NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + avenit (< fr. avenu).

neavenit, ~ă a [At: DDRF / P: ne-a~ / Pl: ~iți, ~e / E: fr non avenu (prin apropiere de venit)] (Îs) Nul și ~ Care este considerat fără valabilitate.

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + avenit (< fr. avenu).

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în expr.) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent.

NEAVENIT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu].

NEAVENIT, -Ă adj. fără valabilitate; considerat ca inexistent. (după fr. non avenu)

NEAVENIT ~tă (~ți, ~te): Nul și ~ lipsit de valabilitate; considerat ca fiind fără valoare. [Sil. ne-a-] /<fr. nonavenue

neavenit a. Jur. fără valoare: nul și neavenit.

* neavenít, -ă (ea 2 sil.) adj. (fr. non avenu). Jur. Care nu e bine venit, nul, fără valoare: cerere neavenită.

!neavenit (desp. ne-a-) adj. m., s. m., pl. neaveniți; adj. f., s. f. neavenită, pl. neavenite

neavenit (ne-a-) adj. m., pl. neaveniți; f. neavenită, pl. neavenite

neavenit adj. m. (sil. ne-a-), pl. neaveniți; f. sg. neavenită, pl. neavenite

neavenit.

NEAVENlT, -Ă adj. (De obicei în corelație cu „nul”) Care este considerat fără valabilitate, (ca și) inexistent. cf. ddrf, alexi, w., șăineanu, d. u. Să nu retragă trupele de pe frontieră, să reziste cu arma în mînă și să considere nul și neavenit dictatul de la Viena. beniuc, m. c. i, 17, cf. dn. – pl.: neaveniți, -te. – Din fr. non avenu (prin apropiere de venit).