mâlos, ~oasă a [At: NECULCE, L. 141 / V: (Trs) mel~, mol~ / Pl: ~oși, ~oase / E: mâl + -os] 1 Plin de mâl (1) Si: (rar) mâlituros (1). 2 Cu mâl Si: (rar) mâlituros 3 Argilos. 4 (Rar) De mâl (1) Si: (rar) mâlituros (4). 5 (Rar) Caracteristic mâlului Si: (rar) mălituros (5). 6 (Reg; d. ape) Cu gust sălciu Si: (rar) mâlituros (6).

MÂLOS ~oasă (~oși, ~oase) Care are mult mâl; cu mult mâl; nămolos. /mâl + suf. ~os

melos², ~oasă a vz mâlos

molos², ~oasă a vz mâlos

MÎLOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. (Despre un loc, despre o apă) Plin de mîl. V. nămolos, noroios. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pîraie mîloase care curgeau pe sub sălcii neclintite. SADOVEANU, O. I 361. Apele grele în măreția lor mîloasă puneau un galben argilos în priveliștea care venea. CAMIL PETRESCU, N. 63. Cel mai bun pămînt pentru cînepă trebuie să fie gras, adecă mîlos. PAMFILE, A. R. 165.

mălos a. plin de măl.

mîlós, -oásă adj. (d. mîl). Est. Plin de mîl.

mâlos adj. m., pl. mâloși; f. mâloasă, pl. mâloase

mâlos adj. m., pl. mâloși; f. mâloasă, pl. mâloase

mâlos adj. m., pl. mâloși; f. sg. mâloasă, pl. mâloase

MÂLOS adj. v. noroios.

MÂLOS adj. v. argilos, cleios, clisos, lutos.

mîlos adj. v. ARGILOS. CLEIOS. CLISOS. LUTOS.

MÎLOS adj. mlăștinos, mocirlos, nămolos, noroios, (înv. și pop.) tinos, (reg.) glodos, gloduros, (prin Maram.) mociros. (Un drum ~.).

mâlós, -oasă, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl: „Virișmortul era un sat vechi, de pe câmpia mâloasă a Tisei” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 171). – Din mâl + suf. -os.

MELOS², -OÁSĂ adj. V. mîlos.

MÎLOS, -OÁSĂ adj. Plin de mîl (1), cu mîl, nămolos, mocirlos, (rar) m î l i t u r o s; lutos, argilos. Tisa este o apă mîloasă pe margini. NECULCE, l. 141, cf. LB. Prutul tulbure și mîlos. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Apa clară a muntelui crescînd se tulbură de lutul pâmînturilor mâloase și cu greu ne-o putem închipui în puritatea ei primitivă. IORGA, L. I, 8. Cel mai bun pămînt pentru cînepă trebuie să fie gras, adecă mîlos. PAMFILE, A. R. 165. Pămînt mălos, ATILA, P. 64. Am sărit pîraie mîloase care curgeau pe sub sălcii neclintite. SADOVEANU, O. I, 96. În fund, unde pămîntul e totdeauna umed și mîlos, a crescut înalt stuful. STANCU, D. 64. Mureșul crescuse, curgea mîlos, acoperit de spume și zburături de lemn. T. POPOVICI, S. 105, cf. ALR I 426/266, 283. ♦ (Rar) De mîl (1), caracteristic mîlului. Îl izbi plăcuta răcoare vegetală și mirosul mîlos al apelor Mureșului. T. POPOVICI, S. 219. ** (Regional, despre ape) Cu gust rău, sălciu. Cf. ALR I 798/283, 558. - Pl.: mÎloși, -oase. – Și: (prin Transilv.) melós, -oásă (A II 6, 11), molós, -oasă (ALR i 426/266) adj. – Mîl + suf. -os.