MORIȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

morișcă sf [At: (a. 1702) IORGA, S. D. I, 86 / Pl: ~ști, (rar) ~ște, (reg) ~șchi / E: moară + -ișcă] 1 Moară (1) mică, cu o singură piatră sau roată, pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. Si: (reg) ciutură. 2 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca o ~ A vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară hodorogită. 3 (Îe) A face (cuiva) ~ (de vânt) în cap (sau în păr, în chică) A răsuci cuiva părul din cap, producându-i o durere vie. 4 (Îae) A trage pe cineva de păr. 5 (Îe) A făcut ~ A murit. 6 (D. un car plin; îe) A face o ~ A se răsturna. 7 (Îe) A ajunge de la moară la ~ A ajunge rău Si: a decădea, a scăpăta. 8 Vânturătoare pentru cereale. 9 (Șîs ~ de vânt) Obiect imitând aripile unei mori de vânt, care se așează pe acoperișul unei case, ca ornament, sau în li vezi și pe ogoare, servind ca sperietoare pentru păsările din semănături. 10 Jucărie confecționată dint-un cărăbuș sau alt gândac care face zgomot când zboară, imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbârnâie în aer. 11 (Rar) Râșniță pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc. 12 (Reg) Piuliță. 13 Mulinetă. 14 (Reg) Pipotă. 15 Jucărie confecționată din tablă, hârtie etc., înfățișând aripile sau roata unei mori, care se învârtesc la bătaia vântului. 16 (Îs) ~ hidrometrică sau hidraulică Instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă.

MORIȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină mică de vânturat grâne. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârtește în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect de ornament, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

MORIȘCĂ, moriști și moriște, s. f. 1. Mașină de vînturat grîne. Moriști duduiau împrăștiind nori de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul. ANGHEL, PR. 82. 2. Mașină mică de măcinat pesmet, cafea, piper etc.; rîșniță. 3. Jucărie de copii înfățișînd aripile, roata unei mori etc. Morișcă de vînt = obiect de ornament care se pune de obicei pe acoperișul caselor și care la bătaia vîntului se rotește în direcția acestuia. Vîntul... șuiera prin moriștele de vînt de pe creasta caselor. SADOVEANU, O. I 387. Morișcă hidraulică = instrument care servește la măsurarea vitezei cursurilor de apă.

MORIȘCĂ ~ti f. 1) Moară mică de vânt sau apă. * A ajunge de la moară la ~ a sărăci. 2) Mașină mică de vânturat cereale. 3) Râșniță pentru măcinat (piper, cafea etc.). 4) Obiect imitând aripile unei mori de vânt, care se așază pe acoperișul caselor (ca ornament) sau se folosește ca sperietoare pentru păsările ce atacă semănăturile. 5) Jucărie care se învârtește cu mâna, producând un sunet caracteristic. [G.-D. moriștii] /moară + suf. ~ișcă

morișcă f. mașină mică de măcinat mai ales cafea, sau de vânturat porumb. [Lit. moară mică].

moríșcă f., pl. șcĭ și șce (sud), ștĭ și ște (nord). Moară mică, maĭ ales ca jucărie p. copiĭ. O pozițiune a bobilor la țintar (V. țintar). Fig. Fam. A face, a trage cuĭva o morișcă, a-l apuca de păr și a-l învîrti.

morișcă s. f., g.-d. art. moriștii; pl. moriști

morișcă (obiect) s. f., g.-d. art. moriștii; pl. moriști

morișcă s. f., g.-d. art. moriștii; pl. moriști

morișcă, -ști.

morișcă (it. raganella; engl. ratchet; fr. crécelle; germ. Ratsche), instrument de percuție* autofon. Construit în întregime din lemn, este format din trei piese: a) un mâner care se termină cu o roată dințată; b) o ramă dreptunghiulară fixată de mâner și c) o lamă flexibilă, cu o extremitate fixată de ramă, iar cealată se sprijină de șanțul roții dințate. Prin rotirea ramei se produce un zgomot, un fel de cârâit. A fost întrebuințată pentru prima dată în Simfonia copiilor atribuită lui J. Haydn sau Leopold Mozart.

morișcă, moriști s. f. 1. ( intl.) ceas. 2. (deț.) piatră de polizor legată cu ață, care prin învârtire se freacă de o bucată de oțel și produce scântei folosite la aprinderea țigărilor. 3. (peior.) gură.

a vorbi ca o morișcă / ca o meliță expr. v. a vorbi ca o moară hodorogită / stricată.

morișca de dimineață expr. (intl., înv.) furtul articolelor vestimentare (în special al blănurilor) comis în zorii zilei.

MORIȘCĂ s. 1. (reg.) ciutură. (~ este o moară mică.) 2. vânturătoare. (~ pentru cereale.) 3. (pop.) moară, (reg.) sfârlează, (Transilv. și Bucov.) sfârâitoare. (~ pentru copii.) 4. pârâitoare, scârțâitoare, zbârnâitoare. (~ pentru alungat păsările din semănături.)

MORIȘCĂ s. v. mulinetă, pipotă, rânză, râșniță, stomac măcinător.

morișcă s. v. MULINETĂ. PIPOTĂ. RÎNZĂ. RÎȘNIȚĂ.

MORIȘCĂ s. 1. (reg.) ciutură. (~ este o moară mică.) 2. vînturătoare. (~ pentru cereale.) 3. (pop.) moară, (reg.) sfîrlează, (Transilv. și Bucov.) sfîrîitoare. (~ pentru copii.) 4. pîrîitoare, scîrțîitoare, zbîrnîitoare. (~ pentru alungat păsările din semănături.)

MORÍȘCĂ s. f. Diminutiv al lui moară. 1. Moară (1) mică (cu o singură piatră sau roată), pusă în mișcare de vînt, de apă sau cu mîna; (regional) ciutură. Șăsul se întinde păn la părău care vine de la morășca Boteștilor. (a. 1702). IORGA, S. D. I, 86. [Apa] treca prin mijlocul satului și pune în-mișcare șepte moriște. IONESCU, P. 379. Făcea zgomot mare, O moară de vînt, Dar biata morișcă, Deși-avea un pic De porumb și hrișcă, Nu lucra nimic. ALECSANDRI, POEZII, 122. O moară cu o singură piatră sau roată se numește morișcă sau ciutură. PAMFILE, C. 180. Pe alocarea, se vedeau singuratece moriști de vînt. V. ROM. octombrie 1955; 123. Na,morișco, na, na, na; Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. TEODORESCU, P. P. 144. Și porni apoi la moară La morișcă cea tărcată Unde dă fărina gata. MARIAN, S. R. I, 41. ◊ F i g. Te plimbai. . . grămădind, măcinînd cugetări peste cugetări în morișca creierilor tăi. GANE, N. III, 143. ◊ E x p r. A-i umbla (cuiva) gura ca o morișcă = a vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară (hodorogită). A face (cuiva) morișcă (de vînt) în cap (sau în pă, în chică) = a răsuci (cuiva) părul din cap, producînd o durere vie; a trage pe cineva de păr. Am tras trii palme țigancei, precum și lui jupîn Gulițâ i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte. ALECSANDRI, T. 73. Pînă o pune căprarul mîna în chica vrunia să-i facă morișcă de vînt. DELAVRANCEA, S. 25, cf. CIAUȘANU, V. 180. (Regional) A făcut morișcă = a murit, a răposat, CIAUȘANU, V. 180. A face o morișcă = (despre un car plin de snopi) a se răsturna. Cf. PAMFILE, J. I, 128. A ajunge de la moară la morișcă = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Cf. ZANNE, P. III, 247. 2. Vînturătoare (pentru cereale). Moriști. . . duduiau împrăștiind nori de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul. ANGHEL, PR. 82, cf. CIAUȘANU, V. 180. Am luat morișca, la vînturat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM SN I h 60. 3. (De obicei determinat prin „de vînt”) Obiect imitînd aripile unei mori de vînț, care se așază pe acoperișul unei case (ca ornament) sau în livezi și pe ogoare (servind ca sperietoare împotriva păsărilor stricătoare). Un feliu de moriști mititele de lemn, numite „moriști de vînt”, pre cari le pun în locurile cele mai cercetate de vrăbii. MARIAN, O. I, 403. Ca sperietoare pentru păsări slujește și morișca de vînt.. PAMFILE, R. 148. Vîntul trecea prin ulița îngustă, se înfunda țiuind pe subt acoperișurile negre, șuiera prin moriștele de vînt de pe creasta caselor. SADOVEANU, O. I, 114, cf. ALRM SN I h 34, A IX 5, 6. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de învîrtire) Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă De simțeai, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I, 140. Bătrînul se uita placid la dînsa. .. , învîrtind degetele morișcă și zîmbihd. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Sări în picioare și învîrtindu-se cu brațele întinse prin aer ca o morișcă, se repezi. . . țipînd ascuțit. V. ROM. martie 1954, 181. Înălță ochii la cerul înnorat, răsucind bastonul morișcă între degetele înmănușate. C. PETRESCU, A. R. 41. ♦ Jucărie confecționată din tablă, hîrtie etc., înfățișînd aripile sau roata unei mori, care se învîrtesc la bătaia vîntului. Se fac pătrate de tablă, de tinichea și colțuri opuse se îndoaie în același sens. Celelalte două colțuri rămîn să slujească ca axă, sprijinindu-se în degete. Copiii suflă în cavitatea unui colț și morișca se învîrte, PAMFILE, J. I, 69. Un patrat de hîrtie se rupe pe diagonale pînă aproape de mijloc, 4 din cele 8 colțuri se prind la mijloc cu un cui care se înfige într-un băț. Dacă bate vîntul morișca se învîrtește. id. ib. II, 85. ♦ Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș sau alt gîndac (care face zgomot cînd zboară), imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbîrnîie în aer. Cf. MARIAN, INS. 23. Fac morișcă-n vînt din bunzari. ALR II 4 367/260, cf. 4 367/172, 192, 272, 284, 349, 833. 4. (Rar) Rîșniță (pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc.). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 161, A IX 4, 6. ♦ Piuliță. Cf. ALR II 3 978/362, 833. 5. Mulinetă. Totuși mlădița, vîrful e de neapărată lipsă, mai cu seamă în lipsa moriștei sau mosorului cu struna de rezervă. ATILA, P. 32, cf. 37. 6. (Regional) Pipotă. Cf. ALR I 124/156, 1006/166, ALRM SN I h 246, A II 6. – Pl.: móriști și (rar) moriște, morișchi (ALR II 4 377/29). – Moară + suf. -ișcă.