necăji [At: BIBLIA (1688), 91²/1 / V: (pop) nă~, (nob) ~cași^[1] / Pzi: ~jesc, (reg) năcăj / E: slv наказати, накажѫ „a pedepsi”, „a aviza”] 1 vt (Înv) A supune la suferințe fizice sau morale. 2 vt (Spc) A face cuiva un rău, o nedreptate. 3 vr A suferi din punct de vedere fizic sau moral. 4 vr A depune eforturi mari pentru realizarea unui scop Si: a se căzni, a se trudi, (reg) a se canoni. 5 vi (Pop) A trăi în condiții grele. 6 vt A nemulțumi. 7-8 vt A (se) supăra. 9 vt A deranja. 10 vr A protesta. 11 vt (Rar) A face în ciudă. 12 vt (Rar) A stârni invidia cuiva. 13 vt A nu lăsa în pace pe cineva Si: a hărțui, a urmări, (reg) a zădărî. 14-15 vtrr A (se) agasa. 16 vt A tachina.

NECĂJI, necăjesc, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui (cuiva) un necaz, o supărare; a face cuiva sînge rău, a mînia, a supăra, a irita, a amărî. Blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii. CREANGĂ, P. 47. ♦ A nu lăsa (pe cineva) în pace; a sîcîi, a tachina. Ați necăjit într-o zi, prin gard, un păun, care s-a-nfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. Se găsea însă din cînd în cînd cîte un om care, neavînd altă treabă, se lega de el și-l necăjea. SLAVICI, O. I 227. ♦ Refl. A se enerva, a se mînia. Cu cît se vedea mai neîndemînatic, cu atît se necăjea mai rău. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Ce, bade, te-ai necăjit? Și eu numa i-am glumit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. 2. Refl. A-și da osteneala, a se trudi, a se căzni. Pușcașii se necăjeau să scoată un polobocel de vin. SADOVEANU, O. I 68. După ce ne-am necăjit pe drum două zile și două nopți, cînd s-agiungem la gazdă... ne fug surugiii. ALECSANDRI, T. I 120. ◊ Intranz. (Rar) Vai de mama cu feciori! Necăjește Pînă-i crește, Împăratu-i cătănește. BIBICESCU, P. P. 124. – Variantă: năcăji (CREANGĂ, A. 23, ALECSANDRI, T. I 112, HODOȘ, P. P. 207) vb. IV.

A NECĂJI ~esc tranz. 1) (persoane) A deranja cu repetarea insistentă a aceluiași lucru; a pisa; a plictisi. 2) (ființe) A supune unor chinuri (fizice); a chinui. /Din necaz

A SE NECĂJI mă ~esc intranz. 1) A depune multă trudă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se chinui; a se obosi; a se munci; a se căzni. 2) A fi cuprins de supărare, de necaz; a se supăra; a se enerva. /Din necaz

necăjì v. a (se) supăra foarte. [Slav. NAKAZITI, a pedepsi, a aviza].

năcăji v vz necăji

necăși^[1] v vz necăji

NĂCĂJI... 👉 NECĂJI...

năcăjésc v. tr. (vsl. nakaziti, a pedepsi, a învăța, sîrb. „a desfigura”, ceh. „a infecta”. V. pricăjesc). Est. Supăr, întristez. Chinuĭesc, căznesc. Încĭudez, înfuriĭ. V. refl. Mă încĭudez. – În vest necăjesc.

necăjésc V. năcăjesc.

necăji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. necăjesc, 3 sg. necăjește, imperf. 1 necăjeam; conj. prez. 1 sg. să necăjesc, 3 să necăjească

necăji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. necăjesc, imperf. 3 sg. necăjea; conj. prez. 3 să necăjească

necăji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. necăjesc, imperf. 3 sg. necăjea; conj. prez. 3 sg. și pl. necăjească

necăji (conj. necăjească)

necăjesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

NECĂJI vb. 1. v. mâhni. 2. v. nemulțumi. 3. v. înciuda. 4. v. enerva. 5. v. strădui. 6. v. chinui.

NECĂJI vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî. a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 2. a nemulțumi, a supăra. (Îl ~ că nu-l poate ajuta.) 3. a (se) înciuda, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi. (Nu-l mai ~!) 4. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Nu-l mai ~ cu insistențele tale!) 5. a se canoni, a se cîzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

NECĂJI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A supune la suferințe fizice sau morale, a provoca suferințe fizice sau morale; spec. a împila, a obidi, a năpăstui (2). Vă năcăjăscu pre voi cu lipsă de pîine. BIBLIA (1688), 91²/1. Să-i necăjască stăpînii ca să plătească haraci fără dreptate (a. 1705). GCR. I, 354/33. L-au pus în fiară și-l năcăja cu foame și cu bătăi. AETHIOPICA, 38^v/5. Isachie Anghel... sili toată cheltuiala aceia să o dea orașele și țerile cu carea... foarte le necăji. MAIOR, IST. 208/12. ♦ Refl. A suferi, a pătimi din punct de vedere fizic sau moral. Ai răbdat, cuvioase, ...necăjindu-te cu nemîncare cumplită. MINEIUL (1776), 91^r1/5, cf. 91^v1/21. 2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a se trudi, a se munci, a se căzni, (regional) a se canoni. cf. MAN. GÖTT., LB. Porni să se plimbe de ici-colo prin cancelaria colboasă, necăjindu-se să-și gonească vedenia babei din minte. REBREANU, I. 211. Se necăjea să-și croiască drum, cu coatele prin furnicarul de lume ce se grămădea la intrarea cafenelei. id. n. 5. Pușcașii se necăjeau să scoată un polobocel de vin. SADOVEANU, O. I, 232. De cînd mă năcăjăsc să rădic piatra asta. ALR II 3 532/2, cf. 3 468, 3 532. ◊ (Glumeț) Gata, bunicule, haidem, zisei, năcăjindu-mă cu niște costițe de porc afumate și cu niște cîrnați fripți ce mi-i pusese mama dinainte. CREANGĂ, a. 23. ◊ Intranz. (Popular) Năcăjind să prindă un bou în funie. MIRONESCU, S. A. 96. După ce au necăjit mult prin baltă..., au ieșit la mal. ȘEZ. I, 258, cf. 100. Năcăjesc mai mult di-un an Să fac pelinu zahar. Șî pelinu-i tot amar. ib. III 21. Vai de mama cu feciori, Necăjește Pînă-i crește, Impăratu-i cătănește. BIBICESCU, P. P. 124. Năcăjăsc făr’di rost. ALR i 1 323/510. ♦ Intranz. (Popular) A trăi, a-și duce existența (în condiții grele, cu chiu cu vai). Că zînele știu toate și-mi vor spune Fără de sminteală unde năcăjește Puiul meu. BUDAI-DELEANU, T. v. 52. Ce mai faci? Cum mai trăiești, draga mea? – Ia, năcăjesc și eu cum pot. SBIERA, P. 307. Ce faci, frate?... – Ce să fac! Ia, năcăjesc. PAMFILE, VĂZD. 146. 3. Tranz. A pricinui (cuiva) o neplăcere (2), un neajuns¹ (2) ; a nemulțumi, a supăra; a deranja, a incomoda. Și au necăjit Amoreul pre fiii lui Dan la munte căce n-au lăsat pre ei să să pogoară la vale. BIBLIA (1688), 174¹/5, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Părinții mei, pe carii eu cu nebunia mea am cutezat să-i năcăjăsc. DRĂGHICI, R. 89/12, cf. VALIAN, V. Făclia ce-n ochii noștri pururea vrei a aprinde Numai cît ne necăjește, iar de rău nu ne descinde. CONACHI, P. 281, cf. PONTBRIANT, D. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii. CREANGĂ, PP. 47. A fost și ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci li tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4, cf. DDRF. Mă mai necăjea el cîteodată... Dar îi părea grozav de rău... Venea pe urmă să-și ceară iertare. CAMIL PETRESCU, P. 353. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți, Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’ cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. Am lăsat o mînzișoară Să-și care cu ea la moară, Și dacă m-o necăji Și de-aceea i-oi lipsi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 291. Săraca nevasta mea... Apuca-m-oi de iubit, că ea mult m-a necăjit. HODOȘ, P. P. 149, cf. ȘEZ. II, 187. Nedreptățile iștea mă necăjesc. ALR II 3 706/192, cf. 3 579, 3 706, a III 18. ♦ Refl. A se supăra, a se mînia; a protesta, a cîrti. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Mă necăjeam cînd vedeam pre cîte un om cu haina sa cea pre dedesupt mai lungă decît căpeneagul. BĂRAC, T. 74/8, cf. PONTBRIANT, D. Și Dumnezeu s-a necăjit și l-a blestemat [pe arici] să rămîie ghem, ș-așa stă d-atunci. JIPESCU, ap. GCR II, 261. Cu cît se vedea mai neîndemănatic, cu atît se necăjea mai rău. VLAHUȚĂ, O. A. 111, cf. DDRF, REBREANU, I. 17. Ea de rumenele-ntreabă Și de cumva nu găsește, Doamne, râu se năcăjește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 439, cf. 77. Muierea este vas slab, de nimic se necăjește și cu nimic se îmblînzește. ZANNE, P. II, 283. (Învechit și popular; urmat de determinări care indică obiectul supărării) Năcăjindu-se pe brașoveni pentru niște vorbe deșarte ce auzise de la dînșii, îi amenință că le va prăda cetatea. BĂLCESCU, m. V. 437. Nu te năcăji pre soartă. NEGRUZZI, S. I, 250. Nu te năcăji pe mine. ALR II 3 715/2, cf. 3 715/29, 76. *(Glumeț) Nu te năcăji, că mai rău te superi. I. CR. III, 119. ♦ Tranz. (Rar) A face în ciudă, a stîrni invidia cuiva. Ne facem cîte o rochie nouă, cu care să năcăjim pe amicele noastre. F (1900), 584. 4. Tranz. A nu lăsa în pace, a hărțui, a urmări, a zădărî; a sîcîi, a agasa, a plictisi, a deranja. Vrăjmașii nu-l lăsa, ci-l necăjiia în tot feliul ca să-l surpe din domnie. ANTON, CANTAC., CM i 220. Subt Attila, craiul lor, au foarte năcăjit, nu numai pre strămoșii noștri, ci toată Europa. ȘINCAI, HR. I, 57/24, cf. II 26/31. Îndată să repeade... asupra nelegiuiților acelora ce năcăjia pre bătrînul. BELDIMAN, n. P. II, 88/24. Duhuri necurate... Nu au să-l mai năcăjească prin videni-ngrozitoare. CONACHI, P. 263. Dacă vreun cuget de gelozie măi necăjește, un „adagio sustenuto” mă face să-mi cunosc amăgirea și să vărs lacrimi de căință. NEGRUZZI, S. I, 75. Ian lasă-ne, cucoană hăi... nu ne mai năcăji, că destul năcaz avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu. ALECSANDRI, T. 394. În cetate comanda Gheronțios... Barbarii îl amenințau, îl necăjeau și-l zădăreau tot mereu. ODOBEȘCU, S. III, 636. Vechea ei tuse o necăji, și o spaimă tainică i se-ncuibă în suflet. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Să n-ai grijă că te-or năcăji frigurile. GOROVEI, CR. 33. Nu mă năcăji, jupîne, lasă-mă în treburile mele. SADOVEANU, O. XII, 202, cf. X, 165. O viespe vrîstată galben cu negru mă tot necăjea și eu o alungam cu cartea. id. E. 100. Ați necăjit într-o zi, prin gard, un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I, 47. Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 164, ALR II 3 729/27, 105, 272. ◊ refl. recopr. S-a năcăjit ei între ei și s-a luat la bătaie. ALR II 3 579/812. ♦ A tachina. Se găsea însă din cînd în cînd cîte un om care, neavînd altă treabă, se lega de el și-l necăjea. SLAVICI, O. I, 227. Îi luau vorba din gură și-l necăjeau rîzînd. DELAVRANCEA, ap. TDRG. – prez. ind.: necăjesc și (regional) năcăj (A III 18). – Și: (popular) năcăji, (neobișnuit) necăși (PORTBRIANT, D.) vb. IV. – v. necaz. cf. slavonul наказатн, накажж „a pedepsi; a aviza”.