NADĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

nadă¹ sf [At: (cca 1650) GCR I, 228/22 / Pl: ~de, (reg) năzi / E: bg нада] 1 Înnăditură. 2 (Reg) Talpă la plug Si: plaz. 3 (Reg) Pană¹. 4 (Reg) Coadă a măturii de nuiele. 5 Fiecare dintre grinzile din care este făcută prispa casei. 6 Hrană constând din râme, insecte, bucăți mici de carne etc., pusă în cârligul undiței sau la altă unealtă de pescuit pentru a atrage și a prinde peștii Si: momeală, (reg) nadilă (1). 7 (Pgn) Mâncare care se pune într-o cursă pentru a atrage și a prinde animalele și păsările Si: momeală, (reg) nadilă (2). 8 (Îe) A-(și) face ~ A-și face un obicei, o deprindere, un nărav. 9-10 (Reg; fig) Deprindere (rea). 11 Parte înnădită, adăugată la un obiect Si: înnăditură. 12 (Fig) Ceea ce atrage, ademenește Si: ispită, tentație. 13 (Fig) Cursă.

NADĂ, nade, s. f. 1. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) năzi] – Din bg. nada.

NADĂ¹, nade, s. f. Hrană care se pune în cîrligul undiței sau la altă unealtă de pescuit, pentru a ademeni și a prinde peștii; mîncare care se pune într-o cursă pentru a ademeni și a prinde animalele și păsările; momeală. Cinci undiți... le-a desfășurat, le-a pus nadă – mămăligă ori rîmă – și le-a aruncat. SADOVEANU, N. F. 65. În vîrșă se pune nadă (mîncare) o bucată de mămăligă. ȘEZ. IV 115. ♦ Fig. Ispită, tentație, amăgire; cursă. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. Acum îți zic: La luptă, izbîndă, iată prada! ALECSANDRI, T. II 68. Făcu să strălucească în ochii tăi ademenitoarea nadă a fericirii. NEGRUZZI, S. II 44.

NADĂ ~e f. 1) Hrană folosită pentru ademenirea și prinderea peștelui sau a vânatului; momeală. 2) fig. Lucru care ademenește. ◊ A da de ~ a prinde gust pentru ceva; a se înnădi. 3) Parte înnădită, adăugată la un obiect. [G.-D. nadei; Pl. și năzi] /<bulg. nada

nadă f. 1. ceeace se pune într-o cursă, mreajă de undiță spre a momi; 2. mijloc de momit: aici am întins nadă AL.; 3. fig. atracțiune: are mii de nade a scumpelor plăceri AL.; 4. parte adaosă. [Bulg. NADĬ].

nádă f., pl. e (vsl. nada [rut. rus. prináda] nadă, d. na-dĭeti, a aplica, dĭeti, a pune, sîrb. náda, speranță, naditi, a înădi. V. nădăĭesc). Momeală, ceĭa ce se pune în undiță saŭ în capcană ca să tragă animalu. Bucată de fer, de lemn care fixează, împreună alte două bucățĭ. Înăditură, bucată de fer, de lemn adăugată alteĭa maĭ marĭ. Fig. Atracțiune, farmec, mijloc de a atrage. A nu avea nicĭ o nadă, a nu avea nicĭ o legătură cu alte persoane. Nu mĭ-e de dat, ci mĭ-e de nadă, nu mă îngrijesc că-ĭ voĭ da astăzĭ, ci că se va înădi să-ĭ daŭ mereŭ.

nadă² (momeală) s. f., g.-d. art. nadei; pl. nade

nadă¹ (momeală) s. f., g.-d. art. nadei; pl. nade

nadă (momeală, înnăditură) s. f., g.-d. art. (momeală) nadei, (înnăditură) nadei/năzii; pl. (momeli) nade; (înnădituri) nade/năzi

NADĂ s. v. ademenire, atracție, călcâi, ic, ispită, pană, plaz, seducere, seducție, stuf, talpă, tentație, trestie.

NADĂ s. 1. (PESCUIT) amorsă, momeală, (rar) momitură, (reg.) mârșă, nadilă, (înv., în Transilv.) podmet. (~ pentru cleni.) 2. înnăditură. (A pune o ~ la...)

NADĂ s. 1. (PESCUIT) amorsă, momeală, (rar) momitură, (reg.) mîrșă, nadilă, (înv., în Transilv.) podmet. (~ pentru cleni.) 2. înnăditură. (A pune o ~ la...)

nadă s. v. ADEMENIRE. ATRACȚIE. CĂLCÎI. IC. ISPITĂ. PANĂ. PLAZ. SEDUCERE. STUF. TALPĂ. TENTAȚIE. TRESTIE.

nadă (nade), s. f. – 1. Momeală, hrană pentru animale. – 2. Atracție, imbold, stimulent. – 3. Adaos, adăugare. – 4. Coc artificial. – 5. Legătură, pretext. – Var. (pl.) năzi. Sl. *nada, cf. sl. prinada „înnăditură”, prinaditi „a înnădi”, bg. nadam „a lungi”, sb. nada „așteptare” (Miklosich, Slaw. Elem., 31). Der. din mag. nád (Gáldi, Dict., 147) este și ea posibilă. DAR, s. v. înnădi face din nadă două cuvinte diferite. Der. (î)nădi, vb. (a adăuga; a alungi; refl., a răspunde la apel; refl., a fi atras, sedus; refl., a se obișnui, a se vicia); (î)nnăditură, s. f. (adaos).

nadă, nade, naduri, s.f. – (reg.; bot.) Trestie; papură: „Tăt aud naduri sunând, / N-aud flăcăi șuierând” (Papahagi, 1925: 214; Săpânța). – Din magh. nád „trestie, stuf” (MDA).

nadă, -e, s.f. – (bot.) 1. Trestie. 2. Papură. – Din magh. nád.