neaoș, ~ă a [At: C. CANTACUZINO, CM I, 52 / P: nea-oș / V: (reg) neaocș, neuș, niauș / Pl: ~i, ~e / E: ns cf auș, deaoș] 1 (D. oameni, populații, specii de animale sau plante) Care s-a născut și s-a dezvoltat în locul unde trăiește și în prezent Si: autohton, băștinaș, pământean, pământesc, (pop) get-beget. 2 (D. limbă, expresii) De origine autohtonă. 3 (D. limbă, expresii) Care aparține poporului simplu. 4 Autentic. 5 (Reg) De soi bun.

NEAOȘ, -Ă, neaoși, -e, adj. 1. Băștinaș, autohton, indigen. V. get-beget. Vorbele-ți sînt bune Și chipul de om neaoș, dar cine ești, ne spune. ALECSANDRI, T. II 80. ◊ (Substantivat) Falnicii Toporski, vechi neaoși de-ai Lehiei. ALECSANDRI, P. III 208. 2. Autentic, adevărat, curat, veritabil. Vorbește cea mai neaoșă limbă moldovenească. IBRĂILEANU, A. 39. Născut țigan, dintr-un neam osîndit de veacuri la robie, el [Răzvan-vodă] se arătă, în acele vremi, mai patriot decît cei mai neaoși moldoveni. BĂLCESCU, O. I 344. Ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sînt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. ALECSANDRI, P. P. 202. ◊ (Adverbial) V. Alecsandri... cunoscut prin farmecul neaoș-romînesc al muzei ce-l inspiră. ODOBESCU, S. III 21. – Pronunțat: nea-oș.

NEAOȘ ~ă (~i, ~e) 1) (despre locuitori, limbă, obiceiuri, floră, faună etc.) Care este originar din locurile date; specific pentru o anumită regiune; băștinaș; autohton; indigen. 2) Care nu trezește îndoieli; care este în corespundere cu adevărul; veritabil; autentic. /Orig. nec.

neaoș a. 1 pământean: Român neaoș; 2. fig. fără amestec, pe deplin curat: fire neaoș românească; 3. adevărat: port neaoș țărănesc; 4. din naștere (despre calități sau defecte): neaoș călăreț AL. neaoș hoț PANN. [Derivat poate din nea (cf. oacheș din ochiu) cu sensul primitiv de «curat ca zăpada», aplicat în special originii pure și neamestecate]. ║ m. pământean: vechi neaoși de ai Lehiei AL.

neáoș, -ă (ea dift.) adj. (d. nea, zăpadă; a se neoșa, a se troĭeni). Curat, neamestecat, de pur sînge: Român neaoș. Fig. Cuvînt neaoș (curat românesc ș.a.). Adv. A vorbi neaoș românește.

neaocș, ~ă a vz neaoș

neuș^[1], ~ă a vz neaoș modificată

niauș, ~ă a vz neaoș

neaoș adj. m., pl. neaoși; f. neaoșă, art. neaoșa, pl. neaoșe

neaoș adj. m., pl. neaoși; f. neaoșă, art. neaoșa, pl. neaoșe

neaoș adj. m. (sil. nea-), pl. neaoși; f. sg. neaoșă, pl. neaoșe

neaoș, pl. neaoși, f. neaoșă, pl. neaoșe

NEAOȘ adj., s. 1. adj., s. v. băștinaș. 2. adj. v. adevărat.

NEAOȘ adj., s. 1. adj., s. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, pămîntean, (pop.) pămîntesc, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) pămîntenesc. (Populația ~ de pe un teritoriu.) 2. adj. adevărat, autentic, curat, veritabil, (pop. și fam.) sadea, get-beget. (Moldovean ~.)

Neaoș ≠ străin

neaoș (neaoșe), adj. – 1. Indigen, aborigen. – 2. Pur, autentic. Origine necunoscută. Der. din aoș < avus (Weigand, Jb., XIII, 108; REW 839) este imposibilă fonetic și dificilă semantic. Cihac, II, 215, se gîndea la sl. naši „al nostru”, care merge tot așa de puțin. Sugestia lui Scriban, care pornește de la nea „zăpadă” (sensul inițial „curat ca zăpada”) este interesantă, fără a fi convingătoare.