MUZICALITATE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. ♦ Particularitate, în special a poeziei, rezultată din aliterațiile, ritmul, cadența și intonația versurilor. – Din fr. musicalité.

muzicalitate sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 158 / Pl: ~tăți / E: fr musicalité] 1-3 Însușire de a fi muzical (7-8, 11). 4-5 Caracter muzical (8, 11). 6 Sonoritate plăcută, armonioasă.

MUZICALITATE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. – Din fr. musicalité.

MUZICALITATE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate. Muzicalitatea interioară a stilului lui Russo are uneori o funcțiune imitativă. VIANU, A. P. 45. Din pana lui Eminescu ies capodopere muzicalitatea limbii, potrivirea desăvîrșită a imaginilor cu simțirea și o economie perfectă în privința spațiului. GHEREA, ST. CR. I 158.

MUZICALITATE s.f. Caracterul a ceea ce este muzical; armonie, sonoritate. [< muzical + -itate, cf. fr. musicalité].

MUZICALITATE s. f. însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate. (< fr. musicalité)

MUZICALITATE f. Caracter a ceea ce este muzical; armonie. ~ea limbii. /<fr. musicalité

muzicalitate s. f., g.-d. art. muzicalității

muzicalitate s. f., g.-d. art. muzicalității

muzicalitate s. f., g.-d. art. muzicalității

MUZICALITATE s. 1. v. cantabilitate. 2. v. armonie.

MUZICALITATE s. 1. (MUZ.) cantabilitate, melodicitate. (~ unei compoziții.) 2. armonie, melodie, sonoritate. (~ interioară a versului.)

MUZICALITATE (< muzical) Particularitate îndeosebi a poeziei rezultînd din armonia, aliterațiile, ritmul, cadența, intonația versurilor. Caracteristică poeziei lui Eminescu, a lui Al. Macedonski, G. Coșbuc, Dimitrie Anghel, a lui G. Bacovia, I. Minulescu ș.a. Ex. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. (M. EMINESCU, Peste vîrfuri) Răsună din margine de tîrg Un bangăt puternic de armă. E toamnă... metalic s-aud Gorniștii, în fund, la cazarmă... (G. BACOVIA, Toamnă)