moronci vt [At: SEVASTOS, N. 338 / Pzi: ~cesc / E: ucr морочити] (Mol; Buc) 1 A mustra. 2 A necăji. 3 A cicăli.

MORONCI, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

MORONCI, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A necăji; a cicăli. – Ucr. moročyty.

moroncésc v. tr. (rut. moróčiti, a chinui, a înșela). Mold. Chinuĭesc, plictisesc, cicălesc. Olt. (moroncesc și morîncesc). Chinuĭesc, frămînt; morîncit de gîndurĭ și de părerĭ de răŭ (Ĭov. 178). Lucrez răŭ, nu fac treabă serioasă: o morîncește și el acolo, dar nu lucrează!

MORONCI vb. v. admonesta, bodogăni, certa, cicăli, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, plictisi, sâcâi.

moronci vb. v. ADMONESTA. BODOGĂNI. CERTA. CICĂLI. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA. PLICTISI. SÎCÎI.

MORONCÍ vb. IV. T r a n z. (Mold., Bucov.) A mustra, a cicăli, a necăji. Socrul a ocărî-o Și soacra a moronci-o, C-or mustra-o fără vină. SEVASTOS, N. 339. O moroncește prea tare pe Măndița noastră. I. CR. VI, 314. M-am dus la el să-mi împrumute carul și, În loc să mă folosesc cu ceva, a prins a mă moronci. Com. din VICOVUL DE SUS-RĂDĂUȚI, cf. ALR I 1 399/418. ◊ I n t r a n z. Preoteasa nu-l crede [pe popa] . . . și moroncește. . . într-una de antereu. SEVASTOS, ap. TDRG. – Prez. ind.: moroncesc. – Din ucr. морочити.