muzic sm [At: ȘINCAI, HR. II, 295/36 / S și: music / Pl: ~ici / E: lat musicus, it musico ger Musikus] (Înv) 1 Muzicant (1). 2 Muzician.

MUZIC s. v. muzicant, muzician.

muzic s. v. MUZICANT. MUZICIAN.

MUZIC s. m. (Învechit) 1. Muzicant (1) Împăratul au trimis la el . . . pre musicii împărătești sâ-l dezmerde. ȘINCAI, HR. II, 295/36. Musicul călăreților lui Constantin zicea nota fetei românești cînd ș-au perdut caprele. id. ib, III, 79/3. Un muzic nu lui cîntă, Ci celui ce îi descîntă. PANN, E. V, 143/20. 2. Muzician. Vei fi bun muzic, bun pictor, bun sculptor, dar carte nu știi. HELIADE, O. II, 42. Un spirit superior, un talent inventiv, un muzic de concepție n-a ieșit din conservatoriile noastre. CARAGIALE, O. V, 293, cf. 292. – Scris (și pronunțat) și: music. - Pl.: muzici. – Din lat. musicus, it. musico, germ. Musikus.