NECTAR, (3) nectaruri, s. n. 1. Lichid secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor care îi făcea nemuritori pe cei ce o gustau. ♦ P. ext. Băutură minunată, delicioasă. 3. Băutură preparată pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. [Pl. (3) și: nectare] – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.

nectar sn [At: MOLNAR, RET. 19/22 / V: (înv) ~riu / Pl: (rar) ~e, ~uri / E: ngr νέκταρ, lat nectar, fr nectar, ger Nektar] 1 (În mitologia greacă) Băutură a zeilor, despre care se credea că îi face nemuritori pe cei care o gustă. 2 (Pex) Băutură foarte gustoasă. 3 (Spc) Vin foarte bun. 4 Lichid secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere Si: mană. 5 (Reg) Materie cleioasă, galbenă, care se află printre celulele fagurilor.

NECTAR s. n. 1. Suc (dulce) secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor despre care se credea că dă nemurire celor care o gustă. ♦ P. ext. Băutură minunată, delicioasă. 3. Băutură preparată pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.

NECTAR, nectare, s. n. 1. Suc dulce secretat de anumite glande în interiorul florilor și care atrage insecte și păsări. S-ar fi îndulcit acum, în amărăciunea lui, cu nectarul florilor. SADOVEANU, E. 43. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor, despre care se credea că dă nemurire celor care gustă din ea. Hebe, tu a lui Joe iubită fiică! zînă Ce torni nectarul vesel în cupele cerești. ALECSANDRI, T. II 255. ♦ (Emfatic, prin analogie cu băutura mitologică) Băutură minunată, delicioasă. Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină: Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar. ALEXANDRESCU, M. 125.

NECTAR s.n. 1. Băutură a zeilor despre care se spunea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. (Bot.) Suc dulce secretat de unele glande ale florilor. [< lat., gr. nectar, cf. fr. nectar].

NECTAR s. n. 1. (mit. gr.) băutură a zeilor, despre care se credea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. suc dulce secretat de unele glande ale florilor. 3. (fig.) băutură fermentată; licoare. (< fr., lat. nectar, gr. nektar, germ. Nektar)

NECTAR ~e n. 1) bot. Lichid secretat, mai ales de florile plantelor malifere, pe care albinele îl adună și îl transformă în miere. 2) (în mitologia greacă) Băutură divină despre care se credea că dă viață fără de moarte. 3) fig. Băutură savuroasă. [Pl. și nectaruri] /<ngr. néctar, lat., fr. nectar, germ. Nektar

nectar n. 1. Mit. băutură rezervată zeilor; 2. fig. băutură foarte plăcută.

nectár n., pl. urĭ (lat. néctar, néctaris, vgr. néktar). Mit. Băutura zeilor (V. ambrozie). Fig. Băutură delicioasă, maĭ ales vorbind de vin.

nectariu sn vz nectar

!nectar s. n., (băuturi) pl. nectaruri

!nectar s. n., (băuturi) pl. nectaruri/nectare

nectar s.n., pl. nectare / nectaruri

NECTAR s. (pop.) mană, miere, suc. (~ al plantelor melifere.)

NECTAR s. (pop.) mană, miere, suc. (~ al plantelor melifere.)