MUIERATIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muieratec, -ă adj.] – Muiere¹ + suf. -atic.

muieratic, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 232 / Pl: ~ici, ~ice / E: muiere¹ + -atic] 1 a (Reg) Muieresc (4). 2 av (Reg) Muierește. 3-4 av, a (Reg; pex; dep) (Într-un mod) lipsit de vigoare. 5 a (Fam; d. bărbați) Afemeiat.

MUIERATIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muieratec, -ă adj.] – Muiere¹ + suf. -atic.

MUIERATIC, -Ă, muieratici, -e, adj. 1. Afemeiat. Bătrîn chefliu, cartofor și muieratic. C. PETRESCU, Î. II 122. 2. Muieresc, femeiesc. O pasere măiastră se vede bătînd la fereastră și zicînd cu glas muieratic: mîncați, beți și vă veseliți, dar de fata împăratului Roș nici nu gîndiți. CREANGĂ, P. 232. ◊ (Depreciativ) Privește-ți-i, acei tineri, cu zîmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace. EMINESCU, N. 113. ♦ (Neobișnuit) Care are înfățișare de femeie. Unul din acei palicari muieratici, purtînd fustanelă fîlfîindă și strînsă la mijloc. ODOBESCU, S. I 132. – Variantă: muieratec, -ă (CONTEMPORANUL, VIII 196) adj.

MUIERATIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care curtează femeile; care umblă după orice femeie; afemeiat. /muiere + suf. ~atic

muieratic a. 1. de femeie: glas muieratic; 2. fig. efemeiat: om muieratic.

muĭerátic, -ă adj. (d. muĭere). Femeĭatic, afemeĭat, prea doritor de femeĭ.

muieratic (fam.) adj. m., pl. muieratici; f. muieratică, pl. muieratice

muieratic (fam.) adj. m., pl. muieratici; f. muieratică, pl. muieratice

muieratic adj. m., pl. muieratici; f. sg. muieratică, pl. muieratice

muieratic, -că.

MUIERATIC adj. v. femeiesc, feminin.

MUIERATIC s. v. crai.

MUIERATIC adj., s. v. afemeiat.

muieratic s. v. CRAI.

muieratic adj., s. v. AFEMEIAT.

muieratic adj. v. FEMEIESC. FEMININ.

Muieratic ≠ misogin

MUIERATIC, -Ă adj. 1. (Regional) De muiere¹ (1), ca o muiere¹, în felul unei muieri¹, femeiesc, (învechit și regional) m u i e r o s (1); p. e x t. (depreciativ) lipsit de vigoare. O pasăre măiastră se vede bătînd la fereastră și zicînd cu glas muieratic. CREANGĂ, P. 232. Zicînd rezbel în loc de război, limba noastră are încă neajunsul de a schimba o zicere puternică și bărbătească, cu alta slabă și muieratică. NEGRUZZI, S. I, 409. Tu, păunaș muieratic, viteaz doar în fală și-n arcuri ! MURNU, I. 226. 2. (Familiar) Afemeiat. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Colonelul e grozav de muieratic, mai toată leafa o cheltuiește cu berbantlîcuri. CONTEMPORANUL, VI₂, 196. Era din cale afară de muieratic. . . Nici ceilalți din sat nu erau ușă de biserici. CAMIL PETRESCU, O. I, 84, cf. II, 269. Un bătrîn chefliu, cartofor și muieratic. C. PETRESCU, Î. II, 122. Ginere-meu, la fel.. . Bețiv, hoț, muieratic. GALAN, B. I, 391. – Pl.: muieratici, -ce. – Muiere¹ + suf. -atic.