mâtcă sf [At: LIUBA-IANA, M. 100 / V: mătcă (Pl: mătce) sfi / Pl: ~te / E: nct] (Reg) 1 Bătător pentru unt Si: brighidău, meșcă (2). 2 Un fel de lingură cu care se servește brânză. 3 Mustuitor. 4 Făcăleț cu vârful ramificat cu care se mestecă mămăliga, urzicile fierte etc. 5 Ghioagă. 6 Parte a joagărului cu ajutorul căreia se pune în mișcare jugul cu ferăstrău Si: iapă, mătușoaică. 7 Parte a trunchiului unui molid care n-are ramuri. 8 Ramură de brad. 9 Parte a tulpinii unui copac de unde începe coroana.

mătcă sf vz mâtcă

MÎTCĂ, mîtci, s. f. (Regional) Băț cu care se bate laptele; brighidău. Druga se numește în Moldova de sus brighidău, în Ardeal... mîtcă. PAMFILE, I. C. 23. ♦ Mestecător. În Munții Apuseni mîtca este un lemn rotund. se folosește la mestecarea coleșei. PAMFILE, I. C. 23.

mătcă f. 1. bățul cu care se bate putineiul de unt; 2. tânjeala joagărului. [Origină necunoscută].

mîtcă f., pl. ĭ (sîrb. matka, prăjină. V. motcă). Vest. Bățu (bătătoarea) putineĭuluĭ, fercheteŭ (BSG. 1933, 156).

mâtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mâtcii; pl. mâtci

mâtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mâtcii; pl. mâtci

mâtcă s. f., g.-d. art. mâtcii; pl. mâtci

MÂTCĂ s. v. bătător, iapă, mustuitor.

mîtcă s. v. BĂTĂTOR. IAPĂ. MUSTUITOR.

MĂTCĂ s. f. v. mîtcă.

MÎTCĂ s. f. (Regional) 1. Bătător (pentru unt); (regional) brighidău, meșcă (2). LIUBA-IANA, M. 100, cf. BARCIANU, ALEXI, W. H IX 83, XVII 100, XVIII 25, 141, REV. CRIT. III, 160. Se bate cu mîtca, ca să se aleagă untul. VICIU, GL. 17, cf. VÎRCOL, M. 87, BOCEANU, GL., PAMFILE, I. C. 23, DENSUSIANU, Ț. H. 59, CIAUȘANU, V. 179, GR. S. V, 121, CHEST. V 61/15, 44, 58, 87/86, 138/15, ALR I 1819/810, 837, A II 7, M 2, IV 3. 2. Nume dat unor obiecte sau unelte casnice: a) un fel de lingură cu care se servește brînza. Cf. DDRF; b) mustuitor (Pecinișca-Băile Herculane). ALR SN I h 233/2; c) făcăleț (cu vîrful ramificat) cu care se mestecă mămăliga, urzicile fierte etc. Cf. MARIAN, S. R. II, 282, LIUBA-IANA, M. 100, PAMFILE, I. C. 195, H IX 83, VICIU, GL. 3. Ghioagă, PAMFILE, J. II, 154. 4. Parte a joagărului cu ajutorul căreia se pune în mișcare jugul cu ferăstrăul; iapă, (regional) mătușoaică. Cf. DAMÉ, T. 176. 5. Parte a trunchiului unui molid care n-are ramuri (Scărișoara-Abrud). Cf. ARH. FOLK. V, 172. ♦ Ramură, creangă de brad (După Piatră- Abrud). ALR I 975/103. ♦ Parte a tulpinii unui copac de unde începe coroana (Mehadia). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 135. – Pl.: mîtci. - Și: mătcă (pl. mătce) s. f. MARIAN, S. R. II, 282, LIUBA-IANA, M. 100, H IX 83, XVII 100, XVIII 25, 141, REV. CRIT. III, 160, DENSUSIANU, Ț. H. 59. – Etimologia necunoscută.