muzicesc¹, ~ească a [At: (a. 1792) BVII, 346 / Pl: ~ești / E: muzică + -esc] (Înv) 1-4 Muzical (1-4).

muzicesc², ~ească a [At: MUMULEANU, R. 1 / Pl: ~ești / E: muză + -icesc] (Înv) 1 Ca al muzelor (1). 2 Specific muzelor (1). 3 Inspirat.

MUZICESC adj. v. muzical.

muzicesc adj. v. MUZICAL.

MUZICESC¹, -EASCĂ adj. (Învechit) Muzical (1). Toate jivinile, din tinerețile sale, să învață cîntece în multe viersuri, unile din cîntările organelor, altele din muzicești glasuri și strune (a. 1792). BV II, 346. Un mai mare ton, unde tonizmozul muzicesc, fără să înceteze de a fi bine plăcut, este atîta de slăbit, că se apropie tare de cuvînt. VÎRNAV, F. 208^r/9. Făcătorul de organe muzicești în Florența a făcut o vioară cu 18 coarde. CR (1829), 257²/20. Trei instrumentări muzicești. GORJAN, H. I, 95/3. – Pl.: muzicești. – Muzică + suf. -esc.

MUZICESC², -EASCĂ adj. (Învechit) Ca al muzelor (1); p. e x t. melodios, armonios. Muzicesc glas auzim, Cheamă, ne strigă pre toți. MUMULEANU, R. 1. – Pl.: muzicești. – Din muză + suf. -icesc. Cf. ngr. μουσιϰός.