mortificație sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 257 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr mortification] 1 (Rar) Mortificare. 2 (Fig; lpl) Neplăceri, vexațiuni, persecuții. 3 (Med) Necroză.

MORTIFICAȚIE s.f. Mortificare. [Gen. -iei, var. mortificațiune s.f. / cf. fr. mortification].

MORTIFICAȚIE s. f. mortificare. (< fr. mortification)

mortificațiune sf vz mortificație

MORTIFICAȚIUNE s.f. v. mortificație.

mortificați(un)e f. 1. Med. starea corpului sau a unei părți a corpului ce se cangrenează; 2. Teol. înfrânarea corpului și a pasiunilor; 3. fig. umilire foarte mare.

*mortificațiúne f. (lat. mortificátio, -ónis). Acțiunea de a mortifica. – Și -áție și -áre.

mortificație (desp. -ți-e) s. f., art. mortificația (desp. -ți-a), g.-d. art. mortificației; pl. mortificații, art. mortificațiile (desp. -ți-i-)

mortificație (-ți-e) s. f., art. mortificația (-ți-a), g.-d. art. mortificației; pl. mortificații, art. mortificațiile (-ți-i-)

mortificație s. f. (sil. -ți-e), art. mortificația (sil. -ți-a), g.-d. art. mortificației; pl. mortificații, art. mortificațiile (sil. -ți-i-)

mortificație

MORTIFICAȚIE s. f. 1. (Rar) Mortificare; f i g. (de obicei la pl.) neplăceri, vexațiuni, persecuții. Transilvania încă de aceea se înduplecă așa ușor spre rebeliune, pentru că li se urîse de atîtea mortificațiuni ale nemților. BARIȚIU, P. A. I, 257. Morala creștină recomandă renunțarea, ascetismul, mortificația. RALEA, S. T. I, 230. 2. (Med.) Necroză, distrugere a unui țesut organic. Cf. DN. – Pl.: mortificații. – Și: mortificațiúne s. f. – Din fr. mortification.