opțiuni
  • info

12 definiții pentru mânușiță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNUȘIȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță.

MÂNUȘIȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță.

mânușiță sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129r/17 / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: mână1 + -uș + -iță] 1-8 (Șhp) Mânuță (1-8).

mănușiță sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: mănușă + -iță] 1-12 (Rar; șhp) Mănușică (1-12).

MÎNUȘIȚĂ, mînușițe, s. f. Mînuță. Întinse mînușița spre obrazul mamei și zîmbi ușor. GÎRLEANU, T. 44. Cucoana Sevastița își furișă sub brațul lui sting.. mînușița dumisale fină. HOGAȘ, DR. II 135. Lasă-mă să-ți plîng de milăy Să-ți sărut a tale mîni.. Mînușițe, ce făcurăți De atîtea săptămîni? EMINESCU, O. IV 370.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânușiță s. f., g.-d. art. mânușiței; pl. mânușițe

mânușiță s. f., g.-d. art. mânușiței; pl. mânușițe

mânușiță s. f., g.-d. art. mânușiței; pl. mânușițe

mânușiță, -țe.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNUȘIȚĂ s. v. mânuță.

MÎNUȘIȚĂ s. mînuță, (prin Maram.) mînucă, (prin Olt.) mînușică. (~ de copil.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂNUȘÍȚĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui m ă n u ș ă (II 1 b). Mânușițele ferestreului. DDRF. - Pl.: mânușițe. – Mănușă + suf. -iță.

MÎNUȘÍȚÁ s. f. Mînuță (1). Tindzindu-ș mînușița cătră dînsul ii deade un toiag. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129r/17. Să-ți sărut mînușița. PANN, E. III, 53/23. Mînușițe, ce făcurăți De atîtea sâptămîni? EMINESCU, O. IV, 370. Mînușița aia micuța și piciorușul ca de zînă . . . nu putea să fie decît de fată. ISPIRESCU, L. 20, cf. 350. Te zărea că-i ieși înainte, cu mînușițile pline de noroi. DELAVRANCEA, S. 18. Rîzînd, de toate cele plină Pe mînușiți și pe obraz, Tu umpli casa de lumină, De fericire și de haz. VLAHUȚĂ, P. 115. Își furișă pe sub brațul lui stîng și aproape de subțioară, mînușița dumisale. HOGAȘ, DR. II, 135, cf. id. M. N. 39. Se vor gîndi cu obidă la. . . copilul acela cu mînușițe albe. VLASIU, A. P. 36. Uite, odaia dumitale ! Miroase a mere, a gutui, uite și flori pe masă, puse de nevastă-mea cu mînușița ei. CONTEMP. 1953, nr. 374, 4/3. Ce mai scule are cutare fată, halal de mînușițele ei. H. II 31. După mă-sa trimetea Și frumos o aducea; Mînușița-i săruta. TEODORESCU, P. P. 573, cf. ȘEZ. II, 220. Ține, mîndro, vin de bea De la mînușița mea. MAT. FOLK. 170, cf. PĂSCULESCU, L. P. 300. ◊ E x p r. Sărut mînușițele (sau mînușița) v. săruta. - Pl.: mînușițe și (rar) mînușiți. – Mînă1 + suf. -uș- + -iță.

Intrare: mânușiță
mânușiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânușiță
  • mânușița
plural
  • mânușițe
  • mânușițele
genitiv-dativ singular
  • mânușițe
  • mânușiței
plural
  • mânușițe
  • mânușițelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânușiță, mânușițesubstantiv feminin

  • 1. Mânucă, mânușică, mânuță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mânucă mânușică mânuță
    • format_quote Întinse mînușița spre obrazul mamei și zîmbi ușor. GÎRLEANU, T. 44. DLRLC
    • format_quote Cucoana Sevastița își furișă sub brațul lui sting... mînușița dumisale fină. HOGAȘ, DR. II 135. DLRLC
    • format_quote Lasă-mă să-ți plîng de milă, Să-ți sărut a tale mîni... Mînușițe, ce făcurăți De atîtea săptămîni? EMINESCU, O. IV 370. DLRLC
etimologie:
  • Mână + -ușiță. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.