MĂRȚIȘOR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

mărțișor [At: ANON. CAR. / Pl: (4-5, 7-8) ~i, (2-3) ~oare / E: marț¹ + -ișor] 1 s (Pop) Martie. 2 sn Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu și alb, care se oferă în dar, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie și care se poartă atârnat de gât, prins la haină etc. Si: (pop) marț¹ (2), (reg) mărtăruș, mărtiguș (1). 3 sn (Pex; reg; lpl) Ciucuri prinși ca podoabă la pălărie. 4 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor de salcie, de răchită etc. 5 sm (Reg; pex) Stâlpare. 6 s (Bot; reg) Salcie. 7 sm (Reg) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene și frunze crestate adânc (Geum montanum). 8 smp (Bot; reg) Ghiocei (Galanthus nivalis).

MĂRȚIȘOR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

MĂRȚIȘOR², mărțișoare, s. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit (roșu cu alb), care se poartă la începutul lunii martie, mai ales de femei și copii. Aveau mărțișoarele cele mai frumoase; și le cumpărau singure, din economii. BASSARABESCU, S. N. 27.

MĂRȚIȘOR² ~oare n. Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie ca simbol al primăverii. /marț pop. + suf. ~ișor

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].

mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.

mărțișor² (obiect de podoabă) s. n., pl. mărțișoare

mărțișor³ (obiect) s. n., pl. mărțișoare

mărțișor (obiect) s. n., pl. mărtișoare

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

MĂRȚIȘOR s. (pop.) marț, (reg.) mărțăruș, mărțiguș. (Poartă ~ la butonieră.)

MĂRȚIȘÓR subst. I. Diminutiv al lui m a r ț¹. 1/ Subst. sg. (Popular) Luna martie. Cf. ANON. CAR., LB. În mărțișor dzic plugarii: pulberile din luna lui marți să cumpăneaște cu galbinii. CALENDARIU (1844), 72/15, cf. POLIZU, BARONZI, L. 91, MARIAN, S. R. I, 96, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., GR. S. II, 313. Stau pe lîngă foc, așteptînd să vie sfîntu soare de mărțișor. SADOVEANU, O; IX, 400, cf. XIII, 100. Primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Sînțem abia la începutul lui mărțișor. STANCU, D. 120, cf. ALECSANDRI, P. P. 34, H III 39, XII 133. Mărțișor ne dă noroaie Și frigu începe să moaie. MAT. FOLK. 1197, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. Cînd plouă în mărțișor are să fie fîn bun. ALR II 5 053/76, cf. 2 409. 2. S. n. Mic obiect de podoabă legat de uri fir împletit, roșu și alb, care se oferă în dar, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie (și care se poartă atîrnat de gît, prins la haină etc.) ; (popular) marț¹ (2), (regional) mărțăruș, mărțiguș. Cf. PONTBRIANT, D. Punerea său legarea mărțișorului se întîmplă de regulă la 1 martie des-dimineață, pînă nu răsare soarele. MARIAN, S. R. II, 138, cf. 137, 139, id. NA. 58, DDRF, CANDREA, F. 247. În ziua de 1 martie, fetele și copiii pun la gît și la mîni mărțișoare. MUSCEL, 35. La una mart să iei un mărțișor înainte de răsăritul soarelui. GOROVEI, CR. 448, cf. 186, NICA, L. VAM. La întîi martie aveau mărțișoarele cele mai frumoase. BASSARABESCU, S. N. 27, cf. H IX 376, XII 119, ALR II/I MN 112, 2833. ♦ P. ext. (Regional; la pl.) Ciucuri prinși ca podoabă la pălărie (Furcenii Vechi-Tecuci). ALR II 3 276/605. II. (Bot. ; regional) 1. S. m. (Mai ales la pl.) Mîțișor (de salcie, răchită etc.). lat-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori. . . Tu o rupi?. . . Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. ALECSANDRI, P. III, 16, cf. ALR I 990/418. ♦ P. ext. Stîlpare. Cf. DDRF, ALRM II/I h 261, ALR II/I MN 110, 2 807/279, 325, 334. 2. Subst. Nume dat mai multor specii de salcie. Cf. ALR SN III H 628, ALR I 1926/280, ALR II 6343/284. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozacee- lor, cu flori mari, galbene și frunzele crestate adînc (Geum montanum). Cf. PANȚU, PL., H XVII 7, XVIII 41. 4. S. m. pl. Ghiocei (Galanthus nivalis) (Pui-Hațeg). ALR I 1 932/118. – Pl.: mărțișori și (I 2, II 1, n.) mărțișoare. – Marț¹ + suf. -ișor.