NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Starea celui nedumerit; mirare; încurcătură. – Pref. ne- + dumerire.

nedumerire sf [At: (a. 1643) BV I, 131 / V: (reg) ~do~, ~domi~ / Pl: ~ri / E: ne- + dumerire] 1 Mirare. 2 Încurcătură. 3 Șovăială. 4 (Rar; îlav) Cu ~ în neștire. 5 (Îal) Fără rost. 6 Fapt, aspect insuficient lămurit. 7 (Rar) Șaradă.

NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Starea celui nedumerit; mirare; încurcătură. – Ne- + dumerire.

NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Uimire, nelămurire, mirare. Mi-a căzut, tremurînd, cu capul pe umărul meu drept... Nu plîngeam nici unul... Eram ca într-o nedumerire năprasnică. SADOVEANU, O. VIII 24. Mama, surorile, toți cei de față erau surprinși pînă la nedumerire de noua interpretare. CAMIL PETRESCU, U. N. 35.

nedumerire f. nesiguranță.

nedumeríre f. Lipsă de dumerire, nepricepere a unuĭ lucru.

nedomerire sf vz nedumerire

nedomirire sf vz nedumerire

nedomiríre V. nedumerire.

nedumerire (mirare) s. f., g.-d. art. nedumeririi; pl. nedumeriri (Am o nedumerire.)

nedumerire s. f., g.-d. art. nedumeririi; pl. nedumeriri

nedumerire s. f., g.-d. art. nedumeririi, pl. nedumeriri

nedumerire, -ri.

NEDUMERIRE s. 1. v. mirare. 2. v. nelămurire. 3. v. dezorientare.

NEDUMERIRE s. 1. mirare. (L-a cuprins ~.) 2. nelămurire. (Are o mică ~.) 3. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, perplexitate, zăpăceală, (livr.) deconcertare. (Stare de ~.)