191. – Pl.: momele și momeli. - Și: (rar) momeá s. f. – Momi + suf. -eală. - Momea: sg. refăcut din pl.