nebătut a. 1. care n’a fost bătut; 2. neumblat: nebătute cărări GR. AL.

nebătút, -ă adj. Care n’a fost bătut. Neumblat: drum nebătut.

BĂTUT I. adj. 1 p. BATE ¶ 2 Sdrobit, prăpădit: ~ de cale și oboseală (JIP.) ¶ 3 Bătătorit, pe care s’a călcat sau s’a umblat mult: proverb: calea ~ă este cea mai scurtă 👉 CALE ¶ 4 🐑 Lapte ~ 👉 LAPTE ¶ 5 Împodobit: o cloșcă tot de aur, ~ă cu pietre scumpe (CRG.) ¶ 6 Bani bătuți, bani gata, peșin: nu era în stare să găsească nici o mie de lei bani bătuți (I.-GH.) ¶ 7 🐑 Întors, jugănit, castrat: berbec ~, țap ~; de aci, familiar: ~ la cap, prost, tîmpit; proverb: E ~ la cap, Tocmai ca un țap ¶¶ contr. NEBĂTUT: muierea ~ă e ca moara neferecată. II. BĂTUT sbst. Faptul de a bate (în toate accepțiunile): ~ul covoarelor, porumbului, etc. III. BĂTUTĂ (pl. -te) sf. Un fel de horă țărănească, cu mișcări repezi și foarte vioaie: fetele întindeau hora și bătuta cu flăcăii (I.-GH.).

NEBĂTUT adj. v. imbatabil.

NEBĂTUT adj. imbatabil, invincibil, nebiruit, neînfrînt, neînvins, (înv.) nefrînt. (Un sportiv ~.)