măcinare sf [At: POLIZU / Pl: ~nări / E: măcina] 1 Transformare în făină a boabelor de cereale Si: măcinat¹ (1), măciniș (1). 2 Prefacere în pulbere a unor materiale solide Si: măcinat¹ (2), măciniș (2). 3 (Rar) Scrâșnire a dinților Si: măcinat¹ (3), măciniș (3). 4 (Fig) Zbucium. 5 Erodare. 6 Sfărâmare. 7 Surpare.

MĂCINARE, măcinări, s. f. Acțiunea de a măcina. (Fig.) O mînie înfricoșată care se vădea... într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413.

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

MĂCINARE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grâului.) 2. v. ruinare. 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)

MĂCINARE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grîului.) 2. dărăpănare, degradare, părăginire, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.) 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)

MĂCINARE s. f. Acțiunea de a m ă c i n a. 1. Transformare în făină a boabelor de cereale ; prefacere în pulbere a unor materiale solide.Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Bișnițele au folosit și la măcinarea făinii pentru mămăligă. PAMFILE, I. C. 176. Măcinarea grîului se poate face după trei procedee: măciniș țărănesc, măciniș semiînalt și măciniș înalt. LTR III, 1 023. ♦ (Rar) Scrîșnire a măselelor. O mînie înfricoșată care se vădea. . . Într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413. 2. F i g. Zbucium, agitație, frămîntare. Neliniștea e mare și comunicatul oficial e așteptat la ora patru cu întinsă măcinare. CAMIL PETRESCU, U. N. 418. Și eu trec acum prin măcinarea asta nesăbuită. CONTEMP. 1955, nr. 476, 3/4. – Pl.: măcinări. – V. măcina.