NATURĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

natură [At: CALENDARI (1733), 35/1 / V: (pop) nă~ / A și: natură / Pl: (sf) ~ri / E: lat natura, it natura, fr nature, ger Natur] 1 sf Lume materială Si: fire, univers. 2 sf Totalitate a ființelor și a lucrurilor din univers. 3 sf (Prc) Lume fizică înconjurătoare, formată din vegetație, climă, forme de relief. 4 sf (Îs) Științele ~rii Științe care au ca obiect studierea naturii (3). 5 sf (Îs) ~ moartă sau statică Grup de obiecte mărunte, neînsuflețite (fructe, flori, vânat etc.). 6 sf (Pex; îas) Pictură care înfățișează un astfel de grup. 7-8 sf (Îljv) După ~ (Într-un mod) care ia ca model obiecte din realitate. 9 sf (Îlav) În ~ În realitate Si: aievea. 10 sf (Pex; îal) În persoană. 11 sf (Înv; îlav) Din ~ În mod firesc. 12 sf (Îal) Pe cale naturală. 13-14 sf (Înv; lpl) (Contribuție în) produse ale solului. 15-16 sf (Îoc în bani; îljv) În ~ (Care constă) în obiecte sau în produse. 17 ain (Înv; d. aur) Care este în stare pură, neamestecat cu alte substanțe. 18 sf Ansamblu al legilor după care se dezvoltă universul. 19 sf Univers personificat, considerat ca o forță activă, creatoare, condusă de anumite legi. 20 sf Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa Si: fire, structură, temperament, (îvp) nărav, (îrg) natural (33). 21 sf (Îs) A doua ~ Ansamblu de însușiri dobândite, care au căpătat forța și importanța celor înnăscute. 22-23 sf (Îljv) Din (sau de la) ~ (Care este) înnăscut. 24 sf (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ A fi violent. 25 sf (Îae) A fi periculos. 26 sf (Îae) A fi arțăgos. 27 sf (Reg) Viciu. 28 sf (Reg) Patimă. 29 sf Ceea ce ține de viața senzorială. 30 sf Ceea ce este lipsit de artificiu, de afectare. 31 sf Caracter specific al unui lucru. 32 sf Trăsătură particulară și esențială Si: calitate. 33 sf Fel în care este alcătuit un lucru Si: conformație, structură. 34 sf (În legătură cu abstracte) Esență. 35 sf (Pex) Gen. 36 sf (Îla) De ~ să... Capabil să...

NATURĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

NATURĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială care constituie realitatea obiectivă existentă în afara conștiinței și independent de ea, organizată într-un tot unitar, coerent, în veșnică mișcare și dezvoltare; univers, lume. Natura există independent de orice filozofie; ea este temelia pe care am crescut noi, oamenii, noi înșine produse ale naturii; în afara naturii și a omului nu există nimic. MARX-ENGELS, O. A. II 398. Se simțea în aer că vine furtuna. O grijă înfioră mulțimea, căci pe deasupra capetelor plana ca un mister eterna groază de elementele naturii. BART, E. 237. ◊ Științele naturii = (în opoziție cu științele sociale) științele care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare. ♦ (În limbaj curent) Lumea înconjurătoare (vegetația, formele de relief, apele etc.). Îndeletnicirea... vînatului și pescuitului i-ar fi prelungit bucuria luminii în natura veșnic înnoită, în cîmpii și dumbrăvi. SADOVEANU, E. 43. Natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă. ANGHEL, PR. 61. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Numai în expr.) Natură moartă = a) grup de obiecte neînsuflețite. În sînul acestei naturi moarte... doctorul trăia singur, misterios, ca un mag din alte vremi. BART, E. 173; b) pictură care înfățișează un astfel de grup. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II 69. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = (executat) direct după obiectele din realitate, fără intermediul unei reproduceri. Pictează după natură. 2. (Numai în loc. adj. și adv.) În natură = (în opoziție cu în bani) în obiecte, în mărfuri, în produse. A plăti în natură. Impozit în natură. ▭ Hoțul prins întoarce în fine cele furate sau în natură sau în pielea sa. GHICA, A. 663. 3. Totalitatea caracteristicilor fizice sau psihice ale unui individ; fire, fel de a fi, temperament. În rîndul primilor realiști stă Costache Negruzzi, natură cumpătată și discretă. VIANU, A. P. 47. Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. 4. Caracter specific al unui lucru, calitate; fel de a fi. Datoria... fiecărui patriot era ca nici un minut să nu înceteze din lucrări, care de natura lor să fie ca o protestație energică. GHICA, A. 795. Acești doi oameni vestiți prin cercările lor, unul cu idei, cu foc, inimă și talent, al doile cu giudecată dreaptă numai și conștiința naturei limbei, sînt Ronsard și Malherbe. RUSSO, S. 64. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... Argument de natură să impresioneze. ▭ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles.

NATURĂ s.f. 1. Lumea înconjurătoare în întreaga diversitate a manifestărilor și a formelor ei de mișcare; univers. ♦ Lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ◊ Natură moartă = grup de lucruri neînsuflețite; pictură reprezentînd un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trăsătură (fizică sau spirituală a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

NATURĂ s. f. 1. universul în totalitatea sa. 2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ♦ științele ~ii = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ să = capabil să..., apt să... (< lat. natura, fr. nature)

NATURĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. * ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. * În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. * Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. * Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

natură f. 1. totalul lucrurilor create: a contempla natura; 2. ordine stabilită în univers: legile naturei; 3. organizarea ființelor însuflețite: natura omului; 4. caracter particular: natura focului; 5. afecțiune naturală între consângeni: sentimentele naturei; 6. dispozițiune sufletească: deprinderea e a doua natură; 7. producțiunile naturei: arta pretinde a perfecționa natura; 8. lucrul însuș: hrana se poate primi în natură sau în bani.

* natúră f., pl. ĭ (lat. natura, d. natus, născut. V. nat). Totalitatea lucrurilor care există realmente, fire: cele treĭ regnurĭ ale naturiĭ. Ordine stabilită în univers: legile naturiĭ. Ceĭa ce e natural: a schimosi natura. Esență, caracter, origine: natura divină, umană, vegetală, minerală. Organizațiunea fie-căruĭ animal: natura peșteluĭ e de a trăi în apă. Temperament: natură bilioasă. Înclinațiune a sufletuluĭ: natură nobilă. Afecțiune a sîngeluĭ, a raseĭ: sentimentele naturiĭ. Valoare proprie, lucru natural saŭ marfă (nu banĭ): a plăti în natură. Model natural după care pictează pictoru: a picta după natură. Fel: obĭecte de natură diferită. Contra naturiĭ, contra indicațiunilor naturiĭ. A forța natura, a vrea maĭ mult de cît poate natura (de ex., a chinui un copil să învețe ceĭa ce e prea greŭ p. etatea luĭ). A plăti naturiĭ tributu, a muri. Natură moartă. V. mort.

nătură sf vz natură

NATURA ABHORRET VACUUM (lat.) = Natura are groază de gol.

NATURA NON FACIT SALTUM (lat.) = Natura nu face salturi. Aforism dat de Leibnitz, ca să arate că în natură nu e nimic arbitrar, fără cauză.

natură s. f., g.-d. art. naturii; pl. naturi

natură s. f., g.-d. art. naturii; pl. naturi

natură s. f., g.-d. art. naturii; pl. naturi

natură (naturi), s. f. – Fire, caracter. Lat. natura (sec. XVIII), și apoi din fr. nature. Apare pentru prima oară (I. Neculce) în forma nătură. – Der. (din fr.) natural, adj.; naturalețe, s. f.; naturalist, s. m.; naturaliza, vb.; naturalism, s. n.; denatura, vb.; supranatural, adj., după fr. surnaturel.

ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, instituție înființată în anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliată Academiei Române (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii și de a adopta măsuri pentru ocrotirea lor. Pînă în prezent a delimitat c. 400 de rezervații naturale (ex. Parcul național Retezat, Polița cu Crini din Ceahlău, Valea Fagilor din N M-ților Măcin, Pădurea Letea, lacul și pîrîul Pețea etc.) și a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colți) și faunistice (ex. rîsul, nagîțul, ciocîntorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a încă 11 parcuri naționale (Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Delta Dunării ș.a.) realizate în 1990 și reglementarea prin legi a protecției mediului înconjurător.

CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

NATURA, revistă înființată la București în 1949. Organ al societății de științe biologice (din 1969).

NATURA NON FACIT SALTUS (lat.) natura nu face salturi – Idee formulată de Leibniz în „Nouveaux essais sur l’entendement humain”, IV, 16 și reluată de Linné. Sintetizează concepția fixistă asupra naturii vii.

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizație internațională fondată de UNESCO în 1948, având ca scop promovarea acțiunilor menite să asigure menținerea cadrului natural și a resurselor naturale, atât pentru valoarea lor culturală sau științifică, cât și pentru o susținută bunăstare economică și socială a omenirii. Sub egida UICN se realizează listele roșii sau cărți roșii de plante și animale (care semnalează, pentru fiecare țară sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabilește principiile și normele pentru declararea și managementul ariilor protejate, după care se ghidează organele naționale de decizie. Din 1952 se numește Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale.

a face plata în natură expr. (d. femei) a accepta întreținerea de raporturi sexuale cu un bărbat.

plată în natură expr. (d. femei) raport sexual întreținut cu un bărbat.

NATURĂ s. v. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu.

NATURĂ s. 1. făptură, fire, lume, univers. (Cântecul se răspândea peste întreaga ~.) 2. (PICT.) natură moartă = natură statică; natură statică v. natură moartă. 3. v. esență. 4. v. calitate. 5. v. factură. 6. v. conformație. 7. v. fire.

NATURĂ s. 1. făptură, fire, lume, univers. (Cîntecul se răspîndea peste întreaga ~.) 2. (PICT.) natură moartă = natură statică; natură statică = natură moartă. 3. esență, substanță. (~ unui fenomen.) 4. calitate, însușire. (~ unui lucru.) 5. caracter, factură, fel, gen. (Competiție de o ~ aparte.) 6. conformație, constituție, factură, fizic, structură, (înv.) temperament. (O ~ delicată sau robustă.) 7. caracter, fire, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. și reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (O ~ emotivă.)

natură s. v. CUSUR. DAR. DEFECT. METEAHNĂ. NĂRAV. PATIMĂ. VICIU.

Consuetudo quasi altera natura (lat. „Obișnuința e a doua natură”) – Cugetare a lui Cicero (De finibus, V, 25). A devenit proverb în multe limbi. LIT.

Natura non facit saltus (lat. "Natura nu face salturi) – aforism științific, enunțat ca o lege de către filozoful german Leibniz, în lucrarea Noi eseuri asupra intelectului uman (IV, 16), în anul 1704. Leibniz se referea la domeniul biologic, în sensul că natura nu evoluează brusc la o nouă specie, ci ajunge la ea în mod treptat, prin evoluție lentă. Naturalistul suedez Linné a aplicat această axiomă la lumea plantelor (Philosophia botanica, 77); și, cu timpul, ea s-a extins și la alte domenii. ȘT.

Naturam expelles furca, tamen usque recurret (lat. „Înlătură naturalul cu furca și mereu va reveni alergînd”) versul 24 din Epistola a zecea a lui Horațiu (cartea I) – Sensul este că, oricît ne-am strădui (prin contrafaceri, prin schimonoseli etc.), nu putem înlătura ceea ce e natural. El se va impune ca o forță împotriva căreia vom lupta inutil. Citatul, în original, a fost folosit pînă spre mijlocul secolului al XVIII-lea, cînd scriitorii au început să se servească numai, sau aproape numai, de versiunea franceză, căci autorul dramatic francez Destouches, în comedia Le glorieux (Trufașul), apărută în 1732, reluînd ideea lui Horațiu, a formulat-o mai scurt și mai ușor de memorat. În scena a V-a din actul 3, eroina îi spune personajului principal, „trufașul”, un conte țîfnos și vanitos, reproșîndu-i aerele și îngîmfarea: „Nu pot a-ți spune: schimbă-ți caracterul; Nu ne putem schimba, se știe; Alungă naturalul și-n galop o să revie.” În original: Chassez le naturel, il revient au galop. La Fontaine a tratat aceeași idee horațiană în fabula sa: Pisica metamorfozată în femeie. LIT.

NATURĂ s. f. 1. Lumea materială, univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzind vegetația, formele de relief, clima. Natura răcoroasă. calendari (1733), 35/1. Natura sau firea. șincai, înv. 3. Nevinovata natură cuprinde în sine ce e mai plăcut pre lume. maior, t. 45/8. După legile naturii, noi putem fi acum ceea ce trebuie să fim. marcovici, c. 30/1, cf. 8/7, 15/15. Civilizația păgînă ce reprezenta principiul din afară, obiectiv, al naturei. bălcescu, m. v. 1. Universul s-a-ntors și s-a schimbat natura. pann, e. iv, 28/21. Cum putea ei să înțeleagă româneasca, adică: o limbă plămădită două mii de ani în lacrimi, în sînge, în căutarea stelelor și a naturei? russo, s. 36. Tot ce este frumos în natură place mai mult sau mai puțin fiecărui om. filimon, o.i, 114. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. eminescu, o. i, 142. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. id. ib. 152. Și pînă astăzi, din natură nimica n-a îmbătrînit. macedonski, o. i, 63. Albastră era noaptea și fragedă natura, În cer plutea răzleață o pulbere de opal. id. ib. 90, cf. 96, 164, 239, 262. Acești poeți ai Renașterii... slăviră iubirea, natura, artele frumoase. f (1903), 2. Ce pustie e natura și omul în timp de toamnă. ib. (1906), 37, cf. 9. Tunetul era cuvîntul urii, El stăpînea puterile naturii. cerna, p. 158. Ce de lume! Ce de viață! Și ce larm-asurzitoare! A întinerit natura. iosif, v. 26. Cu cît înaintam pe drumul Sihlei, cu atît natura devenea mai aspră. hogaș, dr.i, 15. Eu caut în natură, pretutindeni, Ideile. camil petrescu, v. 9. Rațiunea pentru care atomul cu șase electroni posedă aceste proprietăți remarcabile își are origina în vreo lege primordială a naturii. id. p. 401. Se apropie iarna; a naturii și, poate, și a noastră. bacovia, o. 222. Natura și cerul plin de soare păreau că voiesc să ajute nervii lor obosiți. id. ib. 242. A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă și zăludă, Botezînd natura udă C-un mănunchi de ciumafai. topîrceanu, b. 53. Atitudinea artistului față de natură. oprescu, i. a. iii,13. Îndeletnicirea... vînatului și pescuitului i-ar fi prelungit bucuria luminii în natura veșnic înnoită, în cîmpii și dumbrăvi. sadoveanu, e. 43. Mistral și-a trăit viața laolaltă cu natura, în rînd cu soarele, cu griul, cu fructele. arghezi, t. c. 51. Bălcescu n-a fost un pictor al naturii. vianu, s. 76. Ne-ar trebui luni, poate ani... spre a admira această arhitectură diversă, colorată, adaptată asprelor condiții ale naturii. stancu, u.r.s.s. 124. Studiul fenomenelor naturii. stoilov, t. f. 7. În natură are loc un schimb continuu între aerul solului și aerul atmosferic. agrotehnica, i, 112. Rămase pe gînduri, la prova, cu ochii la peisajul Deltei, redus, pe zeci de kilometri, numai la patru elemente din vastul catalog al naturii: stuful, sălciile, cerul și apa. tudoran, p. 33. Elementele se găsesc în natură libere sau, de cele mai multe ori, în combinații chimice. Chim. an. călit. 16. Problema transformării naturii nu poate fi rezolvată numai de specialiști în domeniul științelor tehnice, fără participarea geografilor. probl. Geogr. i, 19. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect studierea naturii (1); (ieșit din uz) științe naturale. ◊ loc. adj. și adv. După natură = avînd ca model obiecte din realitate. Plăsmuiți după natură, pești din cărnuri delicate. macedonski, o. i, 104. ◊ loc. adv. În natură = în realitate, aievea, în persoană. Aș! poza e moft! s-o vezi în natură, domle... caragiale, o. i, 195. (Învechit) Din natură = în mod natural (12), pe cale naturală. Acolo la țărmurile mării sînt niște văi din natură făcute. călătorie, i, 54^r/10. Pămîntul cel din natură neroditoriu. or. ec. 1/2. Puține țări s-au îmbogățit din natură cu atîta îmbilșugare precum este Țara Rumânească. cr (1832), 289¹/10. ♦ (Învechit; la pl.) (Contribuție în) produse ale solului. Toate naturile cîte sînt trebuincioase pentru curtea domnească să le cumpere cu riza-pazar din banii ce li se vor da de la visterie, iar din țeară să nu se ia nimic. (a. 1815). tes. ii, 388. Răspunderile naturilor ce din vechime era obicinuiți lăcuitorii să dea prin feluri de orînduieli. (a. 1817). ib. 360. ◊ loc. adj. și adv. În natură = în obiecte, în produse (nu în bani). Taxele sau plățile ce iau în bani sau în natură. șincai, hr. iii, 277/4. Am văzut într-o colecție privată ardeleană un contract prin care episcopia din Rîmnic... tocmea un dascăl latinesc, asigurîndu-i o plată în bani și în natură. iorga, l. i, 518. Respectivii vameși... nu primeau vama în natură. n. a. bogdan, c. m. 165. ♦ (Adjectival; învechit, despre aur) Nativ (1). Acești aurari din vechime au fost așăzați a-și răspunde dajdiia... în aur natură (a. 1829). ib. 440. 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă universul; (prin personificare) universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă de anumite legi. Pămîntul lăsat în grija naturii. i. c., poezii, 25. Însuș mama natură ne arată Că toată chivernisirea bună Vine și spînzură dintr-o mînă. budai-deleanu, ț. 340. Înțelepciunea și fericirea, păreche măreață de natură unită. marcovici, c. 37/24. Văzînd-o cineva, trebuia... să o privească ca pe un cap d-operă a naturei. negruzzi, s. i, 38. Natura a pus amorul în inima fiecărui om. filimon, o. i, 114. Însemnat cu pata putrejunii de natură. eminescu, o. i, 150. Natura-l Înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. caragiale, o. i, 246. Cît de vădită se face pretutindenea dreptatea naturei. f (1897), 9. Natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă. anghel, pr. 61. Cuvîntul scris în carte e oare destul de puternic, ca să șteargă cuvîntul scris de natură în inima lor? hogaș, dr. i, 14. Tot ce a avut de pus natura în el, i-a plasat în ochi și în mînă. c. petrescu, o. p. i, 90. Am descoperit că natura a mai așezat acolo și ficatul. id. c. v. 32. Natura luptă cu pericolul evaporării și al uscării. c. antonescu, p. 29. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; structură; fel propriu de a fi, fire, temperament, (învechit și popular) nărav (3), (învechit și regional) natural (III). v. înclinare, caracter, predispoziție. Și-i era urîți ficiorii cei de boier, să nu-i vadză într-ochi, de pe cum îi era nătura lui. neculce, l. 109. Au dat multe daruri solilor nemțești și moschicești... ca să mai lungească, să treacă vara cu amăgele, după cum este nătura turcilor. id. ib. 351. Genunchile late arată holericească, călduroasă... natură sau fire. fiziogn. 110/9. Unghiile lungi pe deagete arată cu natură frumoasă. ib. 121/12. [Unele femei] se nasc cu natură grozavă (a. 1803). uricariul, vii, 129. Amiciția nu ține mult între cei neasemenea la natură (fire, nărav). tomici, î. 38/17. De mînie foarte groaznic tremura, Pentru că și din natura-și pe toți oamenii ura. pann, e. ii, 93/11. Fiecare generație produce naturi felurite de oameni, tipuri caracteristice de un mare interes pentru studiul social și istoric al fiecărei epoce. alecsandri, s. 25. Șiretenia... se află mai ales în natura ființelor celor slabe, la care ea ține locul puterii ce le lipsește. bolintineanu, o. 299. Șer este de șaizeci și șase de ani, natură întîrzietoare, tot este încă june într-însul sau cel puțin el crede. id. ib. 419. Prin natura sa predispusă, el devenea și mai sărac. eminescu, n. 36. Sînt oameni închiși..., naturi posomorîte și refractare, care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. vlahuță, o. a. iii, 86. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. ionescu-rion, c. 64. Totul părea așezat pentru o lungă viață... căreia naturile lor, puțin expansive, îi dau o ușoară umbră de ideal. d. zamfirescu, v. ț. 205. Foarte rar Caragiale dă nume care să nu indice natura personagiului dintr-un punct de vedere oarecare. ibrăileanu, s. l. 87. Natură de artist (era să fie pictor). id. s. 227. E o natură mîndră, deși sfioasă în același timp. sadoveanu, o. xi, 457. Dumneata exagerezi; ești o natură foarte impresionabilă. id. ib. xiv, .232. Aceștia au pierdut natura lor primitivă, și-au schimbat și fondul prim bun pe care-l aveau. bart, s. m. 25. În rîndul primilor realiști stă Costache Negruzzi, natură cumpătată și discretă. vianu, a. p. 47. Era celebru și prin natura sa zvăpăiată. oprescu, i. a. iii, 19. El știa să renunțe la toată bucuria naturii lui, făcută ca să strălucească și să se mistuie-n lumină, putea să rupă o prietenie, să renege un trecut. arghezi, t. c. 64. Zinele ar fi jurat că ceva schimbare a trebuit să se întîmple în natura crăiesei. reteganul, p. ii, 14. Haram-bașă și-or găsit Pe Piperea cel vestit, Voinic ager la natură, Făcut bine la stătură. id. tr. 36. Așa-i e nătura. com. din zagra-năsăud. Ăsta are natură bună. alr i 1 374/12. Are natură iute (să mînie iute). ib. 1374/158, cf. alr ii 3 682/102. Omul ista e rău la natură. com. din oravița. ◊ A două natură = ansamblu de însușiri dobîndite, care au căpătat forța și importanța celor înnăscute. Asprimea cea cu prea asupră a spartanilor, carea să făcusă a doua natură prin creștere. molnar, i. 274/3. Adevărat că obișnuința este o a doua natură. f (1900), 559. ◊ loc. adj. și adv. Din (sau de la) natură = din naștere, înnăscut. Prostia din natură nu se poate iscusi. pann, h. 60/3. De la natură omul are o impermeabilitate, o rezistență. arghezi, b. 7. Boală din natură. alr ii/i mn 56, 4181/836. Prostul uită din natură De la mînă pîn' la gură. zanne, p. ii, 244. ◊ Expr. (Regional) A avea (sau a fi cu) natură = a fi violent, periculos; a fi arțăgos. cf. CONV. LIT. XLIV, 268, FRÎNCU-CANDREA, m. 103. ♦ (Regional) Viciu, patimă (4), nărav (2). Are natura beției. com. din brașov. Lupu părul înschimbă dar natura ba. alr ii 4 958/29. ♦ Ceea ce ține de viața senzorială. Don Juan, așa cum îl cunoaștem, e un om care nu vrea să știe decît de plăcerile naturii. ionescu-rion, c. 81. ♦ Ceea ce este natural (I 3). Politețea este triumful artificiului asupra naturii. Ea este într-un fel contrariul naivității. vianu, m. 73. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică, trăsătură particulară și esențială, calitate; felul în care este alcătuit un lucru, structură, conformație; (mai ales în legătură cu abstracte) substanță, esență; p. ext. fel, soi, gen, varietate. Timpii... sînt trei, cel dă acum, cel trecut și cel viitoriu, aceștia apoi, după firea și natura fieștecăruia chip, să împarte îndăosebiri schimbătoare. vĂcĂREscuL, gr. 61/13. De la natura sau firea pămîntului... atîrnă. înv. vin. 5/14. Octavele proferetice sînt cu totul de altă natură de octavele fonetice. heliade, o. ii, 374. Este vorba de lucruri atît de depărtate de noi prin natura lor și prin trecerea atîtor veacuri. marcovici, d. 307/16. Un episod de astă natură este petrecerea principelui Svindrighelo în Moldova. asachi, s. l. ii, 31. Esența naturii spirituale a omului. bălcescu, m. v. 2. Conștiința naturei limbei. russo, s. 64. Datoria... fiecărui patriot era ca nici un minut să nu înceteze din lucrări, care de natura lor să fie ca o protestație energică. ap. ghica, a. 795. E constatat că nu toate părțile sistemului nervos au aceeași natură și aceeași funcțiune. conta, o. c. 38. Vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșelătoare a lucrărilor lumești. eminescu, n. 61. [Rozele] natura lor nu și-o desmint. macedonski, o. i, 193. Despre natura împrumutului. hamangiu, c. c. 399, cf. 396, 413. În dureri, de orice natură ar fi..., medicamentele opiacee dau rezultate atît de sigure încît nu pot fi înlocuite. f (1900), 592. Suprafața sau numărul de arbori după natura tăierilor. p. antonescu, a. 99. De multe ori împrejurările sînt de așa natură, că încheierile trebuie să se facă și altă dată în decursul anului. i. panțu, pr. 90. Industria manufacturieră se vede de două naturi: sau se face cu materii indigene, sau se mărginește a fasona materiile importate. n. a. bogdan, c. m. 125. Te-ntorci totuși c-o simțire cu totul de altă natură în țintirimul trecutului! sadoveanu, o. ix, 184. Îmi închipui că este un lac de natură vulcanică. id. ib. 460. Oricît s-ar apropia, ca atmosferă, vorbirea familiară (orășenească, deci a oamenilor culți) de cea populară, natura ei este totuși, în multe privințe, alta. iordan, stil. 75, cf. id. g. 18. Nervii senzitivi răspund cu același fel de senzații, oricare ar fi natura agentului care i-ar acționa. vianu, m. 92. Zugrăvirea mișcării este oarecum impusă de natura temei tratate. id. s. 142. Noțiuni și proprietăți de natură topologică. stoilov, t. f. 17. Polenul zbîrcit și anormal al acestor soiuri este o indicație asupra naturii hibride a plantei. bordeianu, p. 305. Preferințe pentru hrana de natură vegetală. c. antonescu, p. 55. Natura solului are o influență însemnată asupra eficacității îngrășării suplimentare. agrotehnica, i, 809, cf. 159. Dacă... mai sînt și alte motive, sînt numai de natură intimă. t. popovici, se. 90. Caracterul popular al limbii lui Creangă se manifestă și în fapte de natură strict lingvistică. contribuții, i, 164. Unele elemente... de natură radioactivă, au fost create artificial de om. Chim. an. călit. 11. Un factor de proporționalitate dependent de temperatură și de natura substanțelor. ib. 30. Cauza fundamentală a tuturor contradicțiilor dintre țările capitaliste trebuie căutată în existența proprietății private asupra mijloacelor de producție, care, prin natura sa, dezbină pe producători. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 25. ◊ loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să... Îndărătnicia cu care defunctul s-a inspirat ani de zile... din mărunțișuri e de natură să releveze o stare sufletească. arghezi, t. c. 84. – Accentuat și: (regional) natură. – pl.: naturi. – Și: (popular) nătură s. f. – Din lat. natura, it. natura, fr. nature, germ. Natur.