mâl sm [At: ȘINCAI, HR. I, 6/8 / V: (reg) moală sf, mol, mul sn / Pl: ~uri / E: ns cf ucr мул] 1 Pământ adus de ape și depus pe mal, pe fundul râurilor sau pe terenuri inundabile Si: aluviune. 2 Pământ noroios format sub acțiunea apei Si: glod, mocirlă, nămol, noroi. 3 (Reg) Lut. 4 Humă.

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

moală³ sf vz mâl

mol⁷ sn vz mâl

mul² sn vz mâl

mul⁵ s [At: DLR / E: fr moule, ger Mull] (Glg) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei.

MÎL, mîluri, s. n. 1. Rocă formată din depuneri argiloase aduse de ape și depuse pe fundul albiei, pe malul sau în apropierea unui rîu, pe o cîmpie sau o vale inundabilă. V. nămol. Mîlul vînăt prindea și el coajă împietrită. DUMITRIU, N. 288. Infanteria romînească părăsi gropile, revărsîndu-se pe brînci, ca o ciudată apă plină de bolovani, trunchiuri și mîluri. CAMILAR, N. I 431. Întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămînta într-o monstruoasă bucurie sub tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 74. Lichid cu substanțe solide și mărunte în suspensie, provenite din prepararea mecanică umedă a minereurilor sau din alte operațiuni metalurgice.

măl n. 1. nomol; 2. humă cu care sătenii spoiesc casele. [Cf. poL MUL, noroiu].

mîl (Mold.), mol (Trans.) și mul (Maram.) n., pl. urĭ (vsl. molŭ, măcinătură; sîrb. mulj, nomol; rut. mil, gen. molu; pol. mul, mîl, miel, bancă de nisip. V. nomol). Nomol, pămînt disolvat în apă saŭ depus de apă.

mol, V. mîl.

1) mul, V. mîl.

mâl s. n., pl. mâluri

mâl s. n., pl. mâluri

mâl s. n., pl. mâluri

mîl (mîluri), s. n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s. f. (noroi).

mâl, (engl. = ooze) dep. sedimentar act., neconsolidat, cu textură fină, pelitică și compoziție foarte variabilă: m. argilos, m. silicios, m. cu globigerine, m. sapropelic, m. cu sulfuri etc. M. este caracteristic, practic, tuturor mediilor de sedimentare, dar ocupă supr. considerabile în zonele batiale și abisale ale Oceanului Planetar. Prin litificare, m. trec în argile, marne, silicolite.

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

MÎL s. 1. nămol, (pop.) mîlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. mocirlă, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.)

MÎL s. n. 1. Pămînt adus de ape și depus pe marginea, pe fundul rîurilor sau pe terenuri inundabile, aluviune; pămînt noroios format sub acțiunea apei, n ă m o l, m o c i r l ă. V. g l o d, n o r o i. Pentru aceea au fost podul mai minunat, pentru că s-au făcut în rîu vînturos și plin de moală. ȘINCAI, HR. I, 6/8. Unii da înot cu caii, alții în mîl rămînea. BELDIMAN, E. 57/31. Au căpuit-o și pe dînsa [mreana], aproape de coada pescuinei, unde se afla ea ascunsă în mîl. SBIERA, P. 119, cf. 176. Mîlul. . . servește ca adăpost și loc de hibernație pentru cele mai multe specii și ouăle lor. ANTIPA, P. 53. Întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămîntă într-o monstruoasă bucurie subt tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 64. Văile apelor sînt întotdeauna primejduite de revărsări și înecuri, cînd fînul mîlește, prinde mîl și, se înțelege, va mirosi a mîl. PAMFILE, A. R. 151. Din cînd în cînd coasa prinde mîl, se mîlește. id. I. C. 142. Săracă inima mea. . . De o-ai pune la izvor, N-ai ști inimă-i sau mol. JARNIK-BÎRSEANU, D. 189. Toate izvoarele De mîluri Și de gloduri Să le curățești. MARIAN, D. 148, cf. id. Î. 115. La fîntînă mol și tină. RETEGANUL, TR. 85, cf. id. CH. 146, DOINE, 276. Părăuț cu apă rece . . . Dare-ar Dumnezeu să sece, Să rămînă numai mol, Cum am rămas io cu dor. HODOȘ, P. P. 146. Tot mulul să mă mulească, Nime să nu mă cunoască, BUD, P. P. 10, cf. MÎNDRESCU, L. P. 104, VASILIU, C. 137, ALR II 5 685/284, A V 9, 56. 2. (Regional) Lut (LB, FRÎNCU-CANDREA, M. 103); humă (ȘĂINEANU, D. U., CHEST. II 86/250). – Pl.: mîluri. – Și: (regional) mol, mul s. n.; moálă s. f. – Cf. ucr. м у л.