NECAZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință. ◊ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ◊ Loc. prep. în necazul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva). A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenționat. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcaz s. n.] – Cf. sl. nacazŭ.

necaz sn [At: GCR I, 171/24 / V: (reg) nă~ / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: slv наказъ] 1 Tot ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală Si: năzdrăvănie (9), nemulțumire, neplăcere, (înv) nesosință (2), patimă, (Trs) necăjeală (1). 2 (Mpl) Încercări. 3 (Îlpp) De ~ul Din pricina... 4 (Îal) De răul... 5 (Îe) A se vedea deasupra ~ului A învinge o greutate, fără a-i mai păsa de cei care l-au ajutat. 6 (Îe) Îi dă ~ul de nod A avea de înfruntat mari greutăți. 7 (Îae) A fi foarte nenorocit. 8 (Îe) A da de ziua ~ului A ajunge în împrejurări neplăcute. 9 (Îe) A scoate din ~ A ajuta pe cineva la o mare nevoie. 10 (Îae) A crește copii sau pui de animale până la o vârstă când nu mai necesită prea multe îngrijiri Si: a ridica, (reg) a zburătăci. 11 (Reg; îe) (A fi) ~ul oamenilor Se spune despre o ființă plăpândă, neajutorată. 12 (Med; reg) Epilepsie. 13 (Pex) Efort pentru realizarea unui scop. 14 (Pex) Sacrificiu. 15-16 (Îljv) Cu ~ (În mod) dificil. 17-18 (Îal) (În mod) dureros. 19 Supărare. 20 Suferință. 21 Tristețe. 22 Enervare. 23 Furie împotriva cuiva. 24 Ciudă. 25 (Îlpp) În -ul (cuiva) Cu intenția de a face în ciudă cuiva. 26 (Îal) Cu intenția de a se răzbuna pe cineva. 27 (Îal) Cu intenția de a supăra pe cineva. 28 (Îe) A se tăia în ~ul nevestei Se spune despre cel care, dorind să le facă altora în ciudă, își face lui însuși rău. 29 (Îlpp) De ~ Ca ripostă la o nemulțumire. 30 (Îal) Pentru a-și vărsa ciuda, mânia. 31 (Îlav) În (sau într-)un ~ Sub impulsul enervării. 32 (Pex; îal) De disperare. 33 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ sau a avea ~ (de ceva) A-i fi ciudă. 34 (Îae) A-i părea rău. 35 (Îe) A-i fi (sau a avea, a purta) ~ pe cineva A fi supărat pe cineva. 36 (Îae) A purta pică, ranchiună cuiva. 37 (Îe) A(-i) face (în) ~ A supăra pe cineva în mod intenționat. 38 (Îae) A căuta să întărâte pe cineva. 39 (Îae) A face cuiva în ciudă. 40 (Îe) A-și vărsa (sau, reg, a-și scoate) ~ul pe cineva A-și descărca mânia asupra cuiva. 41 (Reg; îe) A-l ajunge (pe cineva) la ~ A supăra pe cineva peste măsură. 42 (Îlav) La ~ Într-un moment de supărare. 43 (Îal) într-un moment critic. 44 (Îal) La primejdie.

NECAZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință. ◊ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ◊ Loc. prep. În necazul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva). ◊ A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenționat. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcaz s. n.] – Cf. sl. nakazŭ.

NECAZ, necazuri, s. n. 1. Supărare, amărăciune, suferință. Nerăbdător să-i aflu necazul, l-am îndemnat să coboare cîțiva pași, lîngă izvor. C. PETRESCU, S. 172. Sub bătaia trandafirie a razelor soarelui, necazul i se risipi. BASSARABESCU, S. N. 133. [Petrec] tot cu dor și cu necaz Și cu lacrimi pe obraz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. La necaz = a) în momente de supărare, cînd e supărat. Camarazii erau oameni cumsecade, care își credeau la necaz. CAMIL PETRESCU, U. N. 7. La necaz, spune omul multe. CARAGIALE, O. III 36; b) într-un moment critic, în primejdie. Auzit-ați de-un viteaz Care veșnic șede treaz Cît e țeara la necaz? ALECSANDRI, P. P. 214. A face haz de necaz v. haz. ♦ Neajuns, neplăcere, impas. Cînd nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. REBREANU, R. I 280. Aveau odată un vițel; îl scoseseră din necaz – se prăpădise vaca și rămăsese bietul fără țîță. CARAGIALE, O. I 308. Voi să-l scutesc... de necazurile și primejdiile călătoriei. ISPIRESCU, L. 21. 2. Mînie, furie, pornire împotriva cuiva, ciudă, pică. Se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Ca și Gogol, într-o pornire de drăgăstos necaz, aș sfîrși și eu zicînd: «dracul să vă ia, cîmpiilor, că mult sînteți frumoase!». ODOBESCU, S. III 20. Vărsa sudori de necaz. NEGRUZZI, S. I 89. ◊ Loc. prep. În necazul cuiva = cu intenția de a supăra, de a mînia (pe cineva), în ciuda cuiva. ◊ Expr. A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică, a purta (cuiva) sîmbetele. Avea chiar necaz pe oamenii care se uitau la el cu milă. VLAHUȚĂ, O. AL. 120. M-aș face un flutur ușor... M-aș pune pe-o floare de crin Să-i beau suflețelul din sîn Căci am eu pe-o floare necaz. EMINESCU, O. IV 5. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz deoarece n-aveam ochi să-l văd. M. I. CARAGIALE, C. 11. Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla der colo pînă colo beată. COȘBUC, P. I 244. Nu ți-e necaz cînd te izbește un armăsar, Ci cînd te trîntește un măgar. PANN, la TDRG. A(-i) face (cuiva) în necaz = a supăra intenționat (pe cineva), a face în ciudă (cuiva), a-l întărîta. – Pl. și: (neobișnuit) necaze (NEGRUZZI, S. I 192). – Variantă: năcaz (SADOVEANU, O. V 16, CREANGĂ, P. 7, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 175) s. n.

NECAZ ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută. * Ce ~! ce supărare! La ~ a) în momente de supărare; b) într-un moment critic. 2) Senzație de suferință (fizică sau morală); neplăcere; impas. * A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferințe. 3) Pornire ascunsă (împotriva cuiva); pică; ciudă. * De ~ de ciudă. Mai mare ~ul! se spune, când cineva ratează o ocazie sigură. A muri (sau a crăpa) de ~ a nu mai putea de ciudă. A avea ~ pe cineva a) a nutri dușmănie nemărturisită împotriva cuiva; b) a fi supărat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia bună pentru a-și ascunde amărăciunea. /cf. sl. nakazu

necaz n. 1. mare supărare: necazurile vieții; 2. ciudă: moare de necaz. [Slav. NAKAZŬ, învățătură, pedeapsă].

necáz V. năcaz.

năcaz sn vz necaz

BONNE MINE À MAUVAIS JEU (fr.) = Haz de necaz.

NĂCAZ 👉 NECAZ.

năcaz n. V. necaz.

năcáz (Mold. vechĭ și Trans.), nacáz (Mold.) și necáz (Munt.) n., pl. urĭ (vsl. na-kazŭ, pedeapsă, mustrare, sîrb. nákaz, monstru din naștere; ceh. nakaz, infecțiune, epidemie. V. caznă, cazanie, pricaz). Supărare, întristare. Ciudă: a muri de necaz. În necazu cuĭ-va (după fr. en dépit de saŭ malgré), în ciuda luĭ, contra voințeĭ luĭ: umblînd pin ploaĭe, în nacazu zilelor acestora (Sadov. VR. 1911, 3, 341).

necaz s. n., pl. necazuri

necaz s. n., pl. necazuri

necaz s. n., pl. necazuri

necaz

necaz, -zuri.

necaz (necazuri), s. n. – 1. Chin, dezgust, neplăcere. – 2. Ciudă, supărare. – 3. Invidie. – Var. (Mold.) năcaz. Sl. nakazŭ „instrucție”, din nakazati „a pedepsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 208), cf. bg. năkaz „nenorocire”, sb. nakaz „avorton”, ceh. nakaz „epidemie”. – Der. necăji, vb. (a întrista, a mîhni; a se supăra; a contraria, a înfuria); necăjicios, adj. (irascibil); necăjos, adj. (rar, supărător).

PAUPERTAS ET SENECTUS GRAVISSIMA IN REBUS HUMANIS MALA SUNT (lat.) sărăcia și bătrânețea sunt cele mai mari necazuri în viața omului – Apuleius, „Metamorphoses”, 2, 80.

A AVEA NECAZURI a-i ajunge cuțitul la os, a se arde, a o băga pe mânecă, a o beli, a beli belengherul / belibarezul, a o carcalisi, a căca steagul, a cădea cu curu-n pulă, a cădea din lac în puț, a cădea mesa, a cădea pe bec, a se căptuși, a da de bucluc / de dracu’, a da pielea peste cap, a fi în budă / în pom, a fi în rahat pînă în / la gât, a fute calul în pizdă, a-i ieși pe nas, a i se înfunda (cuiva), a-l lua aghiuță / benga, a lua apă la galoși, a o lua în barbă / bâză / în freză, a o pune de mămăligă, a o rupe în fericire, a o sfeterisi, a se potcovi, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea dracul / pe naiba.

a-și îneca amarul / grijile / necazurile în băutură expr. a se apuca de băut (din cauza unei decepții, a unor supărări etc.).

a-și mușca mâinile de necaz expr. a fi foarte necăjit.

NECAZ s. 1. v. mâhnire. 2. neplăcere, supărare, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~uri a avut de îndurat.) 3. păs, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~.) 4. v. încercare. 5. greutate, încercare, nevoie, suferință, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~uri.) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. v. invidie.

NECAZ s. 1. amărăciune, întristare, mîhnire, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Încă nu i-a trecut ~.) 2. neplăcere, supărare, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~uri a avut de îndurat.) 3. păs, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~.) 4. greu, greutate, impas, încercare, vicisitudine. (A trecut cu bine un mare ~.) 5. greutate, încercare, nevoie, suferință, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~uri.) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, nervozitate, supărare, surescibilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.) 8. ciudă, gelozie, invidie, picî, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon. (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte un ~ nestăpînit pe...)

NECAZ. Subst. Necaz, neajuns, neplăcere; impas, ananghie, dificultate, greutate, încurcătură, complicație, strîmtoare (fig.); belea (fam.), pacoste, bucluc (pop. și fam.), chichion (reg.), dănănaie (reg.); năpastă, nenorocire, calamitate; pățanie, pățeală (rar), pățire (înv. și reg.), pățit (rar), pătăranie (pop. și fam.), daraveră; nenoroc, neșansă, ghinion. Ghinionist; buclucaș. Adj. Necăjit, supărat, mîhnit, întristat, amărît, trist, îndurerat. Vb. A avea un necaz, a da de necaz, a da de belea, a-și găsi beleaua, a-i cădea cuiva beleaua pe cap, a intra într-o belea, a-și bate un cui în cap, a da de bucluc, a intra în bucluc, a avea încurcături, a o încurca, a da de încurcături, a o păți, a intra la apă, a o da prin șperlă, a da de potcă, a da de naiba, a i se înfunda (cuiva), a da peste nevoi, a o băga pe mînecă, a o sfecli (fam.), a o împătra cu ceva (cu cineva), a i se face (a-i sta) cuiva calea (drumul) cruce; a fi la necaz, a fi la ananghie, a-l strînge (pe cineva) opinca, a-i ajunge (cuiva) focul la unghii, a se afla în gura tunului, a fi la strîmtoare, a ajunge la aman, a fi la aman, a-i fi (cuiva) paharul plin, a fi la gură de cuptor, a-i ajunge (cuiva) cuțitul la os, a fi cam albastru, a se zbate ca peștele pe uscat, a trece prin necaz; a înghiți cu noduri, a-i ajunge (cuiva) mucul la deget, a înghiți hapul (gălușca), a-și găsi nașul, a-și căpăta (a-și găsi) halageaua, a-și găsi bacăul (cu cineva) (pop.). A băga (pe cineva) la apă, a vîrî în belea; a face (cuiva) greutăți, a face (cuiva) zile amare, a pune (cuiva) bețe în roate. A necăji, a supăra, a enerva, a agasa, a irita, a exaspera. V. dezastru, întîmplare, nefericire, neplăcere, pagubă, supărare, tristețe.

Necaz ≠ bucurie, satisfacție, plăcere

NECAZ s. n. 1. Tot ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală, neajuns¹ (2), neplăcere (2), nemulțumire (2), (regional năzbîcă (1), năzdrăvănie (3), (învechit) nesosință, patimă (1); (de obicei la pl.) încercări, greutăți, vicisitudini, (rar) nevolnicii (3). Rugăciunea... nu-l slobozea, nici-l lăsa să le facă nici un necazu și toate meșteșugurile lui ceale hicleane ca niște păianjeni să strica (a. 1654). gcr i, 171/24. Canon care ne stîmpără necazurile lumii aceștiia. biblia (1688), [prefață] 4/10. Cînd ieșie la țară cu slujbe, boiernașii făce multe năcazuri casălor celor mari a boierilor. neculce, l. 110. Răbdăm cu îndrăzneală ceale împrotivă, gonirile, ticăloșiile, năcazurile și moartea (a; 1703). gcr i, 348/10. Nu le-au ajuns cîte necazuri le-au făcut mai nainte vreme, ci și acum legatu-s-au de ei cu năpăști. anon. cantac., cm i, 206. Făcut-au tîrgoviștenilor mare pedeapsă, pentru o vină ce avusese că făcuse unui frate al VIadului Vodă un necaz. R. popescu, cm i, 242. Pentru acele suspinuri și necazuri ale creștinilor, Dumnezeu la osîndă ca aceaia i-au adus. r. greceanu, cm ii, 72. Ieșirea mea de acolo n-au fost cu voia mea; eram odihnit cu atîta și-mi ajungea din destul necazurile ce petreceam. antim, p. xxv. A neamului tău năcazuri, toate tu îi să le rabzi. beldiman, o. 45/7. Pe mine nu mă sperie necazurile, nici împotrivirile. heliade, o. ii, 415, cf. 17. Să cadă în nescai nevoi și năcazuri grele. drăghici, r. 37/25, cf. 150/4. Poate vedea aicea un casnic bun cîte necazuri și cîte primejdii pricinuiaște zarva. bărac, ap. gcr ii, 236/2. Eu sînt singura pricină De supărări, de necazuri și de morți fără de vină. conachi, p. 86. Călătorul, primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. negruzzi, s. i, 192, cf. 178, 251. Ai să tragi încă multe năcazuri, dar ai să scapi din toate cu capul teafăr. creangă, p. 222, cf. 7, 212. Voiu să-l scutesc și pe dînsul sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei. ispirescu, l. 21. Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. macedonski, o. i, 98. Farmecul vieții fără grijă și necazuri. f (1903), 162. Spun lumii întregi, cu fală, prin cîte năcazuri am trecut, ib. (1906), 2. Uită și tu năcazul ce-ți făcurăm. hogaș, dr. i, 67. Nerăbdător să-i aflu necazul, l-am îndemnat să coboare cîțiva pași lîngă izvor, acolo este o cioată unde se poate sta de vorbă fără grijă. c. petrescu, s. 172. De cîte ori m-ai ascultat, bine ne-a mers, și cînd nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. rebreanu, r. i, 280, cf. 166,269. Lăutarii cîntă jalnic prin cîrciumi și bieții oameni mănîncă și beau pentru uitarea necazurilor. bacovia, o. 228. Mi-a spus suspinînd: – Viața e plină de necazuri și de răutate. galaction, o. 88. Din cel ce sînt acum, o jumătate E cît p-aci să zboare către stele... Las dracului necazurile mele. topIrceanu, p. o. 95. Mînca-te-ar lupii din Borza! Numai necazuri am cu tine. sadoveanu, o. xii, 411, cf. x, 585. Ne plăcea să ascultăm cum cîntă lăutarii. stancu, r. a. iii, 47, cf. id. d. 46. Îi era teamă să spere că vor ajunge fără zăbavă și necazuri la Islaz. v. rom. decembrie 1954, 107. Îndrumată de necazurile ei, pasărea își înțînase gheruțele printre grunjii sloiului. galan, b. ii, 6. Ce necaz îl pîndea oare de se amăra pe măsură ce treceau zilele? tudoran, p. 171, cf. 163. Mamă-sa îl lua la ea și-i povestea toate necazurile vieții ei. t. popovici, se. 127. Se interesează de viața lor..., de necazurile și bucuriile lor. tribuna, 1962, nr. 267, 2/1. Mai bine ai vedea de tine și de necazurile tale! lăncrănjan, c. i, 10. Auzit-ați de-un viteaz Care vecinic șede treaz Cît e țeara la necaz? alecsandri, p. p. 214. Cîte zile-s într-un an, Atîtea năcazuri am. doine, 94. Numai tu ai putut să-mi faci ăsta năcaz mare. alr ii 3116/29. Mi-a spus tăt năcazu lui. ib. 3 520/260. Năcazurile eștea m-amăresc. ib. 3 706/29, cf. 3 542, 3 712. Necazurile la tinerețe se par ușoare, iar la bătrînețe foarte amare. zanne, p. viii, 405. Nici în necazuri să te mîhnești, Nici în fericiri să te mîndrești. id. ib. 406. Omul în lume se naște ca să se lupte cu felurimi de necazuri în toată viața lui. id. ib. 403, cf. 406, i, 209. ◊ loc. prep. De necazul... = din pricina ...; de răul... Nu putea, să să răpaose și să-și caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui. anon. cantac., cm i, 160. Codrii... au a-i da adăpostire De necazul vreunui tiran aprig, cumplit peste fire. conachi, p. 263. De năcazu focului de vecini, mi-am sculat tăț pruncii din somn. alr ii 3 012/325. ♦ Expr. A se vedea deasupra necazului = a învinge o greutate (fără a se mai sinchisi de cei care l-au ajutat). cf. pamfile, j. n, 156. Îi dă necazul de nod = are de înfruntat mari greutăți; este foarte nenorocit. cf. ddrf, zanne, p. ii, 320. A da de ziua necazului = a ajunge în împrejurări neplăcute, a da de belea. cf. pamfile, c. 47. A scoate din necaz = a ajuta la o mare nevoie; (complementul indică copii sau pui de animale) a crește pînă la o vîrstă cînd nu mai necesită prea multe îngrijiri; a ridica, (regional) a zburătătăci. Aveau odată un vițel; îl scoaseseră din necaz – se prăpădise vaca și rămăsese bietul fără țîță. caragiale, s. 79. (Regional) (A fi) necazul oamenilor, se spune despre o ființă plăpîndă, neajutorată (1). cf. alr i 1557/361. A face haz de necaz v. haz. ♦ (Regional) Epilepsie. alrm i/i h 165. ♦ P. ext. Trudă, chin, efort (pentru realizarea unui scop); sacrificiu. Sînt periți, Cu sărăcie-mpodobiți Și de năcaz și de sudori îs bolnavi pe zi de cinci ori (a. 1774). gcr ii, 103/9, cf. beldiman, ap. gcr ii, 245/41. În mari necazuri naște mulierea. lm. Cu mult zel, cu mult năcaz și cu mari jertfe materiale a ridicat orașul acest templu al muzelor. F (1900), 585. Cînd averea e multă, ea se ține Cu mult necaz. coșbuc, s. 89. ◊ loc. adj. și adv. Cu necaz = dificil, anevoie; dureros. Neculai Vodă moldovenește nu știe, ce era un lucru pre cu năcaz boierilor și țării. neculce, l. 196. Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vîntul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pămîntul se zbate cu necaz. eminescu, o. i, 94. Vin’cu mine la mormînt, Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz. jarnIk-bîrseanu, d. 149, cf. 320. 2. Stare a celui necăjit (1); supărare, mîhnire, tristețe; durere, suferință. De necazul inimii glăsuia suspinînd: Vai mie ceaia ce te-am născut. mineiul (1776), 101^r2/25, cf. 185^r2/13. Necazu e pentru oameni, dar aș vrea să știu ce ai. pr. dram. 104. Mult iscusita vremii slovă Nu spune clipa milostivă Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul Și veselia deopotrivă. goga, p. 15, cf. 96. Se duceau... unele pe la altele, ca să-și mai omoare necazu de lipsa celor plecați la oaste. bujor, s. 74. A doua zi însă..., sub bătaia trandafirie a razelor soarelui, necazul i se risipi ca prin minune. bassarabescu, s. n. 133. Camarazii erau oameni cumsecade, care își credeau la necaz. camil petrescu, u. n. 7. Cu greu năcaz oftă Andrieș Hamură și i se părea că a căzut de undeva și vine iar la lume. sadoveanu, o. iii, 228. Pictase împrejurările în care oamenii se strîng împreună la bucurie sau la necaz. conte mp. 1962, nr. 808, 1/4. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz. alecsandri, p. p. 273. Năcazul și voia rea S-au pus la inima mea. jarnIk-bîrseanu, d. 214. Tinerețele mele... le trec Și le petrec Tot cu dor și cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz. id. ib. 101, cf. 223. Dorul... Mi l-ai trimes, bade, mie Pe două frunze de vie Și-amu iar îl iei-napoi Și lași năcazul la noi. bud, p. p. 31, cf. 6, alr ii 3 684, 3704. În cel mai mare necaz, răbdarea te ușurează cu mîngîierea ei. zanne, p. viii, 404. 3. Enervare, iritare; mînie, furie (împotriva cuiva); ciudă, pică, (astăzi familiar) parapon, (învechit, rar) paraponiseală; (popular și familiar) năduf (4). De necazu au ieșit den Țarigrad. r. popescu, cm i, 263. Scaraoțchi... vărsa sudori de necaz. negruzzi, s. i, 89. Ca și Gogol, într-o pornire de drăgăstos necaz, aș sfîrși și eu zicînd: dracul să vă ia, cîmpiilor, că mult sînteți frumoase! odobescu, s. iii, 20. Las’ șaga la o parte, măi omule; ...că vezi că-mi crapă inima-n mine de năcaz. creangă, p. 127, cf. 115. La necaz spune omul multe. caragiale, o. ii, 228. Zmeoaica..., dacă văzu că nu poate să-i prăpădească, nici să pună mîna pe dînșii, plezni fierea într-însa de necaz, căzu și crăpă ca necuratul. ispirescu, l. 26, cf. 27. Mie nu mi-e teamă de necazul curții tale; Apărat sînt de solia-mi ca de nestrăpunse zale! davila, v. v. 167. Stăpînit de necaz, tot sta lîngă repezi corăbii. murnu, i. 18, cf. 10, gorovei, cr. 183. Cînd fapta nu întrece o laudă, nu-ți pare Că lauda-n linsoare aduce-a defăimare, După cum și necazul, urzit într-o insultă Vădește adunată-n pizmaș otravă multă? arghezi, c. o. 90, cf. id. b. 7. Este ușor de înțeles bucuria pescarilor cînd prind femele cu icre (icran) și necazul lor cînd le cad masculi sau femele sterpe. c. antonescu, p. 142. De necaz, foc se făcea Și așa le răspundea. pop., ap. gcr ii, 302, cf. șez. iii, 17. ◊ loc. prep. În necazul (cuiva) = pentru a face în ciudă cuiva, pentru a se răzbuna pe cineva. În necazul tău vorbim și ne purtăm așa. lm. (Expr.) A se tăia în necazul nevestei, se spune despre cel care, dorind să le facă altora în ciudă, își face lui însuși rău. cf. zanne, p. ii, 766, vi, 581. ◊ Expr. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și vărsa ciuda, mînia. Într-un necaz = sub impulsul enervării; p. ext. în disperare. A-i fi (cuiva) necaz sau a avea necaz (de ceva) = a-i fi ciudă; a-i părea rău, a regreta pentru ceva. Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz. coșbuc, p. i, 244. Ai isprăvit? – Mi se pare că ți-e năcaz, f (1906), 16. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. m. i. caragiale, c. 11. Am uitat să mă schimb. Ce necaz mi-e. demetrius, c. 49. Hai, du-te dracului... – Ce, ți-e necaz, mi se pare. preda, î. 153. N-am năcaz de ce s-o-ntîmplat. alr ii 3 490/27. Nu ț-e necaz cînd te izbește un armăsar, ci cînd te trîntește un măgar. pann, ap. tdrg. A-i fi (sau a avea, a purta) necaz pe cineva = a fi supărat pe cineva; a avea pică, ranchiună contra cuiva. M-aș face un flutur ușor... M-aș pune pe-o floare de crin, Să-i beau suflețelul din sîn, Căci am eu pe-o floare necaz. eminescu, o. iv, 5. Îi făcea rău compătimirea lumii. Avea chiar necaz pe oamenii care se uitau la el cu milă. vlahuță, o. a. i, 120. Știi ce necaz aveai pe mine cînd vedeai că nu știu! ap. tdrg. Nu jucase și-i era necaz pe fetele care au avut noroc. rebreanu, i. 18. Punerea cuțitului înțelege poporul un fapt de răzbunare, adică cînd cineva a avut necaz pe altul. H iv 48. Avu năcaz pă el. alr ii 3 580/886. O purtat ciudă și necaz pe el. ib. 3 580/605, cf. 3 580/682, 928. Îi năcaz lui pe mine că n-am făcut cum o zis el. ib. 3 709/157. A(-i) face (în) necaz = a supăra (pe cineva) în mod intenționat, a căuta să-l întărîți, a-i face în ciudă. Iuno-i tot face-n necaz. coșbuc, ae. 27. Piticii care-or rămas Pun căciulile pe nas Și fac la fete năcaz. jabnik-bîrseanu, d. 298. l-o făcut năcaz. alr ii 3 579/53. A-și vărsa (sau, regional, a-și scoate) necazul pe cineva = a-și descărca mînia asupra cuiva. C,f. polizu, ddrf. A vorbi în necaz = a vorbi într-un moment de mînie, de enervare. cf. ddrf. (Regional) A-l ajunge (pe cineva) la necaz = a supăra, a înfuria din cale-afară, peste măsură. Cînd m-o ajunge la năcaz, nici pe asta nu ți-o las! ciaușanu, gl. – pl.: necazuri și (regional) necaze. – Și: (regional) năcăz s. n. – cf. slavonul наказъ.