naturalețe sfs [At: LM / V: ~ță / E: natural + -ețe cf it naturalezza] 1 (Rar) Calitate înnăscută. 2 Lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament. 3 Atitudine lipsită de artificiu, de afectare Si: (asr) natural (34), naturalitate (2). 4 Ușurință cu care pare a fi făcut un lucru Vz simplitate.

NATURALEȚE s. f. Atitudine naturală (2), lipsă de afectare, de prefăcătorie; calitatea de a fi natural (2), neafectat.

NATURALEȚE s.f. Situația, starea de a fi natural; atitudine firească, lipsită de ipocrizie, de afectare; simplitate. [Var. naturaleță s.f. / cf. it. naturalezza].

NATURALEȚE s. f. atitudine, comportare firească, lipsită de ipocrizie, de afectare; simplitate, natural (III). (< it. naturalezza)

NATURALEȚE f. Lipsă de artificialitate; comportare firească; caracter natural. /<it. naturalezza

naturaleță sf vz naturalețe

*NATURALEȚĂ (pl. -țe) sf. Calitate firească, faptă, mișcare, etc. lipsită de afectare, nemeșteșugită: cîteși trei aveau în comun simplitatea, naturaleța, lipsa de... dorința de a produce efect (BR.-VN.) [it.].

NATURALEȚĂ s.f. v. naturalețe.

naturaleță f. calitate naturală: naturaleța expresiunii, a gesturilor.

* naturaléță f., pl. e (it. naturalezza). Naturalitate, calitatea de a fi natural, neschimosit.

naturalețe s. f., art. naturalețea, g.-d. art. naturaleței

naturalețe s. f., art. naturalețea, g.-d. art. naturaleței

naturalețe s. f., art. naturalețea, g.-d. art. naturaleței

naturalețe

NATURALEȚE s. 1. degajare, dezinvoltură, firesc, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.) 2. v. firesc.

NATURALEȚE s. 1. degajare, dezinvoltură, firesc, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.) 2. firesc. (~ unei situații.)

NATURALEȚE s. f. 1. (Rar) Calitate înnăscută. cf. natural (I 1). cf. lm. 2. Lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament, atitudine, comportare naturală (I 3), (astăzi rar) natural (III 2), (învechit) naturalitate (2); ușurință cu care pare a fi făcut un lucru. v. simplitate. cf. lm, barcianu, alexi, w. Cîteșitrei aveau în comun simplitatea, naturalețea. brătescu-voinești, p. 172. O domnișoară brunetă, drăguță, care declamă cu multă naturaleță „Dușmancele” lui Coșbuc. agîrbiceanu, l. t. 120. Naturalețea cu care sînt debitate aceste expresii de către eroii „ Țiganiadei” e într-adevăr surprinzătoare. VARLAAM-SADOVEANU, 157. – Și: naturaleță s. f. – Natural + suf. -ețe sau din it. naturalezza.