NECUMPĂTAT, -Ă, necumpătați, -te, adj. Lipsit de cumpătare; nechibzuit. – Pref. ne- + cumpătat.

necumpătat, ~ă a [At: LB / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + cumpătat] 1 Lipsit de cumpătare Si: nechibzuit. 2-3 (Rar) Necontenit (și exagerat).

NECUMPĂTAT, -Ă, necumpătați, -te, adj. Lipsit de cumpătare; nechibzuit. – Ne- + cumpătat.

NECUMPĂTAT, -Ă, necumpătați, -te, adj. Fără cumpăt, lipsit de cumpătare, nechibzuit. Asculta și el la vorbele lor cele nesărate și necumpătate. ISPIRESCU, L. 247.

necumpătat a. fără cumpăt.

necumpătát, -ă adj. Fără cumpătare.

CUMPĂTAT adj. 1 p. CUMPĂTA ¶ ¶ C. NECUMPĂTAT ¶ 2 Cu măsură, în spec. la mîncare și băutură, înfrînat ¶ 3 Așezat, astîmpărat, cuminte: cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea ~ă, se făcu de o iubiră pînă și cumnatele ei (ISP.).

necumpătat adj. m., pl. necumpătați; f. necumpătată, pl. necumpătate

necumpătat adj. m., pl. necumpătați; f. necumpătată, pl. necumpătate

necumpătat adj. m., pl. necumpătați; f. sg. necumpătată, pl. necumpătate

NECUMPĂTAT adj. v. nebunesc.

NECUMPĂTAT adj. nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (O faptă ~.)

NECUMPĂTAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui cumpătat. cf. lb, valian, v., pontbriant, d., odobescu, s. iii, 81, ispirescu, l. 247, ddrf, scl 1960, 529. 2. (Rar) Necontenit (1) (și exagerat). cf. lb. Din aceste necumpătate ploi și pomii pe alocure s-au umplut de omidă. ar (1829), 23²/13. – pl.: necumpătați, -te. – pref. ne- + cumpătat.